Capitolul VI Conținutul și forma actelor de stare civilă. Păstrarea registrelor de stare civilă
Art. 61 Legea 119/1996
Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă · Dreptul Familiei
(1) Numerotarea actelor se va face pe an calendaristic. Registrele de stare civilă se vizează, pentru deschidere și închidere, de către primar și ofițerul de stare civilă.
(2) Primul exemplar al registrelor de stare civilă se păstrează la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale unde s-a întocmit, iar al doilea exemplar se înaintează serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B.
(2^1) Al doilea exemplar se înaintează în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea controlului anual asupra activității ofițerilor de stare civilă efectuat de către structurile de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., dacă toate filele din registru au fost completate.
(2^2) Misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin Ministerul Afacerilor Externe, exemplarul I al actelor din registrele de stare civilă, pe măsura completării lor, la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București, împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit actul. Registrul cuprinzând exemplarul II al actelor de stare civilă se trimite, în termen de 30 de zile de la data când toate actele din registru au fost completate, la D.G.E.P.M.B.
(2^3) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), exemplarul I al registrelor de stare civilă se păstrează la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale unde s-a întocmit, iar în cazul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României acestea se transmit, prin Ministerul Afacerilor Externe, la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București. Registrul de stare civilă exemplarul II se păstrează electronic, iar o copie a acestuia se predă Serviciului Municipiului București/serviciilor județene al/ale Arhivelor Naționale, după 100 de ani de la întocmirea actelor de stare civilă. În cazul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României, Registrul de stare civilă exemplarul II se păstrează electronic începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4^3).
(3) Ambele exemplare ale registrelor de stare civilă se trimit Arhivelor Naționale, după trecerea a 100 de ani de la data completării lor.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 61 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
13.09.2024 – prezentmodificat prin OUG 111/2024

29.08.2022 – 13.09.2024modificat prin OG 26/2022

(2^3)
De laÎncepând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4), exemplarul I al registrelor de stare civilă se păstrează la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale unde s-a întocmit, iar în cazul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României acestea se transmit, prin Ministerul Afacerilor Externe, la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București. Registrul de stare civilă exemplarul II se păstrează electronic, iar o copie a acestuia se predă Serviciului Municipiului București/serviciilor județene al/ale Arhivelor Naționale, după 100 de ani de la întocmirea actelor de stare civilă.(3) Ambele exemplare ale registrelor de stare civilă se trimit Arhivelor Naționale, după trecerea a 100 de ani de la data completării lor.
02.05.2022 – 29.08.2022modificat prin Legea 105/2022
(1) Numerotarea actelor se va face pe an calendaristic. Registrele de stare
civilă, precum și fiecare an calendaristiccivilă se vizează, pentru deschidere și închidere, de cătreprimar.primar și ofițerul de stare civilă.(2) Primul exemplar al registrelor de stare civilă se păstrează la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale unde s-a întocmit, iar al doilea exemplar se înaintează
consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz,serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B.(2^1) Al doilea exemplar se înaintează în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea controlului anual asupra activității ofițerilor de stare civilă efectuat de către structurile de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., dacă toate filele din registru au fost completate.
(2^2) Misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin Ministerul Afacerilor Externe, exemplarul I al actelor din registrele de stare civilă, pe măsura completării lor, la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București, împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit actul. Registrul cuprinzând exemplarul II al actelor de stare civilă se trimite, în termen de 30 de zile de la data când toate
fileleactele din registru au fostcompletate.completate, la D.G.E.P.M.B.(2^3) De la data prevăzută la art. 2 alin. (4), exemplarul I al registrelor de stare civilă se păstrează la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale unde s-a întocmit, iar în cazul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României acestea se transmit, prin Ministerul Afacerilor Externe, la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București.
(3) Ambele exemplare ale registrelor de stare civilă se trimit Arhivelor Naționale, după trecerea a 100 de ani de la data completării lor.
18.05.2012 – 02.05.2022republicare
(1)
Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actulNumerotarea actelor se va face pe an calendaristic. Registrele de stare civilă,din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei.(1^1) Cererile înregistrate la serviciile de stare civilă ale sectoarelor municipiului București se avizează în prealabil de către șeful serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor.precum și fiecare an calendaristic se vizează, pentru deschidere și închidere, de către primar.(2)
Cererea de rectificare a actelorPrimul exemplar al registrelor de stare civilăși a mențiunilor înscrise pe acestea, însoțită de actele doveditoare, se depunese păstrează la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritorialecare are în păstrare actul de stare civilă ori, după caz, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria de la locul de domiciliu. Cererea se soluționeazăunde s-a întocmit, iar al doilea exemplar se înaintează consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, în termen de 30 de zileprin emiterea dispoziției prevăzute la alin. (1), care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.(2^1) Dispoziția prevăzută la alin. (1), precum și înregistrarea făcută în baza acesteia sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.de la data când toate filele din registru au fost completate.(3)
Dispoziția prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.Ambele exemplare ale registrelor de stare civilă se trimit Arhivelor Naționale, după trecerea a 100 de ani de la data completării lor.01.10.2011 – 18.05.2012modificat prin OUG 80/2011
(1) Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei.
(1^1) Cererile înregistrate la serviciile de stare civilă ale sectoarelor municipiului București se avizează în prealabil de către șeful serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor.
(2) Cererea de rectificare a actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea, însoțită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori, după caz, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria de la locul de domiciliu. Cererea se soluționează în termen de 30 de zile prin emiterea dispoziției prevăzute la alin. (1), care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.
(2^1) Dispoziția prevăzută la alin. (1), precum și înregistrarea făcută în baza acesteia sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.
(3) Dispoziția prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.
02.11.2009 – 01.10.2011republicare
Serviciul public comunitar(1) Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei.(2) Cererea de rectificare a actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea, însoțită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare
registreactul de stare civilăeste obligată să asigure conservarea și securitatea acestora, cu respectarea legislației arhivistice în vigoare și a normelor interne de evidență și păstrare a arhivelor.ori, după caz, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria de la locul de domiciliu. Cererea se soluționează în termen de 30 de zile prin emiterea dispoziției prevăzute la alin. (1), care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.(3) Dispoziția prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.
13.06.2009 – 02.11.2009modificat prin Legea 201/2009
Serviciile publice comunitare localeServiciul public comunitar local de evidență a persoanelorcare au în păstrare registrelesau primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registre de stare civilăsînt obligate saeste obligată să asigure conservarea și securitatea acestora, cu respectareanormelor privind evidenta și păstrarealegislației arhivistice în vigoare și a normelor interne de evidență și păstrare a arhivelor.08.09.2006 – 13.06.2009modificat prin OUG 50/2004
Autoritățile administrației publiceServiciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor care au în păstrare registrele de stare civilăsunt obligate săsînt obligate sa asigure conservarea și securitatea acestora, cu respectarea normelor privindevidențaevidenta și păstrarea arhivelor.16.10.1996 – 08.09.2006text inițial
Autoritățile administrației publice care au în păstrare registrele de stare civilă sunt obligate să asigure conservarea și securitatea acestora, cu respectarea normelor privind evidența și păstrarea arhivelor.
Ai o întrebare despre art. 61 din Legea 119/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit