Art. 151 Legea 302/2004 — Delegarea executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 151 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

   Motive de nerecunoaștere și neexecutare

   (1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 155, atunci când:

   a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;Delegarea executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate

   (1) Executarea unei hotărâri judecătorești date de o instanță română poate fi delegată unui stat terț numai dacă persoana condamnată se află pe teritoriul statului de executare și sunt incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri:

   a) persoana condamnată are reședința obișnuită în celălalt stat;

   b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României;condamnată este cetățean al celuilalt stat;

   c) statul de executare este statul de origine a persoanei condamnate, iar acesta a declarat că este de acord să preia executarea pedepsei;

   c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

   d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;d) dacă executarea pedepsei în celălalt stat este susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială ale persoanei condamnate;

   e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poatedacă este vorba de o pedeapsă privativă de libertate care ar putea fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

   f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;

   g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată,celălalt stat, în continuarea unei alte pedepse privative de libertate pe care persoana condamnată o execută sau urmează să o execute în acest stat, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

   (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau

   (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

   (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

   (2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

   (3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:

   a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

   b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 158 alin. (1).persoana condamnată urmează să fie adusă din statul de executare în România în baza unei cereri de extrădare sau a unui mandat european de arestare ori transferată pentru executarea pedepsei aplicate de autoritățile străine într-un penitenciar din România;

   f) dacă se apreciază că instanța de executare nu este în măsură să asigure executarea pedepsei, chiar recurgând la emiterea unui mandat european de arestare sau la solicitarea extrădării, iar celălalt stat are această posibilitate.

   (2) În acest sens, instanța de executare, din oficiu sau la cererea procurorului competent ori a persoanei condamnate, propune motivat direcției de specialitate din Ministerul Justiției să solicite statului străin recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești și transmite înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138.

   (3) Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești se întocmește și se transmite statului de executare dacă, în urma controlului de regularitate internațională, se constată că între România și statul de executare există un tratat aplicabil care conține dispoziții în acest sens. Lipsa unui tratat nu împiedică transmiterea cererii de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești atunci când statul de executare a declarat că este de acord să preia executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate.

   (4) La cerere se anexează actele prevăzute de tratatul internațional aplicabil sau, în lipsa unui tratat, înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138. Traducerea documentelor se efectuează de un traducător autorizat, la solicitarea direcției de specialitate din Ministerul Justiției.

2. 26.12.2013 – 27.05.2019modificat prin Legea 300/2013

   Procedura prealabilăMotive de nerecunoaștere și neexecutare

   (1) Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanță română se transmite Ministerului Justiției. La primirea cererii, Ministerul Justiției solicită să îi fie transmise, în regim de urgență, de către Administrația Națională a Penitenciarelor actele și informațiile la care se referă art. 146 alin. (3) și art. 147 alin. (2) lit. a)-d).O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 155, atunci când:

   a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

   (2) După primirea actelor și informațiilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Justiției le va traduce și apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorității centrale din statul de executare, de la care va solicita totodată transmiterea documentelor prevăzute la art. 147 alin. (1), precum și hotărârea privind acceptarea cererii de transferare.b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României;

   c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

   d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

   e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

   (3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă autoritățile române dețin informații sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferării. O asemenea soluție poate fi dată de către curtea de apel competentă, sesizată de procurorul general al curții, din oficiu sau la cererea ministrului justiției. Sentința curții de apel se motivează și este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare.

   (4) Dacă soluția de refuz al transferării, prevăzută la alin. (3), rămâne definitivă, Ministerul Justiției va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 146 alin. (5), prin intermediul Administrației Naționale a Penitenciarelor.f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;

   g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

   (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau

   (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

   (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

   (2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

   (3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:

   a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

   b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 158 alin. (1).

3. 31.05.2011 – 26.12.2013republicare

   Reglementari convergenteProcedura prealabilă

   Prevederile art. 149 se completeaza cu cele ale art. 138 si 139, care se aplica in mod corespunzator.(1) Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanță română se transmite Ministerului Justiției. La primirea cererii, Ministerul Justiției solicită să îi fie transmise, în regim de urgență, de către Administrația Națională a Penitenciarelor actele și informațiile la care se referă art. 146 alin. (3) și art. 147 alin. (2) lit. a)-d).

   (2) După primirea actelor și informațiilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Justiției le va traduce și apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorității centrale din statul de executare, de la care va solicita totodată transmiterea documentelor prevăzute la art. 147 alin. (1), precum și hotărârea privind acceptarea cererii de transferare.

   (3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă autoritățile române dețin informații sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferării. O asemenea soluție poate fi dată de către curtea de apel competentă, sesizată de procurorul general al curții, din oficiu sau la cererea ministrului justiției. Sentința curții de apel se motivează și este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare.

   (4) Dacă soluția de refuz al transferării, prevăzută la alin. (3), rămâne definitivă, Ministerul Justiției va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 146 alin. (5), prin intermediul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

4. 13.11.2008 – 31.05.2011formă consolidată

   Reglementari convergente

   Prevederile art. 149 se completeaza cu cele ale art. 138 șisi 139, care se aplică în mod corespunzător.aplica in mod corespunzator.

5. 28.06.2004 – 13.11.2008text inițial

   Reglementari convergente

   Prevederile art. 149 se completeaza cu cele ale art. 138 și 139, care se aplică în mod corespunzător.