Titlul I Auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate · Capitolul VII Investigații și sancțiuni
Art. 39 Legea 162/2017 — Măsuri de prevenție
Lege nr. 162 din 6 iulie 2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative · Fiscal & Contabil
(1) În cazul în care se constată nerespectarea prevederilor prezentei legi, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014 sau ale altor reglementări incidente, ASPAAS poate emite:
a) o notificare prin care se solicită auditorului financiar sau firmei de audit să pună capăt comportamentului respectiv și să se abțină de la orice repetare a acestuia;
b) o declarație conform căreia raportul de audit statutar nu respectă cerințele art. 34 alin. (2) din prezenta lege sau, după caz, ale art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, care se publică pe pagina de internet a ASPAAS;
c) o declarație conform căreia raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea nu respectă cerințele art. 34^1 alin. (2) din prezenta lege, care se publică pe pagina de internet a ASPAAS.
(2) Situațiile în care se aplică măsurile prevăzute de prezentul articol se stabilesc prin ordin al președintelui ASPAAS.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 39 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.12.2024 – prezentmodificat prin OUG 137/2024
Măsuri de prevenție
(1) În cazul în care se constată nerespectarea prevederilor prezentei legi, ale
reglementărilor din domeniul auditului statutar aprobate în condițiile legii sau, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014, ASPAAS poate emite, anterior inițierii procedurii administrative, o recomandare scrisă către auditorii financiari sau firmele de audit, prin care se solicită acestoraRegulamentului (UE) nr. 537/2014 sau ale altor reglementări incidente, ASPAAS poate emite:a) o notificare prin care se solicită auditorului financiar sau firmei de audit să pună capăt comportamentului respectiv și să se abțină de la orice repetare a
acestuia.acestuia;(2) ASPAAS poate emiteb) o declarație conform căreia raportul de audit statutar nu respectă cerințele art. 34 alin. (2) din prezenta lege sau, după caz, ale art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, care se publică pe pagina de internet a ASPAAS;c) o declarație conform căreia raportul de asigurare referitor la raportarea privind durabilitatea nu respectă cerințele art. 34^1 alin. (2) din prezenta lege, care se publică pe pagina de internet a ASPAAS.
(3)(2) Situațiile în care se aplică măsurile prevăzute de prezentul articol se stabilesc prin ordin al președintelui ASPAAS.06.07.2017 – 03.12.2024text inițial
Măsuri de prevenție
(1) În cazul în care se constată nerespectarea prevederilor prezentei legi, ale reglementărilor din domeniul auditului statutar aprobate în condițiile legii sau, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014, ASPAAS poate emite, anterior inițierii procedurii administrative, o recomandare scrisă către auditorii financiari sau firmele de audit, prin care se solicită acestora să pună capăt comportamentului respectiv și să se abțină de la orice repetare a acestuia.
(2) ASPAAS poate emite o declarație conform căreia raportul de audit statutar nu respectă cerințele art. 34 alin. (2) din prezenta lege sau, după caz, ale art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, care se publică pe pagina de internet a ASPAAS.
(3) Situațiile în care se aplică măsurile prevăzute de prezentul articol se stabilesc prin ordin al președintelui ASPAAS.
Ai o întrebare despre art. 39 din Legea 162/2017?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit