Cartea a V-a Despre executarea silită · Titlul I Dispoziții generale · Capitolul IV Efectuarea executării silite · Secțiunea a 2-a Efectuarea actelor de executare silită

Art. 674 Codul de Procedură Civilă — Existența unui termen de plată

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 10.04.2015Formă consolidată la 14.12.2025 3 versiuni

Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 674 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.04.2015 – prezentrepublicare

    Decăderea debitorului din beneficiul termenului de plată

    (1) Debitorul care beneficiază de unExistența unui termen de plată va fi decăzut, la cererea creditorului, din beneficiul acestui termen, dacă:

    1. debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor care îi revin potrivit legii în scopul realizării executării silite;

    2. debitorul risipește averea sa;

    3. debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobște cunoscută sau, dacă prin fapta sa, săvârșită cu intenție sau dintr-o culpă gravă, a micșorat garanțiile date creditorului său ori nu lea dat pe cele promise sau, după caz, încuviințate;

    4. alți creditori fac executări asupra averii lui.

    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), instanța de executare va hotărî de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților, în termen scurt. În situația în care debitorul nu mai are domiciliul sau sediul cunoscut, va fi citat la ultimul său domiciliu ori sediu.

    (3) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică atunci când debitor este statul sau o unitate administrativ-teritorială.Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen.

  2. 15.02.2013 – 10.04.2015republicare

    Timpul în care se efectuează executareaDecăderea debitorului din beneficiul termenului de plată

    (1) Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 și nici după ora 20,00.Debitorul care beneficiază de un termen de plată va fi decăzut, la cererea creditorului, din beneficiul acestui termen, dacă:

    (2) Executarea silită nu se va putea face la alte ore decât cele menționate și nici în zilele nelucrătoare, stabilite potrivit legii, în afară de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotărârea judecătorească pusă în executare sau de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviințată de instanța de executare, prin încheiere dată în condițiile art. 670 alin. (2).1. debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor care îi revin potrivit legii în scopul realizării executării silite;

    2. debitorul risipește averea sa;

    3. debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobște cunoscută sau, dacă prin fapta sa, săvârșită cu intenție sau dintr-o culpă gravă, a micșorat garanțiile date creditorului său ori nu lea dat pe cele promise sau, după caz, încuviințate;

    4. alți creditori fac executări asupra averii lui.

    (3) Cu titlu de excepție, executarea începută va putea continua în aceeași zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în zilele următoare, în condițiile prevăzute la alin. (1).(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), instanța de executare va hotărî de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților, în termen scurt. În situația în care debitorul nu mai are domiciliul sau sediul cunoscut, va fi citat la ultimul său domiciliu ori sediu.

    (3) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică atunci când debitor este statul sau o unitate administrativ-teritorială.

  3. 01.07.2010 – 15.02.2013text inițial

    Timpul în care se efectuează executarea

    (1) Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 și nici după ora 20,00.

    (2) Executarea silită nu se va putea face la alte ore decât cele menționate și nici în zilele nelucrătoare, stabilite potrivit legii, în afară de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotărârea judecătorească pusă în executare sau de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviințată de instanța de executare, prin încheiere dată în condițiile art. 670 alin. (2).

    (3) Cu titlu de excepție, executarea începută va putea continua în aceeași zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în zilele următoare, în condițiile prevăzute la alin. (1).

Ai o întrebare despre art. 674 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit