Capitolul XII Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 62 Legea 129/2019

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului · Societar & Comercial

Abrogat din 01.01.2022Formă consolidată la 19.12.2025 3 versiuni

Abrogat.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 62 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.01.2022 – prezentformă consolidată

    (1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, societățile înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în registrul comerțului, cu excepția celor prevăzute la art. 56 alin. (1^1), depun, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali ai societăților, ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, o declarație privind datele de identificare ale beneficiarilor reali.

    (2) Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligației prevăzute la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

    (3) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (2) se realizează de către organele cu atribuții de control ale Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale teritoriale. Constatarea contravenției prevăzute la alin. (2) se poate face și de către Oficiu, prin agenți constatatori proprii.Abrogat.

  2. 09.07.2020 – 01.01.2022modificat prin Legea 108/2020

    (1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, societățile înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în registrul comerțului, cu excepția companiilor și societăților naționale, precum și a societăților deținute integral sau majoritar de stat,celor prevăzute la art. 56 alin. (1^1), depun, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali ai societăților, ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, o declarație privind datele de identificare ale beneficiarilor reali.

    (2) Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligației prevăzute la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

    (3) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (2) se realizează de către organele cu atribuții de control ale Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale teritoriale. Constatarea contravenției prevăzute la alin. (2) se poate face și de către Oficiu, prin agenți constatatori proprii.

  3. 11.07.2019 – 09.07.2020text inițial

    (1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, societățile înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în registrul comerțului, cu excepția companiilor și societăților naționale, precum și a societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun, prin grija reprezentantului legal, spre înregistrare în Registrul beneficiarilor reali ai societăților, ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, o declarație privind datele de identificare ale beneficiarilor reali.

    (2) Nerespectarea de către administratorul care reprezintă societatea a obligației prevăzute la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

    (3) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (2) se realizează de către organele cu atribuții de control ale Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale teritoriale. Constatarea contravenției prevăzute la alin. (2) se poate face și de către Oficiu, prin agenți constatatori proprii.

Ai o întrebare despre art. 62 din Legea 129/2019?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit