Art. 154 Legea 302/2004 — Competența autorităților judiciare române

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 154 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

   Durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătoreștiCompetența autorităților judiciare române

   (1) Președintele instanței sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanță. Durata procedurii este de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță, afară de cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 158 alin. (1). În acest caz, durata procedurii este de 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

   (2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie.

   (3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 155 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executareAtunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deținută într-un alt stat membru al Uniunii Europene, recunoașterea și punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

   (4)străine, în vederea transferării persoanei condamnate, este de competența curții de apel în a cărei circumscripție aceasta domiciliază. În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.

   (5) Dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.

   (6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

   a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

   b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

   c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competența aparține Curții de Apel București.

   (2) Atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

   (7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).

   (8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

   a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

   b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

   (9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

   (10) Sentința prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 10 zile de la pronunțare și se comunică persoanei condamnate direct sau prin intermediul autorității desemnate de statul emitent.emitent sunt de competența curții de apel în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competența aparține Curții de Apel București. Atunci când persoana condamnată se află în România, în executarea unei pedepse, competența recunoașterii și punerii în executare aparține curții de apel în a cărei circumscripție teritorială se află instanța locului de deținere.

   (11) Împotriva sentinței prevăzute la alin. (6) pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.

   (12) Punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală. Instanța comunică hotărârea definitivă și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori al sentinței, după caz, autorității competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și, în copie, direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției. Hotărârea definitivă(3) Atunci când România este stat de executare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este competent să primească cererea statului emitent formulată potrivit art. 173. În cazul art. 173 alin. (9), parchetul competent să primească hotărârea judecătorească și certificatul este cel de pe lângă curtea de apel prevăzută la alin. (6) lit. c) se comunică autorității competente a statului emitent și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

   (13) Dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent:

   a) își retrage certificatul, instanța dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. Anularea se dispune prin sentință definitivă, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate, cu participarea procurorului. În acest caz, sentința de recunoaștere a hotărârii penale străine urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care transferarea nu mai este posibilă pe motiv de acordare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii ori ca urmare a decesului persoanei condamnate în statul emitent;(4).

   (4) În cazul prevăzut la art. 173 alin. (9), curtea de apel din care face parte judecătorul care a luat măsura preventivă sau pe lângă care funcționează parchetul din care face parte procurorul care a luat măsura preventivă este competentă să recunoască și să pună în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent.

   b) transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător. În acest caz, instanța de executare este curtea de apel care a pronunțat sentința prevăzută la alin. (6).

   (14) Dacă, după transferarea persoanei condamnate, statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile art. 159 se aplică în mod corespunzător.

   (15) În cazul în care instanța a refuzat recunoașterea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, cererea persoanei condamnate sau a statului emitent poate fi reexaminată dacă au intervenit elemente noi.

   (16) În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător.(5) Atunci când România este stat emitent, iar persoana condamnată se află pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, competența de a solicita acestui din urmă stat luarea unei măsuri preventive și recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești române aparține instanței de executare.

2. 17.12.2017 – 27.05.2019modificat prin Legea 236/2017

   Durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești

   (1) Președintele instanței sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanță. Durata procedurii este de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță, afară de cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 158 alin. (1). În acest caz, durata procedurii este de 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

   (2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie.

   (3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 155 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

   (4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.

   (5) Dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.

   (6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

   a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

   b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

   c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

   (7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).

   (8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

   a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

   b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

   (9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

   (10) Sentința prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 10 zile de la pronunțare și se comunică persoanei condamnate direct sau prin intermediul autorității desemnate de statul emitent.

   (11) Împotriva sentinței prevăzute la alin. (6) pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.

   (12) Punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală. Instanța comunică hotărârea definitivă și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori al sentinței, după caz, autorității competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și, în copie, direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției. Hotărârea definitivă prevăzută la alin. (6) lit. c) se comunică autorității competente a statului emitent și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

   (13) Dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent:

   a) își retrage certificatul, instanța dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. Anularea se dispune prin sentință definitivă, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate, cu participarea procurorului. În acest caz, sentința instanței române de recunoaștere a hotărârii penale străine urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care retragerea certificatului s-a făcut transferarea nu mai este posibilă pe motiv de aplicareacordare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii sauori ca urmare a decesului persoanei condamnate;condamnate în statul emitent;

   b) transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător. În acest caz, instanța de executare este curtea de apel care a pronunțat sentința prevăzută la alin. (6).

   (14) Dacă, după transferarea persoanei condamnate, statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile art. 159 se aplică în mod corespunzător.

   (15) În cazul în care instanța a refuzat recunoașterea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, cererea persoanei condamnate sau a statului emitent poate fi reexaminată dacă au intervenit elemente noi.

   (16) În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător.

3. 01.02.2014 – 17.12.2017modificat prin Legea 300/2013

   Durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești

   (1) Președintele instanței sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanță. Durata procedurii este de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță, afară de cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 158 alin. (1). În acest caz, durata procedurii este de 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

   (2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie.

   (3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 155 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

   (4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.

   (5) Dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.

   (6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străînă,străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

   a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

   b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străînăstrăină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

   c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

   (7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).

   (8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

   a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

   b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

   (9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

   (10) Sentința prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 10 zile de la pronunțare și se comunică persoanei condamnate direct sau prin intermediul autorității desemnate de statul emitent.

   (11) Împotriva sentinței prevăzute la alin. (6) pot declara recurs,apel, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de recursapel în termen de 3 zile, iar recursulapelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.

   (12) Punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală. Instanța comunică hotărârea definitivă și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori al sentinței, după caz, autorității competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și, în copie, direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției. Hotărârea definitivă prevăzută la alin. (6) lit. c) se comunică autorității competente a statului emitent și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

   (13) Dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent:

   a) își retrage certificatul, instanța dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. În acest caz, sentința instanței române urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care retragerea certificatului s-a făcut pe motiv de aplicare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii sau ca urmare a decesului persoanei condamnate;

   b) transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător. În acest caz, instanța de executare este curtea de apel care a pronunțat sentința prevăzută la alin. (6).

   (14) Dacă, după transferarea persoanei condamnate, statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile art. 159 se aplică în mod corespunzător.

   (15) În cazul în care instanța a refuzat recunoașterea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, cererea persoanei condamnate sau a statului emitent poate fi reexaminată dacă au intervenit elemente noi.

4. 26.12.2013 – 01.02.2014modificat prin Legea 300/2013

   Acte necesareDurata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești

   (1) Statul român are obligația de a furniza, la cererea statului de condamnare, actele prevăzute la art. 147 Președintele instanței sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanță. Durata procedurii este de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță, afară de cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 158 alin. (1). În acest caz, durata procedurii este de 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

   (2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie.

   (3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 155 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

   (4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.

   (5) Dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.

   (6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străînă, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

   a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

   b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străînă nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

   c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

   (7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).

   (2) Prevederile art. 147 alin. (2) și (3) se (8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

   a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

   b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

   (9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

   (10) Sentința prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 10 zile de la pronunțare și se comunică persoanei condamnate direct sau prin intermediul autorității desemnate de statul emitent.

   (11) Împotriva sentinței prevăzute la alin. (6) pot declara recurs, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 3 zile, iar recursul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.

   (12) Punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală. Instanța comunică hotărârea definitivă și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori al sentinței, după caz, autorității competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și, în copie, direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției. Hotărârea definitivă prevăzută la alin. (6) lit. c) se comunică autorității competente a statului emitent și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

   (13) Dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent:

   a) își retrage certificatul, instanța dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. În acest caz, sentința instanței române urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care retragerea certificatului s-a făcut pe motiv de aplicare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii sau ca urmare a decesului persoanei condamnate;

   b) transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător. În acest caz, instanța de executare este curtea de apel care a pronunțat sentința prevăzută la alin. (6).

   (14) Dacă, după transferarea persoanei condamnate, statul emitent transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile art. 159 se aplică în mod corespunzător.

   (15) În cazul în care instanța a refuzat recunoașterea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, cererea persoanei condamnate sau a statului emitent poate fi reexaminată dacă au intervenit elemente noi.

5. 31.05.2011 – 26.12.2013republicare

   TranzitulActe necesare

   (1) Statul roman poate admite o cerere de tranzit pe teritoriul sau, al unui condamnat, formulata de catre un stat tert, daca acesta din urma a convenit cu un alt stat asupra transferarii spre sau dinspre teritoriul sau.

   (2) Statul roman poate refuza acordarea tranzitului:

   a) daca persoana condamnata este cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania;

   b) daca fapta care a atras condamnarea nu constituie infractiune, potrivit legii penale romane.

   (3) Cererile de tranzit si raspunsurile se comunica pe calea prevazuta la art. 130 alin. (2). Asupra acordarii tranzitului decide Ministerul Justitiei.

   (3^1) Ministerul Justitiei comunica de indata hotararea luata autoritatii competente a statului solicitant si Ministerului Administratiei si Internelor.

   (4) Statul roman, caruia ii este ceruta tranzitarea, poate mentine condamnatul in detentie pe perioada strict necesara tranzitarii teritoriului sau. Detentia este asigurata de catre Ministerul Justitiei.român are obligația de a furniza, la cererea statului de condamnare, actele prevăzute la art. 147 alin. (1).

   (5) La cererea statului solicitant, statul roman, solicitat sa acorde tranzitul, poate sa dea asigurarea ca persoana condamnata nu va fi nici urmarita, nici detinuta, sub rezerva aplicarii alin. (4), nici supusa vreunei alte masuri de restrangere a libertatii pe teritoriul statului roman, pentru fapte sau condamnari anterioare plecarii sale de pe teritoriul statului de condamnare. Asigurarea se da de catre Ministerul Justitiei.

   (6) Cererea de tranzit nu este necesara daca se foloseste spatiul aerian romanesc si nu este prevazuta nici o aterizare pe teritoriul Romaniei.(2) Prevederile art. 147 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

6. 13.11.2008 – 31.05.2011formă consolidată

   Tranzitul

   (1) Statul românroman poate admite o cerere de tranzit pe teritoriul sau, al unui condamnat, formulata de cătrecatre un stat tert, dacădaca acesta din urma a convenit cu un alt stat asupra transferarii spre sau dinspre teritoriul sau.

   (2) Statul românroman poate refuza acordarea tranzitului:

   a) dacădaca persoana condamnata este cetatean românroman sau apatrid cu domiciliul în România;in Romania;

   b) dacădaca fapta care a atras condamnarea nu constituie infractiune, potrivit legii penale române.romane.

   (3) Cererile de tranzit și raspunsurile se comunică pe calea prevăzutăsi raspunsurile se comunica pe calea prevazuta la art. 130 alin. (2). Asupra acordarii tranzitului decide Ministerul Justiției.Justitiei.

   (3^1) Ministerul Justiției comunică de îndată hotărârea luata autoritățiiJustitiei comunica de indata hotararea luata autoritatii competente a statului solicitant și Ministerului Administrației șisi Ministerului Administratiei si Internelor.

   (4) Statul român, caruia îiroman, caruia ii este ceruta tranzitarea, poate menține condamnatul înmentine condamnatul in detentie pe perioada strict necesarănecesara tranzitarii teritoriului sau. Detentia este asigurata de către Ministerul Justiției.catre Ministerul Justitiei.

   (5) La cererea statului solicitant, statul român,roman, solicitat sa acorde tranzitul, poate săsa dea asigurarea ca persoana condamnata nu va fi nici urmarita, nici deținută,detinuta, sub rezerva aplicarii alin. (4), nici supusă vreunei alte măsurisupusa vreunei alte masuri de restrangere a libertatii pe teritoriul statului român,roman, pentru fapte sau condamnari anterioare plecarii sale de pe teritoriul statului de condamnare. Asigurarea se da de către Ministerul Justiției.catre Ministerul Justitiei.

   (6) Cererea de tranzit nu este necesară dacă se folosește spatiul aerian românesc și nu este prevăzutănecesara daca se foloseste spatiul aerian romanesc si nu este prevazuta nici o aterizare pe teritoriul României.Romaniei.

7. 24.06.2006 – 13.11.2008modificat prin Legea 224/2006

   Tranzitul

   (1) Statul român poate admite o cerere de tranzit pe teritoriul său,sau, al unui condamnat, formulatăformulata de către un stat terț,tert, dacă acesta din urmăurma a convenit cu un alt stat asupra transferăriitransferarii spre sau dinspre teritoriul său.sau.

   (2) Statul român poate refuza acordarea tranzitului:

   a) dacă persoana condamnată este cetățeancondamnata este cetatean român sau apatrid cu domiciliul în România;

   b) dacă fapta care a atras condamnarea nu constituie infracțiune,infractiune, potrivit legii penale române.

   (3) Cererile de tranzit și răspunsurileraspunsurile se comunică pe calea prevăzută la art. 130 alin. (2). Hotărârea asupra cererii este dată de Curtea de Apel București, în camera de consiliu.Asupra acordarii tranzitului decide Ministerul Justiției.

   (3^1) Ministerul Justiției comunică de îndată hotărârea luata autorității competente a statului solicitant și Ministerului Administrației și Internelor.

   (4) Statul român, căruia îi este cerutăcaruia îi este ceruta tranzitarea, poate menține condamnatul în detențiedetentie pe perioada strict necesară tranzitării teritoriului său. Detenția este asiguratătranzitarii teritoriului sau. Detentia este asigurata de către Ministerul Justiției.

   (5) La cererea statului solicitant, statul român, solicitat săsa acorde tranzitul, poate să dea asigurarea că persoana condamnatăca persoana condamnata nu va fi nici urmărită,urmarita, nici deținută, sub rezerva aplicăriiaplicarii alin. (4), nici supusă vreunei alte măsuri de restrângere a libertățiirestrangere a libertatii pe teritoriul statului român, pentru fapte sau condamnări anterioare plecăriicondamnari anterioare plecarii sale de pe teritoriul statului de condamnare. Asigurarea se dă de către Curtea de Apel București, prin hotărârea prevăzută la alin. (3).da de către Ministerul Justiției.

   (6) Cererea de tranzit nu este necesară dacă se folosește spațiulspatiul aerian românesc și nu este prevăzută nici o aterizare pe teritoriul României.

8. 28.06.2004 – 24.06.2006text inițial

   Tranzitul

   (1) Statul român poate admite o cerere de tranzit pe teritoriul său, al unui condamnat, formulată de către un stat terț, dacă acesta din urmă a convenit cu un alt stat asupra transferării spre sau dinspre teritoriul său.

   (2) Statul român poate refuza acordarea tranzitului:

   a) dacă persoana condamnată este cetățean român sau apatrid cu domiciliul în România;

   b) dacă fapta care a atras condamnarea nu constituie infracțiune, potrivit legii penale române.

   (3) Cererile de tranzit și răspunsurile se comunică pe calea prevăzută la art. 130 alin. (2). Hotărârea asupra cererii este dată de Curtea de Apel București, în camera de consiliu.

   (4) Statul român, căruia îi este cerută tranzitarea, poate menține condamnatul în detenție pe perioada strict necesară tranzitării teritoriului său. Detenția este asigurată de către Ministerul Justiției.

   (5) La cererea statului solicitant, statul român, solicitat să acorde tranzitul, poate să dea asigurarea că persoana condamnată nu va fi nici urmărită, nici deținută, sub rezerva aplicării alin. (4), nici supusă vreunei alte măsuri de restrângere a libertății pe teritoriul statului român, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului de condamnare. Asigurarea se dă de către Curtea de Apel București, prin hotărârea prevăzută la alin. (3).

   (6) Cererea de tranzit nu este necesară dacă se folosește spațiul aerian românesc și nu este prevăzută nici o aterizare pe teritoriul României.