Capitolul IV Ordinul de protecție provizoriu · Secțiunea a 2-a Verificarea sesizărilor privind violența domestică

Art. 29 Legea 217/2003

Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice · Drept Penal

În vigoare din 15.10.2020Formă consolidată la 28.03.2026 6 versiuni

(1) Pentru verificarea sesizărilor privind violența domestică, aflarea adevărului și soluționarea justă a sesizării, polițiștii au dreptul să obțină probe prin următoarele mijloace:

a) constatarea prin propriile simțuri și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

b) consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atribuțiilor de serviciu și consemnarea celor constatate într-un înscris;

c) declarațiile persoanelor implicate în actele de violență domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violență domestică și ale altor persoane care pot comunica informații cu privire la persoanele implicate în actele de violență domestică;

d) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

e) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă.

(2) Pentru verificarea sesizărilor privind violența domestică și în scopul obținerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violență domestică au loc sau au avut loc în spațiile respective.

(3) Polițiștii pot folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde în spațiile prevăzute la alin. (2).

(4) Acțiunile polițiștilor în spațiile prevăzute la alin. (2), inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor, înregistrările sau fotografiile constituind probe în sensul alin. (1) lit. a) și urmând regimul probelor prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

(5) Polițiștii strâng probele potrivit dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, atunci când, în cursul verificării sesizărilor privind violența domestică, constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca actele de violență domestică săvârșite să facă obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 29 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 15.10.2020 – prezentrepublicare

    (1) Ordinul de protecție este executoriu.Pentru verificarea sesizărilor privind violența domestică, aflarea adevărului și soluționarea justă a sesizării, polițiștii au dreptul să obțină probe prin următoarele mijloace:

    a) constatarea prin propriile simțuri și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

    b) consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atribuțiilor de serviciu și consemnarea celor constatate într-un înscris;

    (2) Executarea hotărârii se face fără somație sau fără trecerea vreunui termen.c) declarațiile persoanelor implicate în actele de violență domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violență domestică și ale altor persoane care pot comunica informații cu privire la persoanele implicate în actele de violență domestică;

    d) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

    e) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă.

    (2) Pentru verificarea sesizărilor privind violența domestică și în scopul obținerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violență domestică au loc sau au avut loc în spațiile respective.

    (3) Respectarea ordinului de protecție este obligatorie și pentru persoana protejată prin intermediul său.Polițiștii pot folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde în spațiile prevăzute la alin. (2).

    (4) Acțiunile polițiștilor în spațiile prevăzute la alin. (2), inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor, înregistrările sau fotografiile constituind probe în sensul alin. (1) lit. a) și urmând regimul probelor prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

    (5) Polițiștii strâng probele potrivit dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, atunci când, în cursul verificării sesizărilor privind violența domestică, constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca actele de violență domestică săvârșite să facă obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni.

  2. 21.07.2018 – 15.10.2020modificat prin Legea 174/2018

    (1) Ordinul de protecție este executoriu.

    (2) La cererea victimei sau din oficiu atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea vreunui termen.Executarea hotărârii se face fără somație sau fără trecerea vreunui termen.

    (3) Respectarea ordinului de protecție este obligatorie și pentru persoana protejată prin intermediul său.

  3. 30.05.2012 – 21.07.2018republicare

    (1) Constituie contravenții, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă între 1.000 lei și 5.000 lei următoarele fapte:

    a) refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului social, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferință vizibilă, pentru înlăturarea consecințelor violențelor;

    b) schimbarea destinației adăpostului.Ordinul de protecție este executoriu.

    (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 lei și 1.000 lei refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condițiile care au determinat internarea au dispărut.

    (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 lei și 1.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află sau crede că se află victima.

    (4) Contravențiile se constată și sancțiunile se aplică, conform legii, de către asistenții sociali, primar sau împuterniciții acestuia.

    (5) Contravențiilor le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

    privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002

    , cu modificările și completările ulterioare.La cererea victimei sau din oficiu atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea vreunui termen.

  4. 12.05.2012 – 30.05.2012modificat prin Legea 25/2012

    (1) Constituie contravenții, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă între 10.000.000 lei și 50.000.0001.000 lei și 5.000 lei următoarele fapte:

    a) refuzul primirii în adapostadăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului familial, îngrijire medicală gratuitasocial, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferinta vizibila,suferință vizibilă, pentru înlăturarea consecințelor violentelor;violențelor;

    b) abrogată;

    c) schimbarea destinației adapostului.schimbarea destinației adăpostului.

    (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000.000 lei și 10.000.000500 lei și 1.000 lei refuzul părăsirii adapostului,adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condițiile care au determinat internarea au dispărut.

    (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000.000 lei și 10.000.000500 lei și 1.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adapostuluiadăpostului în care se afla sau crede ca se aflaaflă sau crede că se află victima.

    (4) Contravențiile se constataconstată și sancțiunile se aplică, conform legii, de către asistenții familiali,sociali, primar sau împuterniciții acestuia.

    (5) Contravențiilor le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

    privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29.180/2002

    , cu modificările și completările ulterioare.

  5. 26.11.2009 – 12.05.2012modificat prin Legea 329/2009

    (1) Constituie contravenții, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă între 10.000.000 lei și 50.000.000 lei următoarele fapte:

    a) refuzul primirii în adapost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului familial, îngrijire medicală gratuita celui aflat în suferinta vizibila, pentru înlăturarea consecințelor violentelor;

    b) nesesizarea de către asistentul familial, în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (2), a Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, respectiv a serviciului public specializat de la nivel local;abrogată;

    c) schimbarea destinației adapostului.

    (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000.000 lei și 10.000.000 lei refuzul părăsirii adapostului, indiferent de motiv, în momentul în care condițiile care au determinat internarea au dispărut.

    (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000.000 lei și 10.000.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adapostului în care se afla sau crede ca se afla victima.

    (4) Contravențiile se constata și sancțiunile se aplică, conform legii, de către asistenții familiali, primar sau împuterniciții acestuia.

    (5) Contravențiilor le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29.

  6. 22.05.2003 – 26.11.2009text inițial

    (1) Constituie contravenții, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă între 10.000.000 lei și 50.000.000 lei următoarele fapte:

    a) refuzul primirii în adapost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului familial, îngrijire medicală gratuita celui aflat în suferinta vizibila, pentru înlăturarea consecințelor violentelor;

    b) nesesizarea de către asistentul familial, în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (2), a Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, respectiv a serviciului public specializat de la nivel local;

    c) schimbarea destinației adapostului.

    (2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000.000 lei și 10.000.000 lei refuzul părăsirii adapostului, indiferent de motiv, în momentul în care condițiile care au determinat internarea au dispărut.

    (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000.000 lei și 10.000.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adapostului în care se afla sau crede ca se afla victima.

    (4) Contravențiile se constata și sancțiunile se aplică, conform legii, de către asistenții familiali, primar sau împuterniciții acestuia.

    (5) Contravențiilor le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29.

Ai o întrebare despre art. 29 din Legea 217/2003?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit