Capitolul IX Apărarea drepturilor privind noile soiuri de plante
Art. 41 Legea 255/1998 — Căile de atac împotriva hotărârilor ISTIS
Legea nr. 255/1998 privind protecția noilor soiuri de plante · Proprietate Intelectuală
(1) Hotărârile luate de ISTIS pot fi contestate de către persoanele interesate. Cererea va fi depusă la ISTIS în interval de două luni de la comunicarea hotărârii, iar motivele contestării, în interval de până la 4 luni.
(2) Contestația sau, după caz, cererea de revocare ori de anulare a brevetului pentru soi va fi examinată de către comisia de reexaminare, în termen de 90 de zile de la depunere, dacă dovezile permit soluționarea cauzei în acest termen. Componența acestei comisii va fi alta decât a celei de examinare și va fi alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai ISTIS. Conducerea ministerului va aproba componența comisiei de reexaminare, formată din experți pe cultură.
(3) Hotărârile comisiei se comunică părților în termen de 15 zile de la pronunțare și pot fi atacate cu contestație la Tribunalul București, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(4) Hotărârea Tribunalului București poate fi atacată numai cu apel la Curtea de Apel București.
(5) La cererea instanței judecătorești, ISTIS este obligat să transmită documentele și informațiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 41 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.02.2013 – prezentmodificat prin Legea 76/2012
Căile de atac împotriva hotărârilor ISTIS
(1) Hotărârile luate de ISTIS pot fi contestate de către persoanele interesate. Cererea va fi depusă la ISTIS în interval de două luni de la comunicarea hotărârii, iar motivele contestării, în interval de până la 4 luni.
(2) Contestația sau, după caz, cererea de revocare ori de anulare a brevetului pentru soi va fi examinată de către comisia de reexaminare, în termen de 90 de zile de la depunere, dacă dovezile permit soluționarea cauzei în acest termen. Componența acestei comisii va fi alta decât a celei de examinare și va fi alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai ISTIS. Conducerea ministerului va aproba componența comisiei de reexaminare, formată din experți pe cultură.
(3) Hotărârile comisiei se comunică părților în termen de 15 zile de la pronunțare și pot fi atacate cu
apelcontestație la Tribunalul București, în termen de 30 de zile de la comunicare.(4) Hotărârea Tribunalului București poate fi atacată
cu recursnumai cu apel la Curtea de ApelBucurești, în termen de 15 zile de la comunicare.București.(5) La cererea instanței judecătorești, ISTIS este obligat să transmită documentele și informațiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
28.12.2011 – 01.02.2013republicare
Licența obligatorie(1) Pentru motive de interes public, la cererea unei părți interesate se poate acorda o licență obligatorie, neexclusivă, de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.(2) În situația acordării licenței obligatorii, se vor preciza activitățile permise și condițiile rezonabile.(3) Condițiile rezonabile vor lua în considerare interesele titularului brevetului pentru soi, care ar putea fi afectate de acordarea licenței obligatorii.(4) Licența obligatorie se acordă pe o perioadă limitată în timp, cu plata unei remunerații către titular, care, la rândul său, va îndeplini anumite obligații necesare exploatării licenței obligatorii.(5) Acordarea licenței obligatorii nu împiedică titularul să își exploateze soiul sau să acorde alte licențe neexclusive terților.Căile de atac împotriva hotărârilor ISTIS(1) Hotărârile luate de ISTIS pot fi contestate de către persoanele interesate. Cererea va fi depusă la ISTIS în interval de două luni de la comunicarea hotărârii, iar motivele contestării, în interval de până la 4 luni.
(6) La expirarea fiecărui an calendaristic de licență obligatorie sau oricând în timpul duratei de exploatare acordate, părțile implicate pot cere modificarea condițiilor de exploatare a licenței obligatorii.(7) În cazul unui soi esențial derivat, dacă titularul soiului inițial refuză să acorde o licență de exploatare a soiului derivat, o licență obligatorie neexclusivă poate fi acordată în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.(8) Dacă titularul unei invenții biotehnologice solicită acordarea unei licențe obligatorii neexclusive pentru folosirea unui soi protejat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor(2) Contestația sau, după caz, cererea de revocare ori de anulare a brevetului pentru soi va fi examinată de către comisia de reexaminare, în termen de 90 de zile de la depunere, dacă dovezile permit soluționarea cauzei în acest termen. Componența acestei comisii va fi alta decât a celei de examinare și va fi alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Ruralepoate acorda o licență obligatorie neexclusivă, cu condiția plății unei remunerații rezonabile titularului soiului protejat, în următoarele situații:a) titularul invenției a cerut titularului brevetului pentru soi o licență pe bază contractuală și nu a obținut-o; saub) invenția constituie un progres tehnic semnificativ, de un interes economic deosebit.(9) Dacă titularul unui brevet pentru soi solicită acordarea unei licențe pentru folosirea unei invenții biotehnologice protejate printr-un brevet de invenție, Tribunalul București, potrivit Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată, cu modificările ulterioare, poate acorda o licență obligatorie neexclusivă, cu plata către titular a unei redevențe rezonabile.(10) La solicitarea motivată, prezentată de persoana interesată, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sau, după caz, Tribunalul București poate retrage licența obligatorie, atunci când circumstanțele care au condus la acordarea acesteia au încetat să mai existe, cu condiția ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o să fie protejate într-o manieră corespunzătoare. Licența nu va fi retrasă dacă circumstanțele care au determinat acordarea acesteia riscă să se producă din nou.(11) Hotărârile privind acordarea utilizării unei licențe obligatorii, precum și cele privind remunerația prevăzută în raport cu utilizarea acesteia pot fi atacateși ai ISTIS. Conducerea ministerului va aproba componența comisiei de reexaminare, formată din experți pe cultură.(3) Hotărârile comisiei se comunică părților în termen de 15 zile de la pronunțare și pot fi atacate cu apel la Tribunalul București, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(4) Hotărârea Tribunalului București poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.
(12) Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile privind acordarea sau, după caz, retragerea licenței obligatorii se comunică de persoana interesată la Oficiu, care le înregistrează în Registrul național al brevetelor pentru soiuri și publică mențiunea acestor hotărâri în Buletinul Oficial, în termen de o lună de la comunicare.(5) La cererea instanței judecătorești, ISTIS este obligat să transmită documentele și informațiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.26.01.2007 – 28.12.2011republicare
Actiunea în contrafacereLicența obligatorie(1)
O actiune în contrafacere poate fi pornita de titular numai după publicarea cererii de brevet de soi.Pentru motive de interes public, la cererea unei părți interesate se poate acorda o licență obligatorie, neexclusivă, de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.(2)
Când o licenta a fost acordată și dacă în contract nu se prevede altfel, beneficiarul licentei nu poate introduce în justiție o actiune în contrafacere fără consimtamantul titularului brevetului de soi.În situația acordării licenței obligatorii, se vor preciza activitățile permise și condițiile rezonabile.(3) Condițiile rezonabile vor lua în considerare interesele titularului brevetului pentru soi, care ar putea fi afectate de acordarea licenței obligatorii.
(4) Licența obligatorie se acordă pe o perioadă limitată în timp, cu plata unei remunerații către titular, care, la rândul său, va îndeplini anumite obligații necesare exploatării licenței obligatorii.
(5) Acordarea licenței obligatorii nu împiedică titularul să își exploateze soiul sau să acorde alte licențe neexclusive terților.
(6) La expirarea fiecărui an calendaristic de licență obligatorie sau oricând în timpul duratei de exploatare acordate, părțile implicate pot cere modificarea condițiilor de exploatare a licenței obligatorii.
(3) Deținătorul unei licente exclusive poate introduce o actiune în contrafacere, dacă l-a instiintat pe titularul brevetului de soi și dacă acesta nu a actionat în termenul solicitat de licentiat.(7) În cazul unui soi esențial derivat, dacă titularul soiului inițial refuză să acorde o licență de exploatare a soiului derivat, o licență obligatorie neexclusivă poate fi acordată în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.(8) Dacă titularul unei invenții biotehnologice solicită acordarea unei licențe obligatorii neexclusive pentru folosirea unui soi protejat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale poate acorda o licență obligatorie neexclusivă, cu condiția plății unei remunerații rezonabile titularului soiului protejat, în următoarele situații:
a) titularul invenției a cerut titularului brevetului pentru soi o licență pe bază contractuală și nu a obținut-o; sau
b) invenția constituie un progres tehnic semnificativ, de un interes economic deosebit.
(4) Când o actiune în contrafacere a fost pornita de către titularul brevetului de soi, oricare dintre licentiati poate să intervina pentru a solicita repararea prejudiciului cauzat ca urmare a contrafacerii savarsite.(9) Dacă titularul unui brevet pentru soi solicită acordarea unei licențe pentru folosirea unei invenții biotehnologice protejate printr-un brevet de invenție, Tribunalul București, potrivit Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, republicată, cu modificările ulterioare, poate acorda o licență obligatorie neexclusivă, cu plata către titular a unei redevențe rezonabile.(10) La solicitarea motivată, prezentată de persoana interesată, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sau, după caz, Tribunalul București poate retrage licența obligatorie, atunci când circumstanțele care au condus la acordarea acesteia au încetat să mai existe, cu condiția ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o să fie protejate într-o manieră corespunzătoare. Licența nu va fi retrasă dacă circumstanțele care au determinat acordarea acesteia riscă să se producă din nou.
(11) Hotărârile privind acordarea utilizării unei licențe obligatorii, precum și cele privind remunerația prevăzută în raport cu utilizarea acesteia pot fi atacate la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.
(12) Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile privind acordarea sau, după caz, retragerea licenței obligatorii se comunică de persoana interesată la Oficiu, care le înregistrează în Registrul național al brevetelor pentru soiuri și publică mențiunea acestor hotărâri în Buletinul Oficial, în termen de o lună de la comunicare.
30.12.1998 – 26.01.2007text inițial
Actiunea în contrafacere
(1) O actiune în contrafacere poate fi pornita de titular numai după publicarea cererii de brevet de soi.
(2) Când o licenta a fost acordată și dacă în contract nu se prevede altfel, beneficiarul licentei nu poate introduce în justiție o actiune în contrafacere fără consimtamantul titularului brevetului de soi.
(3) Deținătorul unei licente exclusive poate introduce o actiune în contrafacere, dacă l-a instiintat pe titularul brevetului de soi și dacă acesta nu a actionat în termenul solicitat de licentiat.
(4) Când o actiune în contrafacere a fost pornita de către titularul brevetului de soi, oricare dintre licentiati poate să intervina pentru a solicita repararea prejudiciului cauzat ca urmare a contrafacerii savarsite.
Ai o întrebare despre art. 41 din Legea 255/1998?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit