Art. 13 Legea 129/2019

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 13 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 26.05.2025 – prezentmodificat prin Legea 86/2025

   (1) Entitățile raportoare au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în următoarele situații:

   a) la stabilirea unei relații de afaceri;

   b) la efectuarea tranzacțiilor ocazionale:

   1. în valoare de cel puțin echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele;

   2. care constituie un transfer de fonduri, astfel cum este definit la art. 3 pct. 9 din Regulamentul (UE) 2023/1.113, în valoare de cel puțin 1.000 euro;

   c) în cazul persoanelor care comercializează bunuri, în calitate de profesioniști, atunci când efectuează tranzacții ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

   d) când există suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, indiferent de incidența prevederilor derogatorii de la obligația de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei stabilite în prezenta lege și de valoarea operațiunii;

   e) dacă există îndoieli privind veridicitatea sau suficiența informațiilor de identificare deja deținute despre client sau beneficiarul real.

   (2) Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în momentul colectării câștigurilor, la cumpărarea sau schimbarea de jetoane atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, printr-o singură operațiune.

   (2^1) Casele de schimb valutar au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

   (2^2) Furnizorii de servicii de criptoactive au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 1.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

   (3) Când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției, entitatea raportoare aplică măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că a fost atinsă limita minimă aplicabilă.

   (4) În cazul asigurărilor de viață sau al altor tipuri de asigurări care includ o componentă investițională, instituțiile de credit și instituțiile financiare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei impuse în ceea ce privește clientul și beneficiarul real, următoarele măsuri de cunoaștere, de îndată ce beneficiarii acestor tipuri de asigurări sunt identificați sau desemnați:

   a) în cazul beneficiarilor identificați după nume, instituția de credit sau instituția financiară va aplica măsurile de cunoaștere a clientelei în raport cu aceștia;

   b) în cazul beneficiarilor desemnați după caracteristici sau categorie ori prin alte mijloace, instituția de credit sau instituția financiară va solicita obținerea unor informații suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel încât să se asigure că, la momentul plății, va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului acestor tipuri de asigurări.

   (5) Măsurile prevăzute la alin. (4) se adoptă cel mai târziu la momentul plății sau la momentul atribuirii, totale sau parțiale, a poliței.

   (6) În caz de atribuire, totală sau parțială, a unei asigurări de viață sau a unui alt tip de asigurare legată de investiții către un terț, instituțiile de credit și instituțiile financiare care au cunoștință de atribuirea respectivă identifică beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către construcția juridică care primește, pentru beneficiul propriu, valoarea poliței cedate.

   (7) În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare sunt obligate să obțină informații suficiente cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

   (8) Abrogat.

   (9) Abrogat.

2. 13.03.2025 – 26.05.2025modificat prin OUG 10/2025

   (1) Entitățile raportoare au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în următoarele situații:

   a) la stabilirea unei relații de afaceri;

   b) la efectuarea tranzacțiilor ocazionale:

   1. în valoare de cel puțin echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele;

   2. care constituie un transfer de fonduri, astfel cum este definit dela art. 3 pct. 9 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.781/2006,2023/1.113, în valoare de peste cel puțin 1.000 euro;

   c) în cazul persoanelor care comercializează bunuri, în calitate de profesioniști, atunci când efectuează tranzacții ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

   d) când există suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, indiferent de incidența prevederilor derogatorii de la obligația de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei stabilite în prezenta lege și de valoarea operațiunii;

   e) dacă există îndoieli privind veridicitatea sau suficiența informațiilor de identificare deja deținute despre client sau beneficiarul real.

   (2) Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în momentul colectării câștigurilor, la cumpărarea sau schimbarea de jetoane atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, printr-o singură operațiune.

   (3) Când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției, entitatea raportoare aplică măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că a fost atinsă limita minimă aplicabilă.

   (4) În cazul asigurărilor de viață sau al altor tipuri de asigurări care includ o componentă investițională, instituțiile de credit și instituțiile financiare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei impuse în ceea ce privește clientul și beneficiarul real, următoarele măsuri de cunoaștere, de îndată ce beneficiarii acestor tipuri de asigurări sunt identificați sau desemnați:

   a) în cazul beneficiarilor identificați după nume, instituția de credit sau instituția financiară va aplica măsurile de cunoaștere a clientelei în raport cu aceștia;

   b) în cazul beneficiarilor desemnați după caracteristici sau categorie ori prin alte mijloace, instituția de credit sau instituția financiară va solicita obținerea unor informații suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel încât să se asigure că, la momentul plății, va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului acestor tipuri de asigurări.

   (5) Măsurile prevăzute la alin. (4) se adoptă cel mai târziu la momentul plății sau la momentul atribuirii, totale sau parțiale, a poliței.

   (6) În caz de atribuire, totală sau parțială, a unei asigurări de viață sau a unui alt tip de asigurare legată de investiții către un terț, instituțiile de credit și instituțiile financiare care au cunoștință de atribuirea respectivă identifică beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către construcția juridică care primește, pentru beneficiul propriu, valoarea poliței cedate.

   (7) În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare sunt obligate să obțină informații suficiente cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

   (8) Abrogat.

   (9) Abrogat.

3. 15.07.2020 – 13.03.2025modificat prin OUG 111/2020

   (1) Entitățile raportoare au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în următoarele situații:

   a) la stabilirea unei relații de afaceri;

   b) la efectuarea tranzacțiilor ocazionale:

   1. în valoare de cel puțin echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele;

   2. care constituie un transfer de fonduri, astfel cum este definit de art. 3 pct. 9 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.781/2006, în valoare de peste 1.000 euro;

   c) în cazul persoanelor care comercializează bunuri, în calitate de profesioniști, atunci când efectuează tranzacții ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

   d) când există suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, indiferent de incidența prevederilor derogatorii de la obligația de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei stabilite în prezenta lege și de valoarea operațiunii;

   e) dacă există îndoieli privind veridicitatea sau suficiența informațiilor de identificare deja deținute despre client sau beneficiarul real.

   (2) Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în momentul colectării câștigurilor, la cumpărarea sau schimbarea de jetoane atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, printr-o singură operațiune.

   (3) Când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției, entitatea raportoare aplică măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că a fost atinsă limita minimă aplicabilă.

   (4) În cazul asigurărilor de viață sau al altor tipuri de asigurări care includ o componentă investițională, instituțiile de credit și instituțiile financiare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei impuse în ceea ce privește clientul și beneficiarul real, următoarele măsuri de cunoaștere, de îndată ce beneficiarii acestor tipuri de asigurări sunt identificați sau desemnați:

   a) în cazul beneficiarilor identificați după nume, instituția de credit sau instituția financiară va aplica măsurile de cunoaștere a clientelei în raport cu aceștia;

   b) în cazul beneficiarilor desemnați după caracteristici sau categorie ori prin alte mijloace, instituția de credit sau instituția financiară va solicita obținerea unor informații suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel încât să se asigure că, la momentul plății, va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului acestor tipuri de asigurări.

   (5) Măsurile prevăzute la alin. (4) se adoptă cel mai târziu la momentul plății sau la momentul atribuirii, totale sau parțiale, a poliței.

   (6) În caz de atribuire, totală sau parțială, a unei asigurări de viață sau a unui alt tip de asigurare legată de investiții către un terț, instituțiile de credit și instituțiile financiare care au cunoștință de atribuirea respectivă identifică beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către construcția juridică care primește, pentru beneficiul propriu, valoarea poliței cedate.

   (7) În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare sunt obligate să obțină informații suficiente cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

   (8) Entitățile obligate pot să nu aplice măsuri de cunoaștere a clientelei cu privire la moneda electronică, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare de atenuare a riscurilor:

   a) instrumentul de plată nu este reîncărcabil sau are o limită maximă de 150 euro pentru tranzacțiile de plăți lunare, care poate fi utilizată numai în statul membru respectiv;

   b) suma maximă depozitată electronic nu depășește 150 euro;

   c) instrumentul de plată este utilizat exclusiv pentru a achiziționa bunuri sau servicii;

   d) instrumentul de plată nu poate fi finanțat cu monedă electronică anonimă;

   e) emitentul efectuează o monitorizare suficientă a tranzacțiilor sau a relației de afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.Abrogat.

   (9) Derogarea prevăzută la alin. (8) nu este aplicabilă în cazul răscumpărării în numerar sau al retragerii în numerar a valorii monetare a monedei electronice în cazul în care suma răscumpărată depășește 150 euro.Abrogat.

4. 11.07.2019 – 15.07.2020text inițial

   (1) Entitățile raportoare au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în următoarele situații:

   a) la stabilirea unei relații de afaceri;

   b) la efectuarea tranzacțiilor ocazionale:

   1. în valoare de cel puțin echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele;

   2. care constituie un transfer de fonduri, astfel cum este definit de art. 3 pct. 9 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.781/2006, în valoare de peste 1.000 euro;

   c) în cazul persoanelor care comercializează bunuri, în calitate de profesioniști, atunci când efectuează tranzacții ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.

   (2) Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în momentul colectării câștigurilor, la cumpărarea sau schimbarea de jetoane atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, printr-o singură operațiune.

   (3) Când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacției, entitatea raportoare aplică măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că a fost atinsă limita minimă aplicabilă.

   (4) În cazul asigurărilor de viață sau al altor tipuri de asigurări care includ o componentă investițională, instituțiile de credit și instituțiile financiare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei impuse în ceea ce privește clientul și beneficiarul real, următoarele măsuri de cunoaștere, de îndată ce beneficiarii acestor tipuri de asigurări sunt identificați sau desemnați:

   a) în cazul beneficiarilor identificați după nume, instituția de credit sau instituția financiară va aplica măsurile de cunoaștere a clientelei în raport cu aceștia;

   b) în cazul beneficiarilor desemnați după caracteristici sau categorie ori prin alte mijloace, instituția de credit sau instituția financiară va solicita obținerea unor informații suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel încât să se asigure că, la momentul plății, va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului acestor tipuri de asigurări.

   (5) Măsurile prevăzute la alin. (4) se adoptă cel mai târziu la momentul plății sau la momentul atribuirii, totale sau parțiale, a poliței.

   (6) În caz de atribuire, totală sau parțială, a unei asigurări de viață sau a unui alt tip de asigurare legată de investiții către un terț, instituțiile de credit și instituțiile financiare care au cunoștință de atribuirea respectivă identifică beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către construcția juridică care primește, pentru beneficiul propriu, valoarea poliței cedate.

   (7) În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare sunt obligate să obțină informații suficiente cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

   (8) Entitățile obligate pot să nu aplice măsuri de cunoaștere a clientelei cu privire la moneda electronică, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare de atenuare a riscurilor:

   a) instrumentul de plată nu este reîncărcabil sau are o limită maximă de 150 euro pentru tranzacțiile de plăți lunare, care poate fi utilizată numai în statul membru respectiv;

   b) suma maximă depozitată electronic nu depășește 150 euro;

   c) instrumentul de plată este utilizat exclusiv pentru a achiziționa bunuri sau servicii;

   d) instrumentul de plată nu poate fi finanțat cu monedă electronică anonimă;

   e) emitentul efectuează o monitorizare suficientă a tranzacțiilor sau a relației de afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.

   (9) Derogarea prevăzută la alin. (8) nu este aplicabilă în cazul răscumpărării în numerar sau al retragerii în numerar a valorii monetare a monedei electronice în cazul în care suma răscumpărată depășește 150 euro.