Titlul XI Răspunderea juridică · Capitolul I Regulamentul intern

Art. 245 Codul muncii

Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) · Dreptul Muncii

În vigoare din 18.05.2011Formă consolidată la 27.04.2026 2 versiuni

(1) Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispozițiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

(2) Controlul legalității dispozițiilor cuprinse în regulamentul intern este de competența instanțelor judecătorești, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluționare a sesizării formulate potrivit alin. (1).

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 245 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 18.05.2011 – prezentrepublicare

    Contractul colectiv de muncă inceteaza:

    a) la implinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost incheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicarii acestuia;(1) Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispozițiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

    b) la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a angajatorului;

    c) prin acordul părților.(2) Controlul legalității dispozițiilor cuprinse în regulamentul intern este de competența instanțelor judecătorești, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluționare a sesizării formulate potrivit alin. (1).

  2. 24.01.2003 – 18.05.2011text inițial

    Contractul colectiv de muncă inceteaza:

    a) la implinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost incheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicarii acestuia;

    b) la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a angajatorului;

    c) prin acordul părților.

Ai o întrebare despre art. 245 din Codul muncii?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit