Titlul II Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale

Art. 121 Codul penal

Legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal · Drept Penal

În vigoare din 12.01.2015Formă consolidată la 09.07.2023 2 versiuni

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolele 84-87 se abrogă.

2. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 88

(1) Recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezența unui polițist rutier, în condițiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, în următoarele spații ale instituțiilor medicale:

a) în interiorul unităților de asistență medicală autorizate;

b) în ambulanțe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare;

c) în interiorul unităților medico-legale.

(1^1) Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanței sau autospecialei aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenței medicale de urgență sau de prim ajutor, precum și în situația în care persoana implicată într-un accident de circulație refuză transportul de urgență la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport.

(1^2) Recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art. 125 lit. c).

(1^3) Transportul mostrelor biologice, recoltate în condițiile alin. (1^1), la unitatea medico-legală în vederea realizării analizei toxicologice, va fi efectuat de către polițistul rutier.

(2) Stabilirea concentrației de alcool sau a prezenței în organism de substanțe psihoactive se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății.

(3) Stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

(4) Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

(5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

(6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

(7) Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice.

3. Articolele 89-94 se abrogă.

4. La articolul 111 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal;

5. La articolul 111, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și c) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele menționate la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

.............................................................

(5) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e) și g) și la alin. (3) lit. b) și e) din prezenta ordonanță de urgență, la art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3), precum și la art. 334 alin. (1) și (3) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.

6. La articolul 113 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) la încetarea măsurii de siguranță prevăzute la art. 108 lit. c) din Codul penal;

7. La articolul 114 alineatul (1), literele b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal;

.....................................................................................

d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal.

8. După articolul 133 se introduce un nou articol, articolul 133^1, cu următorul cuprins:Articolul 133^1

9. La articolul 136, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) Ministerul Sănătății, pentru prevederile art. 22 alin. (2), (5) și (7) și ale art. 125 litera a);

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 121 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 12.01.2015 – prezentmodificat prin OG 21/2014

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

    1. Articolele 84-87 se abrogă.

    2. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "Art. 88. - cuprins:Articolul 88

    (1) Recoltarea mostrelor biologice se face în unitățile de asistență medicală autorizate sau în unitățile medico-legale și se efectuează numai în prezența unui reprezentant al poliției rutiere.numai în prezența unui polițist rutier, în condițiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, în următoarele spații ale instituțiilor medicale:

    a) în interiorul unităților de asistență medicală autorizate;

    b) în ambulanțe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare;

    c) în interiorul unităților medico-legale.

    (1^1) Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanței sau autospecialei aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenței medicale de urgență sau de prim ajutor, precum și în situația în care persoana implicată într-un accident de circulație refuză transportul de urgență la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport.

    (1^2) Recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art. 125 lit. c).

    (1^3) Transportul mostrelor biologice, recoltate în condițiile alin. (1^1), la unitatea medico-legală în vederea realizării analizei toxicologice, va fi efectuat de către polițistul rutier.

    (2) Stabilirea concentrației de alcool sau a prezenței în organism de substanțe psihoactive se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății.

    (3) Stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

    (4) Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

    (5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

    (6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

    (7) Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice."biologice.

    3. Articolele 89-94 se abrogă.

    4. La articolul 111 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "b)b) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Codul penal."penal;

    5. La articolul 111, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "(3)(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și c) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele menționate la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2) (2), (3) și (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

    .............................................................

    (5) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e) și g) și la alin. (3) lit. b) și e) din prezenta ordonanță de urgență, la art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3), precum și la art. 334 alin. (1) și (3) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile."zile.

    6. La articolul 113 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "c)c) la încetarea măsurii de siguranță prevăzute la art. 108 lit. c) din Codul penal;"penal;

    7. La articolul 114 alineatul (1), literele b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "b)b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2) (2), (3) și (4) din Codul penal;

    ..................................................................................................................................................

    d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupației de conducător de vehicule,dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal."penal.

    8. După articolul 133 se introduce un nou articol, articolul 133^1, cu următorul cuprins:

    "Art. 133^1. - Substanțele sau produsele stupefiante prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, precum și medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc și se actualizează periodic, prin lege, la propunerea Ministerului Sănătății."cuprins:Articolul 133^1

    9. La articolul 136, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "d)d) Ministerul Sănătății, pentru prevederile art. 22 alin. (2), (5) și (7) și ale art. 125 litera a);"a);

  2. 24.10.2012 – 12.01.2015text inițial

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

    1. Articolele 84-87 se abrogă.

    2. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "Art. 88. - (1) Recoltarea mostrelor biologice se face în unitățile de asistență medicală autorizate sau în unitățile medico-legale și se efectuează numai în prezența unui reprezentant al poliției rutiere.

    (2) Stabilirea concentrației de alcool sau a prezenței în organism de substanțe psihoactive se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății.

    (3) Stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

    (4) Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

    (5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

    (6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

    (7) Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice."

    3. Articolele 89-94 se abrogă.

    4. La articolul 111 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "b) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (3) și (4) din Codul penal."

    5. La articolul 111, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și c) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele menționate la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2) și (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

    .............................................................

    (5) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e) și g) și la alin. (3) lit. b) și e) din prezenta ordonanță de urgență, la art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3), precum și la art. 334 alin. (1) și (3) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile."

    6. La articolul 113 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "c) la încetarea măsurii de siguranță prevăzute la art. 108 lit. c) din Codul penal;"

    7. La articolul 114 alineatul (1), literele b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2) și (4) din Codul penal;

    .............................................................

    d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupației de conducător de vehicule, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal."

    8. După articolul 133 se introduce un nou articol, articolul 133^1, cu următorul cuprins:

    "Art. 133^1. - Substanțele sau produsele stupefiante prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, precum și medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc și se actualizează periodic, prin lege, la propunerea Ministerului Sănătății."

    9. La articolul 136, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "d) Ministerul Sănătății, pentru prevederile art. 22 alin. (2), (5) și (7) și ale art. 125 litera a);"

Ai o întrebare despre art. 121 din Codul penal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit