Capitolul III Statutul ucenicului
Art. 10 Legea 279/2005
Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă · Dreptul Muncii
(1) Persoana încadrată în muncă în baza contractului de ucenicie are statut de ucenic.
(2) La încheierea contractului de ucenicie, părțile pot conveni ca, la încetarea acestuia:
a) activitatea ucenicului, după obținerea calificării, să continue cel puțin o perioadă egală cu durata contractului de ucenicie, prin încheierea unui contract individual de muncă, în condițiile legii, pentru exercitarea ocupației în care ucenicul a fost calificat, dacă angajatorul a finanțat programul de ucenicie;
b) ucenicul să suporte cheltuielile ocazionate de formarea profesională finanțată de angajator în condițiile în care nu respectă termenii contractuali prevăzuți la lit. a).
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 10 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
07.08.2013 – prezentrepublicare
În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul are obligația să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică și practică, precum și toate condițiile necesare pentru ca furnizorul de formare profesională autorizat și coordonatorul să își îndeplinească sarcinile în ceea ce privește formarea ucenicului.(1) Persoana încadrată în muncă în baza contractului de ucenicie are statut de ucenic.(2) La încheierea contractului de ucenicie, părțile pot conveni ca, la încetarea acestuia:
a) activitatea ucenicului, după obținerea calificării, să continue cel puțin o perioadă egală cu durata contractului de ucenicie, prin încheierea unui contract individual de muncă, în condițiile legii, pentru exercitarea ocupației în care ucenicul a fost calificat, dacă angajatorul a finanțat programul de ucenicie;
b) ucenicul să suporte cheltuielile ocazionate de formarea profesională finanțată de angajator în condițiile în care nu respectă termenii contractuali prevăzuți la lit. a).
13.07.2013 – 07.08.2013modificat prin Legea 179/2013
În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul are obligația să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică și practică, precum și toate condițiile necesare
astfel încât coordonatorul de uceniciepentru ca furnizorul de formare profesională autorizat și coordonatorul să își îndeplinească sarcinile în ceea ce privește formarea ucenicului.28.07.2011 – 13.07.2013republicare
(1)În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul are obligația să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică și practică, precum și toate condițiile necesarepentru ca maistrul de ucenicie să-șiastfel încât coordonatorul de ucenicie să își îndeplinească sarcinile în ceea ce privește formarea ucenicului.(2) Coordonarea activității de formare profesională a ucenicului se realizează de către maistrul de ucenicie, definit conform prevederilor art. 3.(3) Persoana fizică autorizată și membrul asociației familiale pregătesc ucenici în nume propriu, având în același timp și calitatea de maiștri de ucenicie.05.10.2005 – 28.07.2011text inițial
(1) În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul are obligația să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică și practică, precum și toate condițiile necesare pentru ca maistrul de ucenicie să-și îndeplinească sarcinile în ceea ce privește formarea ucenicului.
(2) Coordonarea activității de formare profesională a ucenicului se realizează de către maistrul de ucenicie, definit conform prevederilor art. 3.
(3) Persoana fizică autorizată și membrul asociației familiale pregătesc ucenici în nume propriu, având în același timp și calitatea de maiștri de ucenicie.
Ai o întrebare despre art. 10 din Legea 279/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit