Cartea II Modificarea unor reglementări în scopul prevenirii și combaterii corupției · Titlul III Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici
Art. XV Legea 161/2003
Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei · Drept Penal
(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentului titlu, cu consultarea și avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
(2) Abrogat.
(3) Abrogat.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. xv și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.01.2016 – prezentformă consolidată
(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentului titlu, cu consultarea și avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
(2) Abrogat.
(3) Abrogat.
19.07.2006 – 01.01.2016modificat prin Legea 251/2006
(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentului titlu, cu consultarea și avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
(2) Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa:a) drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta lege;b) funcții publice specifice.(3) În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice și consulare și politistilor, dispozițiile speciale pot reglementa prevederi de natura celor prevăzute la alin. (2), precum și cu privire la cariera.19.04.2003 – 19.07.2006text inițial
(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentului titlu, cu consultarea și avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
(2) Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa:
a) drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta lege;
b) funcții publice specifice.
(3) În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice și consulare și politistilor, dispozițiile speciale pot reglementa prevederi de natura celor prevăzute la alin. (2), precum și cu privire la cariera.
Ai o întrebare despre art. xv din Legea 161/2003?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit