Capitolul II Atribuțiile Inspecției Muncii

Art. 6^1 Legea 108/1999

Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii · Dreptul Muncii

În vigoare din 17.11.2024Formă consolidată la 18.12.2025

(1) Activitatea de control a Inspecției Muncii se bazează pe următoarele principii:

a) principiul proporționalității, care impune aplicarea de către personalul cu atribuții de control a unei sancțiuni în limitele prevăzute de actul normativ în temeiul căruia a fost constatată contravenția, raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului;

b) principiul imparțialității, care constă în promovarea unor soluții nepărtinitoare, raportat la aceeași categorie de situații de fapt;

c) principiul nediscriminării, care asigură egalitatea de tratament a angajatorilor în procesul de control.

(2) Activitățile de control efectuate cu o frecvență ridicată la angajatorii care au încălcat în mod repetat legislația privind aplicarea dispozițiilor prezentei legi nu au caracter discriminatoriu și disproporționat.

Ai o întrebare despre art. 6^1 din Legea 108/1999?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit