Art. 8 Directiva (UE) 2022/2555 - Securitate Cibernetică (NIS2) — Autoritățile naționale competente și punctele unice de contact
Directiva (UE) 2022/2555 - Securitate Cibernetică (NIS2) · Drept European
(1) Fiecare stat membru desemnează sau instituie una sau mai multe autorități competente responsabile cu securitatea cibernetică și cu sarcinile de supraveghere menționate în capitolul VII (autorități competente).
(2) Autoritățile competente menționate la alineatul (1) monitorizează punerea în aplicare a prezentei directive la nivel național.
(3) Fiecare stat membru desemnează sau instituie un punct unic de contact. În cazul în care un stat membru desemnează sau instituie o singură autoritate competentă conform alineatului (1), autoritatea competentă respectivă servește, de asemenea, drept punct unic de contact pentru statul membru respectiv.
(4) Fiecare punct unic de contact exercită o funcție de legătură menită să asigure cooperarea transfrontalieră a autorităților din statul membru de care aparține cu autoritățile relevante din alte state membre, și, acolo unde este cazul, cu Comisia și cu ENISA, dar și să asigure cooperarea transsectorială cu alte autorități competente din statul membru de care aparține.
(5) Statele membre se asigură că autoritățile lor competente și punctele unice de contact dispun de resurse adecvate pentru a-și îndeplini în mod eficace și eficient atribuțiile și a realiza astfel obiectivele prezentei directive.
(6) Fiecare stat membru notifică fără întârzieri nejustificate Comisiei identitatea autorității competente menționate la alineatul (1) și a punctului unic de contact menționat la alineatul (3), sarcinile respectivelor autorități și orice modificare ulterioară a acestora. Fiecare stat membru face publică identitatea autorității sale competente. Comisia face publică lista punctelor unice de contact.
Ai o întrebare despre art. 8 din Directiva (UE) 2022/2555 - Securitate Cibernetică (NIS2)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit