Capitolul IV Ordinul de protecție provizoriu · Secțiunea 1 Competență și condiții de fond pentru emitere
Art. 28 Legea 217/2003
Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice · Drept Penal
(1) Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
(2) Polițiștii constată existența riscului iminent prevăzut la alin. (1) pe baza evaluării situației de fapt care rezultă din:
a) probele obținute ca urmare a verificării sesizărilor privind violența domestică, atunci când actele de violență domestică nu fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni;
b) probele strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, atunci când actele de violență domestică fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor fapte care intră sub incidența prevederilor art. 199 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Polițiștii evaluează situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului și potrivit metodologiei de utilizare a acestuia, stabilite potrivit prevederilor art. 37.
(4) În cazul în care, ca urmare a evaluării situației de fapt, se constată că sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, prevăzute la alin. (1), polițiștii emit ordinul de protecție provizoriu, potrivit prevederilor art. 30 și potrivit procedurii și modelului stabilite potrivit prevederilor art. 37.
(5) În cazul în care, ca urmare a evaluării situației de fapt, se constată că nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, prevăzute la alin. (1), polițiștii au obligația de a informa persoanele care susțin că sunt victime ale violenței domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție potrivit prevederilor art. 38 și de a pune la dispoziția acestora formularul de cerere prevăzut la art. 41.
(6) Emiterea ordinului de protecție provizoriu nu împiedică luarea unei măsuri preventive potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 28 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
15.10.2020 – prezentrepublicare
În cazurile prevăzute la art. 25 alin. (3) și art. 22^7 alin. (6), victima poate renunța, potrivit prevederilor art. 406(1) Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.(2) Polițiștii constată existența riscului iminent prevăzut la alin. (1) pe baza evaluării situației de fapt care rezultă din:
a) probele obținute ca urmare a verificării sesizărilor privind violența domestică, atunci când actele de violență domestică nu fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni;
b) probele strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, atunci când actele de violență domestică fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor fapte care intră sub incidența prevederilor art. 199 din Legea nr.
134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, la judecarea cererii privind ordinul de protecție.286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.(3) Polițiștii evaluează situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului și potrivit metodologiei de utilizare a acestuia, stabilite potrivit prevederilor art. 37.
(4) În cazul în care, ca urmare a evaluării situației de fapt, se constată că sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, prevăzute la alin. (1), polițiștii emit ordinul de protecție provizoriu, potrivit prevederilor art. 30 și potrivit procedurii și modelului stabilite potrivit prevederilor art. 37.
(5) În cazul în care, ca urmare a evaluării situației de fapt, se constată că nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, prevăzute la alin. (1), polițiștii au obligația de a informa persoanele care susțin că sunt victime ale violenței domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție potrivit prevederilor art. 38 și de a pune la dispoziția acestora formularul de cerere prevăzut la art. 41.
(6) Emiterea ordinului de protecție provizoriu nu împiedică luarea unei măsuri preventive potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.
21.07.2018 – 15.10.2020modificat prin Legea 174/2018
În cazurile prevăzute la art. 25 alin.
(3),(3) și art. 22^7 alin. (6), victima poate renunța, potrivit prevederilor art. 406 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă,134/2010, republicată, cu modificărileși completărileulterioare, la judecarea cererii privind ordinul de protecție.24.03.2014 – 21.07.2018republicare
În cazurile prevăzute la art. 25 alin. (3), victima poate renunța, potrivit art.
246 din406 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la judecarea cererii privind ordinul de protecție.30.05.2012 – 24.03.2014republicare
Activitățile în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie se finanțează din următoarele surse:a) bugetul de stat;b) bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;c) bugetele fondurilor externe nerambursabile;d) bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, precum și ale municipiilor, orașelor și comunelor;e) donații, sponsorizări și alte surse, în condițiile legii.În cazurile prevăzute la art. 25 alin. (3), victima poate renunța, potrivit art. 246 din Codul de procedură civilă, la judecarea cererii privind ordinul de protecție.12.05.2012 – 30.05.2012modificat prin Legea 25/2012
Persoana cu privire la care s-a luat una dintre măsurile prevăzute la art. 26 poate cere oricând, în cursul procesului penal, instanței competente sa judece fondul cauzei revocarea măsurii când temeiurile care au impus luarea acesteia au încetat.Activitățile în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie se finanțează din următoarele surse:a) bugetul de stat;
b) bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
c) bugetele fondurilor externe nerambursabile;
d) bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, precum și ale municipiilor, orașelor și comunelor;
e) donații, sponsorizări și alte surse, în condițiile legii.
22.05.2003 – 12.05.2012text inițial
Persoana cu privire la care s-a luat una dintre măsurile prevăzute la art. 26 poate cere oricând, în cursul procesului penal, instanței competente sa judece fondul cauzei revocarea măsurii când temeiurile care au impus luarea acesteia au încetat.
Ai o întrebare despre art. 28 din Legea 217/2003?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit