Titlul II Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art. 120 Codul penal
Legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal · Drept Penal
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 106, alineatul (3) și articolele 138 și 139 se abrogă*).
Cap. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, cuprinzând art. 81-art. 106^6, a fost modificat de pct. 71 al art. 41, Titlul II din ORDONANȚA nr. 25 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 30 august 2014.
2. Articolul 140 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 140
Desfășurarea unor activități interzise de lege
Organizarea de către străini, pe teritoriul României, a unui partid politic sau a altei organizații ori grupări dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (2), aderarea unui străin la acestea, precum și inițierea, organizarea și participarea la manifestații sau întruniri care aduc atingere ordinii publice și securității naționale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."
3. Articolele 141 și 142 se abrogă.
4. După articolul 143 se introduce un nou articol, articolul 143^1, cu următorul cuprins:Articolul 143^1
În cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență, referirea la măsura de siguranță a expulzării se consideră a fi făcută la pedeapsa accesorie, respectiv complementară, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) lit. c) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 120 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
12.01.2015 – prezentmodificat prin OG 25/2014
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 106, alineatul (3) și articolele 138 și 139 se
abrogă.abrogă*).Cap. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, cuprinzând art. 81-art. 106^6, a fost modificat de pct. 71 al art. 41, Titlul II din ORDONANȚA nr. 25 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 30 august 2014.
2. Articolul 140 se modifică și va avea următorul
cuprins:"ARTICOLULcuprins:Articolul 140Desfășurarea unor activități interzise de lege
Organizarea de către străini, pe teritoriul României, a unui partid politic sau a altei organizații ori grupări dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (2), aderarea unui străin la acestea, precum și inițierea, organizarea și participarea la manifestații sau întruniri care aduc atingere ordinii publice și
siguranțeisecurității naționale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."3. Articolele 141 și 142 se abrogă.
4. După articolul 143 se introduce un nou articol, articolul 143^1, cu următorul
cuprins:"ARTICOLULcuprins:Articolul 143^1În cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență, referirea la măsura de siguranță a expulzării se consideră a fi făcută la pedeapsa accesorie, respectiv complementară, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) lit. c) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul
penal."penal.24.10.2012 – 12.01.2015text inițial
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 106, alineatul (3) și articolele 138 și 139 se abrogă.
2. Articolul 140 se modifică și va avea următorul cuprins:
"ARTICOLUL 140
Desfășurarea unor activități interzise de lege
Organizarea de către străini, pe teritoriul României, a unui partid politic sau a altei organizații ori grupări dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (2), aderarea unui străin la acestea, precum și inițierea, organizarea și participarea la manifestații sau întruniri care aduc atingere ordinii publice și siguranței naționale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."
3. Articolele 141 și 142 se abrogă.
4. După articolul 143 se introduce un nou articol, articolul 143^1, cu următorul cuprins:
"ARTICOLUL 143^1
În cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență, referirea la măsura de siguranță a expulzării se consideră a fi făcută la pedeapsa accesorie, respectiv complementară, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) lit. c) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal."
Ai o întrebare despre art. 120 din Codul penal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit