Capitolul VII Contravenții
Art. 63 Legea 119/1996
Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă · Dreptul Familiei
(1) Constituie contravenții la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracțiuni:
a) deținerea fără drept a certificatului de stare civilă aparținând altei persoane;
a^1) eliberarea certificatelor de stare civilă altor persoane decât cele prevăzute la art. 10 alin. (1);
b) nedeclararea nașterii sau decesului în condițiile și în termenele prevăzute de lege;
c) neasigurarea conservării și securității registrelor și certificatelor de stare civilă, potrivit normelor privind evidența și păstrarea acestora, sau netrimiterea la Arhivele Naționale a registrelor de stare civilă, după trecerea termenului legal de păstrare;
d) necomunicarea la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor ori, după caz, la primăriile competente, de către ofițerul de stare civilă, a mențiunilor, a copiilor de pe dispozițiile de admitere a schimbării numelui sau neînscrierea mențiunilor pe actele de stare civilă;
d^1) netransmiterea celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la serviciul public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., în termenul prevăzut la art. 61 alin. (2^1);
e) neprezentarea certificatelor de stare civilă sau a extraselor/extraselor multilingve eliberate de autoritățile străine pentru transcriere în registrele de stare civilă române, în termenul prevăzut la art. 41 alin. (2) sau, după caz, alin. (10);
f) omiterea declarării, în fața ofițerului de stare civilă, a unor date referitoare la starea civilă a persoanelor sau declararea lor în mod inexact;
g) neverificarea de către ofițerul de stare civilă a realității conținutului declarației și a concordanței acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă și celelalte înscrisuri prezentate;
h) comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilă în alte condiții decât cele prevăzute la art. 70;
i) neeliberarea de către personalul medico-sanitar competent, în termenele legale de declarare a nașterii și a decesului, a certificatelor medicale constatatoare ale acestor fapte;
j) pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civilă;
k) oficierea de către deservenții cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriilor sau în vederea înhumării sau incinerării fără a li se fi prezentat certificatul de căsătorie și, respectiv, certificatul de deces ori documentul prevăzut la art. 38 alin. (1);
l) înregistrarea unui act de stare civilă cu încălcarea competenței teritoriale prevăzute de prezenta lege;
m) efectuarea de răzuiri, ștersături în cuprinsul actelor de stare civilă;
n) netransmiterea în termenul legal a comunicărilor cu privire la înregistrarea nașterii cetățenilor români cu domiciliul în România ori a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanelor, a actelor de identitate ale persoanelor decedate, serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor competente;
o) nerespectarea termenului prevăzut de lege privind sesizarea poliției despre găsirea unui copil;
p) înhumarea sau incinerarea cadavrului fără prezentarea certificatului de deces ori a documentului prevăzut la art. 38 alin. (1);
q) nerespectarea de către ofițerul de stare civilă a dispozițiilor privind căsătoria prevăzute la art. 26-31^1.
r) nedeclararea modificărilor intervenite în străinătate în statutul civil sau cu privire la nume, în termenul prevăzut la art. 44 alin. (4);
s) nerespectarea dispozițiilor privind predarea-preluarea documentelor și gestiunii de stare civilă de către ofițerii de stare civilă, prevăzute la art. 62 alin. (2).
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
(3) Prin derogare de la dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale la regimul actelor de stare civilă se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 63 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
28.07.2022 – prezentmodificat prin Legea 105/2022
(1) Constituie contravenții la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracțiuni:
a) deținerea fără drept a certificatului de stare civilă aparținând altei persoane;
a^1) eliberarea certificatelor de stare civilă altor persoane decât cele prevăzute la art. 10 alin. (1);
b) nedeclararea nașterii sau decesului în condițiile și în termenele prevăzute de lege;
c) neasigurarea conservării și securității registrelor și certificatelor de stare civilă, potrivit normelor privind evidența și păstrarea acestora, sau netrimiterea la Arhivele Naționale a registrelor de stare civilă, după trecerea termenului legal de păstrare;
d) necomunicarea la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor ori, după caz, la primăriile competente, de către ofițerul de stare civilă, a mențiunilor, a copiilor de pe
deciziiledispozițiile de admitere a schimbăriinumelui,numelui sau neînscrierea mențiunilor pe actele de starecivilă oricivilă;d^1) netransmiterea celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la
consiliul județean sau la Consiliul General al Municipiului București, după caz, în termen de 30 de zile de la data când toate filele au fost completate;serviciul public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., în termenul prevăzut la art. 61 alin. (2^1);e) neprezentarea
certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilăcertificatelor de stare civilă sau a extraselor/extraselor multilingve eliberate de autoritățile străineofițerului de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale/misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României competent, pentru transcrierea/înscriereapentru transcriere în registrele de stare civilă române, întermenele prevăzutetermenul prevăzut la art. 41 alin.(3) și (5^4);(2) sau, după caz, alin. (10);f) omiterea declarării, în fața ofițerului de stare civilă, a unor date referitoare la starea civilă a persoanelor sau declararea lor în mod inexact;
g) neverificarea de către ofițerul de stare civilă a realității conținutului declarației și a concordanței acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă și celelalte înscrisuri prezentate;
h) comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilă în alte condiții decât cele prevăzute la art. 70;
i) neeliberarea de către personalul medico-sanitar competent, în termenele legale de declarare a nașterii și a decesului, a certificatelor medicale constatatoare ale acestor fapte;
j) pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civilă;
k) oficierea de către deservenții cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriilor sau în vederea înhumării sau incinerării fără a li se fi prezentat certificatul de căsătorie și, respectiv, certificatul de deces ori documentul prevăzut la art.
38;38 alin. (1);l) înregistrarea unui act de stare civilă cu încălcarea competenței teritoriale prevăzute de prezenta lege;
m) efectuarea de răzuiri, ștersături în cuprinsul actelor de stare civilă;
n) netransmiterea în termenul legal a comunicărilor cu privire la înregistrarea nașterii cetățenilor români cu domiciliul în România ori a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanelor, a actelor de identitate ale persoanelor
decedatedecedate, serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor competente;o) nerespectarea termenului prevăzut de lege privind sesizarea poliției despre găsirea unui copil;
p) înhumarea sau incinerarea cadavrului fără prezentarea certificatului de deces ori a documentului prevăzut la art.
38;38 alin. (1);r)q) nerespectarea de către ofițerul de stare civilă a dispozițiilor privind căsătoria prevăzute la art.26 și 29.26-31^1.r) nedeclararea modificărilor intervenite în străinătate în statutul civil sau cu privire la nume, în termenul prevăzut la art. 44 alin. (4);
s) nerespectarea dispozițiilor privind predarea-preluarea documentelor și gestiunii de stare civilă de către ofițerii de stare civilă, prevăzute la art. 62 alin. (2).
(2) Contravențiile prevăzute la
lit. a)-c)alin. (1) se sancționează cu amendă de la50 lei la 150 lei, iar cele prevăzute la lit. d)-r), cu amendă de la 100 lei la 200 lei.100 lei la 500 lei.(3) Prin derogare de la dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale la regimul actelor de stare civilă se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
21.01.2018 – 28.07.2022modificat prin Legea 14/2018
(1) Constituie contravenții la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracțiuni:
a) deținerea fără drept a certificatului de stare civilă aparținând altei persoane;
b) nedeclararea nașterii sau decesului în condițiile și în termenele prevăzute de lege;
c) neasigurarea conservării și securității registrelor și certificatelor de stare civilă, potrivit normelor privind evidența și păstrarea acestora, sau netrimiterea la Arhivele Naționale a registrelor de stare civilă, după trecerea termenului legal de păstrare;
d) necomunicarea la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor ori, după caz, la primăriile competente, de către ofițerul de stare civilă, a mențiunilor, a copiilor de pe deciziile de admitere a schimbării numelui, neînscrierea mențiunilor pe actele de stare civilă ori netransmiterea celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la consiliul județean sau la Consiliul General al Municipiului București, după caz, în termen de 30 de zile de la data când toate filele au fost completate;
e) neprezentarea
certificatelor de stare civilă sau a extraselorcertificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă eliberate de autoritățile străine ofițerului de stare civilăde la locul de domiciliu, pentru transcrieredin cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale/misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României competent, pentru transcrierea/înscrierea în registrele de stare civilă române, întermenul prevăzuttermenele prevăzute la art. 41 alin.(2);(3) și (5^4);f) omiterea declarării, în fața ofițerului de stare civilă, a unor date referitoare la starea civilă a persoanelor sau declararea lor în mod inexact;
g) neverificarea de către ofițerul de stare civilă a realității conținutului declarației și a concordanței acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă și celelalte înscrisuri prezentate;
h) comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilă în alte condiții decât cele prevăzute la art. 70;
i) neeliberarea de către personalul medico-sanitar competent, în termenele legale de declarare a nașterii și a decesului, a certificatelor medicale constatatoare ale acestor fapte;
j) pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civilă;
k) oficierea de către deservenții cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriilor sau în vederea înhumării sau incinerării fără a li se fi prezentat certificatul de căsătorie și, respectiv, documentul prevăzut la art. 38;
l) înregistrarea unui act de stare civilă cu încălcarea competenței teritoriale prevăzute de prezenta lege;
m) efectuarea de răzuiri, ștersături în cuprinsul actelor de stare civilă;
n) netransmiterea comunicărilor cu privire la înregistrarea nașterii cetățenilor români cu domiciliul în România ori a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanelor, a actelor de identitate ale persoanelor decedate serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor competente;
o) nerespectarea termenului prevăzut de lege privind sesizarea poliției despre găsirea unui copil;
p) înhumarea sau incinerarea cadavrului fără prezentarea documentului prevăzut la art. 38;
r) nerespectarea de către ofițerul de stare civilă a dispozițiilor prevăzute la art. 26 și 29.
(2) Contravențiile prevăzute la lit. a)-c) se sancționează cu amendă de la 50 lei la 150 lei, iar cele prevăzute la lit. d)-r), cu amendă de la 100 lei la 200 lei.
18.05.2012 – 21.01.2018republicare
(1)
Conținutul și forma actelor de naștere, de căsătorie și de deces sunt prevăzute în anexele nr. 1A, 1B, 1C, 2A, 2B și 2C.Constituie contravenții la regimul actelor de stare civilă următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracțiuni:a) deținerea fără drept a certificatului de stare civilă aparținând altei persoane;
b) nedeclararea nașterii sau decesului în condițiile și în termenele prevăzute de lege;
c) neasigurarea conservării și securității registrelor și certificatelor de stare civilă, potrivit normelor privind evidența și păstrarea acestora, sau netrimiterea la Arhivele Naționale a registrelor de stare civilă, după trecerea termenului legal de păstrare;
(2) Actele de stare civilă vor fi tipărite pe ambele fețe, cu excepția celor pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României, care vor fi tipărite pe o singură față, în registre confecționate din hârtie specială și compactate cu pânză.d) necomunicarea la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor ori, după caz, la primăriile competente, de către ofițerul de stare civilă, a mențiunilor, a copiilor de pe deciziile de admitere a schimbării numelui, neînscrierea mențiunilor pe actele de stare civilă ori netransmiterea celui de-al doilea exemplar al registrelor de stare civilă la consiliul județean sau la Consiliul General al Municipiului București, după caz, în termen de 30 de zile de la data când toate filele au fost completate;e) neprezentarea certificatelor de stare civilă sau a extraselor eliberate de autoritățile străine ofițerului de stare civilă de la locul de domiciliu, pentru transcriere în registrele de stare civilă române, în termenul prevăzut la art. 41 alin. (2);
f) omiterea declarării, în fața ofițerului de stare civilă, a unor date referitoare la starea civilă a persoanelor sau declararea lor în mod inexact;
g) neverificarea de către ofițerul de stare civilă a realității conținutului declarației și a concordanței acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civilă și celelalte înscrisuri prezentate;
(3) Peh) comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilăse va imprima o tentă de culoare, astfel: albastră - pe cele de naștere, roz - pe cele de căsătorie și cenușie - pe cele de deces, având la mijloc stema României.în alte condiții decât cele prevăzute la art. 70;i) neeliberarea de către personalul medico-sanitar competent, în termenele legale de declarare a nașterii și a decesului, a certificatelor medicale constatatoare ale acestor fapte;
j) pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civilă;
k) oficierea de către deservenții cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriilor sau în vederea înhumării sau incinerării fără a li se fi prezentat certificatul de căsătorie și, respectiv, documentul prevăzut la art. 38;
l) înregistrarea unui act de stare civilă cu încălcarea competenței teritoriale prevăzute de prezenta lege;
m) efectuarea de răzuiri, ștersături în cuprinsul actelor de stare civilă;
n) netransmiterea comunicărilor cu privire la înregistrarea nașterii cetățenilor români cu domiciliul în România ori a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanelor, a actelor de identitate ale persoanelor decedate serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor competente;
o) nerespectarea termenului prevăzut de lege privind sesizarea poliției despre găsirea unui copil;
p) înhumarea sau incinerarea cadavrului fără prezentarea documentului prevăzut la art. 38;
r) nerespectarea de către ofițerul de stare civilă a dispozițiilor prevăzute la art. 26 și 29.
(2) Contravențiile prevăzute la lit. a)-c) se sancționează cu amendă de la 50 lei la 150 lei, iar cele prevăzute la lit. d)-r), cu amendă de la 100 lei la 200 lei.
02.11.2009 – 18.05.2012republicare
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către primari, persoanele împuternicite prin dispoziție a președintelui consiliului județean, respectiv a primarului general al municipiului București, precum și de persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și polițiști anume desemnați.(1) Conținutul și forma actelor de naștere, de căsătorie și de deces sunt prevăzute în anexele nr. 1A, 1B, 1C, 2A, 2B și 2C.(2) Actele de stare civilă vor fi tipărite pe ambele fețe, cu excepția celor pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României, care vor fi tipărite pe o singură față, în registre confecționate din hârtie specială și compactate cu pânză.
(3) Pe actele de stare civilă se va imprima o tentă de culoare, astfel: albastră - pe cele de naștere, roz - pe cele de căsătorie și cenușie - pe cele de deces, având la mijloc stema României.
13.06.2009 – 02.11.2009modificat prin Legea 201/2009
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către primari,
de cătrepersoanele împuternicite prindispoziția președintelui consiliului județean sau prin ordin al prefectului,dispoziție a președintelui consiliului județean, respectiv a primarului general al municipiului București, precum și depersonalul anume desemnat din Ministerul Administrației și Internelor.persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și polițiști anume desemnați.08.09.2006 – 13.06.2009modificat prin Legea 94/2004
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către primari, de către persoanele împuternicite prin dispoziția președintelui consiliului județean sau prin ordin al prefectului, precum și de
către polițiști cu atribuții în acest domeniu.personalul anume desemnat din Ministerul Administrației și Internelor.16.10.1996 – 08.09.2006text inițial
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către primari, de către persoanele împuternicite prin dispoziția președintelui consiliului județean sau prin ordin al prefectului, precum și de către polițiști cu atribuții în acest domeniu.
Ai o întrebare despre art. 63 din Legea 119/1996?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit