Capitolul II Atribuțiile Inspecției Muncii
Art. 6 Legea 108/1999
Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii · Dreptul Muncii
(1) Inspecția Muncii are următoarele atribuții generale:
a) controlul aplicării prevederilor legale, generale și speciale, în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței;
b) furnizarea de informații angajatorilor și salariaților cu privire la mijloacele de aplicare a prevederilor legale în domeniile de competență;
c) informarea autorităților competente despre deficiențele sau abuzurile legate de aplicarea dispozițiilor legale în vigoare;
d) prestarea de servicii specifice domeniului său de activitate;
e) inițierea de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ din domeniile sale de activitate, pe care le înaintează Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
(2) Inspecția Muncii are următoarele atribuții specifice:
A. în domeniul relațiilor de muncă:
a) controlează aplicarea reglementărilor legale, generale și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
b) controlează stabilirea și acordarea drepturilor cuvenite salariaților ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
c) controlează aplicarea măsurilor de respectare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;
d) asigură la nivel național evidența muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă, prin registrul general de evidență al salariaților, precum și evidența zilierilor și a beneficiarilor prestațiilor acestora;
e) controlează folosirea forței de muncă, în scopul identificării cazurilor de muncă nedeclarată;
f) primește și transmite în sistem informatic, prin inspectoratele teritoriale de muncă, datele depuse de angajatori și beneficiari referitoare la salariați și la zilieri;
g) asigură înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de unități și verifică prevederile acestora, potrivit procedurii aprobate de inspectorul general de stat, și conciliază conflictele de muncă declanșate la nivelul unităților;
h) controlează, în cadrul raportului juridic de muncă întemeiat pe un contract individual de muncă, respectarea reglementărilor legale cu privire la stabilirea și garantarea în plată a salariului de bază minim brut, prevăzut prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil;
i) controlează, în cadrul raportului juridic de muncă neîntemeiat pe un contract individual de muncă, respectarea reglementărilor legale cu privire la stabilirea și garantarea în plată a salariului de bază/remunerației prevăzute prin act normativ sau prin contractul colectiv/acordul de muncă aplicabil.
B. în domeniul securității și sănătății în muncă și al supravegherii pieței:
a) controlează, coordonează și îndrumă metodologic aplicarea prevederilor referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, ce decurg din legislația națională, europeană și din convențiile Organizației Internaționale a Muncii;
b) cercetează evenimentele conform competențelor, avizează cercetarea, stabilește sau confirmă caracterul accidentelor, colaborează cu instituțiile implicate în ceea ce privește evidența și raportarea accidentelor de muncă și bolilor profesionale;
c) controlează activitatea de instruire, informare și consultare a salariaților și furnizează informații în vederea îmbunătățirii acesteia;
d) autorizează din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă funcționarea persoanelor fizice și juridice și retrage sau poate propune retragerea autorizării, în condițiile legii;
e) analizează activitatea serviciilor externe de prevenire și protecție și propune, după caz, comisiei de abilitare a serviciilor externe de prevenire și protecție și de avizare a documentațiilor cu caracter tehnic de informare și instruire în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă retragerea abilitării;
f) eliberează avize și autorizații conform competențelor stabilite prin actele normative aplicabile;
g) dispune sistarea activității sau oprirea din funcțiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care se constată o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
h) dispune angajatorului efectuarea de măsurători, determinări și expertize pentru prevenirea unor evenimente sau pentru stabilirea cauzelor evenimentelor produse, precum și verificarea, prin organisme abilitate, a încadrării nivelului noxelor profesionale în limite admisibile la locurile de muncă, cheltuielile fiind suportate de către angajator;
i) controlează respectarea prevederilor legale referitoare la introducerea pe piață a produselor pentru care desfășoară acțiuni de supraveghere a pieței, conform competențelor;
j) restricționează, prin măsurile legale stabilite de legislația în vigoare, comercializarea produselor neconforme și dispune măsuri de eliminare a neconformităților constatate;
k) prelevează probe și efectuează testări în vederea identificării produselor care prezintă suspiciuni de neconformitate;
l) colaborează cu autoritățile vamale și alte organisme responsabile cu controalele la frontiere în vederea schimbului de informații cu privire la produsele ce prezintă riscuri în utilizare;
m) colaborează cu autoritățile competente naționale și din cadrul Uniunii Europene în toate problemele de supraveghere a pieței, inclusiv în ceea ce privește notificarea clauzei de salvgardare în cazul produselor neconforme.
(3) Inspecția Muncii îndeplinește și alte atribuții stabilite în responsabilitatea sa potrivit legislației în vigoare.
(4) Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora au obligația de a pune la dispoziția Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă, la solicitarea acestora, informațiile și documentele necesare, în mod operativ și gratuit, pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 6 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
17.11.2024 – prezentmodificat prin Legea 283/2024

24.03.2012 – 17.11.2024modificat prin Legea 51/2012
(1)
În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5, Inspecția Muncii are următoarele atribuții:a) în domeniul stabilirii relațiilor de muncă controlează:Inspecția Muncii are următoarele atribuții generale:a) controlul aplicării prevederilor legale, generale și speciale, în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței;
- încadrarea în munca și încetarea activității persoanelor care desfășoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenții civile de prestări de servicii;b) furnizarea de informații angajatorilor și salariaților cu privire la mijloacele de aplicare a prevederilor legale în domeniile de competență;c) informarea autorităților competente despre deficiențele sau abuzurile legate de aplicarea dispozițiilor legale în vigoare;
d) prestarea de servicii specifice domeniului său de activitate;
- stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;e) inițierea de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ din domeniile sale de activitate, pe care le înaintează Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.(2) Inspecția Muncii are următoarele atribuții specifice:
A. în domeniul relațiilor de muncă:
-a) controlează aplicarea reglementărilor legale, generale și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă;b) controlează stabilirea și acordarea drepturilor
salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;cuvenite salariaților ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;- accesul fără nici o discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;- respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelorc) controlează aplicarea măsurilor de respectare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;d) asigură la nivel național evidența muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă, prin registrul general de evidență al salariaților, precum și evidența zilierilor și a beneficiarilor prestațiilor acestora;
e) controlează folosirea forței de muncă, în scopul identificării cazurilor de muncă nedeclarată;
f) primește și transmite în sistem informatic, prin inspectoratele teritoriale de muncă, datele depuse de angajatori și beneficiari referitoare la salariați și la zilieri;
g) asigură înregistrarea contractelor colective de
muncă;muncă la nivel de unități și verifică prevederile acestora, potrivit procedurii aprobate de inspectorul general de stat, și conciliază conflictele de muncă declanșate la nivelul unităților;b)B. în domeniul securității șial sănătății în munca:sănătății în muncă și al supravegherii pieței:- acorda asistența tehnica persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;a) controlează, coordonează și îndrumă metodologic aplicarea prevederilor referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, ce decurg din legislația națională, europeană și din convențiile Organizației Internaționale a Muncii;b) cercetează evenimentele conform competențelor, avizează cercetarea, stabilește sau confirmă caracterul accidentelor, colaborează cu instituțiile implicate în ceea ce privește evidența și raportarea accidentelor de muncă și bolilor profesionale;
c) controlează activitatea de instruire, informare și consultare a salariaților și furnizează informații în vederea îmbunătățirii acesteia;
- efectuează sau solicita măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afară acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;d) autorizează din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă funcționarea persoanelor fizice și juridice și retrage sau poate propune retragerea autorizării, în condițiile legii;e) analizează activitatea serviciilor externe de prevenire și protecție și propune, după caz, comisiei de abilitare a serviciilor externe de prevenire și protecție și de avizare a documentațiilor cu caracter tehnic de informare și instruire în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă retragerea abilitării;
-f) eliberează avize și autorizații conform competențelor stabilite prin actele normative aplicabile;g) dispune sistarea activității sau
scoatereaoprirea din funcțiune a echipamentelortehnice,de muncă, în cazul în careconstatase constată o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau deimbolnavireîmbolnăvire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;- acorda angajatorilor, persoane juridice și fizice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca;- retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca, dacă constata ca prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respecta prevederile legislației în vigoare;- cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidenta accidentelor de muncă;- coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;- controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în munca, la intrarea acestora pe teritoriul național, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;h) dispune angajatorului efectuarea de măsurători, determinări și expertize pentru prevenirea unor evenimente sau pentru stabilirea cauzelor evenimentelor produse, precum și verificarea, prin organisme abilitate, a încadrării nivelului noxelor profesionale în limite admisibile la locurile de muncă, cheltuielile fiind suportate de către angajator;i) controlează respectarea prevederilor legale referitoare la introducerea pe piață a produselor pentru care desfășoară acțiuni de supraveghere a pieței, conform competențelor;
j) restricționează, prin măsurile legale stabilite de legislația în vigoare, comercializarea produselor neconforme și dispune măsuri de eliminare a neconformităților constatate;
k) prelevează probe și efectuează testări în vederea identificării produselor care prezintă suspiciuni de neconformitate;
l) colaborează cu autoritățile vamale și alte organisme responsabile cu controalele la frontiere în vederea schimbului de informații cu privire la produsele ce prezintă riscuri în utilizare;
m) colaborează cu autoritățile competente naționale și din cadrul Uniunii Europene în toate problemele de supraveghere a pieței, inclusiv în ceea ce privește notificarea clauzei de salvgardare în cazul produselor neconforme.
(3) Inspecția Muncii îndeplinește și alte atribuții stabilite în responsabilitatea sa potrivit legislației în vigoare.
- controlează respectarea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în munca și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.(2) Inspecția Muncii furnizează, la cerere, celor interesați, contra cost, asistența de specialitate.(4) Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora au obligația de a pune la dispoziția Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă, la solicitarea acestora, informațiile și documentele necesare, în mod operativ și gratuit, pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege.10.10.2002 – 24.03.2012republicare
(1) În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5, Inspecția Muncii are următoarele atribuții:
a) în domeniul stabilirii relațiilor de muncă controlează:
- încadrarea în munca și încetarea activității persoanelor care desfășoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenții civile de prestări de servicii;
- stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;
- stabilirea și acordarea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;
- accesul fără nici o discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;
- respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă;
b) în domeniul securității și al sănătății în munca:
- acorda asistența tehnica persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;
- efectuează sau solicita măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afară acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;
- dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constata o stare de pericol iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
- acorda angajatorilor, persoane juridice și fizice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca;
- retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca, dacă constata ca prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respecta prevederile legislației în vigoare;
- cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidenta accidentelor de muncă;
- coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;
- controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în munca, la intrarea acestora pe teritoriul național, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii și
ProtecțieiSolidarității Sociale;- controlează respectarea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în munca și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.
(2) Inspecția Muncii furnizează, la cerere, celor interesați, contra cost, asistența de specialitate.
16.06.1999 – 10.10.2002text inițial
(1) În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5, Inspecția Muncii are următoarele atribuții:
a) în domeniul stabilirii relațiilor de muncă controlează:
- încadrarea în munca și încetarea activității persoanelor care desfășoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenții civile de prestări de servicii;
- stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;
- stabilirea și acordarea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;
- accesul fără nici o discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;
- respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă;
b) în domeniul securității și al sănătății în munca:
- acorda asistența tehnica persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;
- efectuează sau solicita măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afară acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;
- dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constata o stare de pericol iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
- acorda angajatorilor, persoane juridice și fizice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca;
- retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca, dacă constata ca prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respecta prevederile legislației în vigoare;
- cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidenta accidentelor de muncă;
- coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;
- controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în munca, la intrarea acestora pe teritoriul național, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
- controlează respectarea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în munca și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.
(2) Inspecția Muncii furnizează, la cerere, celor interesați, contra cost, asistența de specialitate.
Ai o întrebare despre art. 6 din Legea 108/1999?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit