Titlul XI Răspunderea juridică · Capitolul II Răspunderea disciplinară

Art. 248 Codul muncii

Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) · Dreptul Muncii

În vigoare din 18.05.2011Formă consolidată la 27.04.2026 3 versiuni

(1) Sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt:

a) avertismentul scris;

b) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;

c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

d) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2) În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabilește un alt regim sancționator, va fi aplicat acesta.

(3) Sancțiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen. Radierea sancțiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 248 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 18.05.2011 – prezentrepublicare

    Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.(1) Sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt:

    a) avertismentul scris;

    b) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;

    c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

    d) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

    e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

    (2) În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabilește un alt regim sancționator, va fi aplicat acesta.

    (3) Sancțiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen. Radierea sancțiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.

  2. 30.04.2011 – 18.05.2011modificat prin Legea 40/2011

    (1) Conflictul de muncă reprezinta orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă.

    (2) Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare laPrin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariatilor, denumite conflicte de interese.

    (3) Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariatilor, denumite conflicte de drepturi.economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

  3. 24.01.2003 – 30.04.2011text inițial

    (1) Conflictul de muncă reprezinta orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă.

    (2) Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariatilor, denumite conflicte de interese.

    (3) Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariatilor, denumite conflicte de drepturi.

Ai o întrebare despre art. 248 din Codul muncii?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit