Art. 164 Legea 302/2004 — Atribuțiile Ministerului Justiției

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 164 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 29.03.2021 – prezentmodificat prin Legea 51/2021

   Atribuțiile Ministerului Justiției

   Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent:

   a) să primească hotărârea și certificatul prevăzut în anexa nr. 5, transmise de către statul emitent, traduse în limba română, în afară de cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 173 alin. (9);

   b) în cazul persoanelor condamnate, aflate în alte state membre ale Uniunii Europene, în executarea unei pedepse, să primească cererile acestora de inițiere a procedurii de transmitere de către statul emitent a hotărârii judecătorești și a certificatului;

   c) să solicite statului emitent, din oficiu sau la cererea persoanei condamnate, să transmită hotărârea judecătorească și certificatul;

   d) să se consulte, din oficiu sau la cererea instanței competente, cu autoritatea competentă din statul emitent;

   e) să efectueze controlul de regularitate și să solicite, după caz:

   (i) completarea sau corectarea certificatului;

   (ii) declarația persoanei condamnate;

   (iii) notificarea adresată acesteia, prevăzută în anexa nr. 6;

   (iv) atunci când pedeapsa aplicată este o măsură privativă de libertate, o copie a oricărui raport sau a oricărei constatări medico-legale ori a oricăror altor acte medicale care să ateste starea fizică și mintală a persoanei, tratamentul urmat de aceasta pe teritoriul statului emitent și eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în România;

   f) să suspende transmiterea către instanța română competentă a hotărârii și a certificatului, atunci când certificatul este incomplet sau nu corespunde hotărârii judecătorești ori lipsește unul din documentele menționate la lit. e) pct. (iii) și (iv);

   g) să restituie hotărârea judecătorească și certificatul, în cazul în care statul emitent nu a transmis documentele prevăzute la lit. f), până la expirarea unui termen de 60 de zile;

   h) să verifice domiciliul persoanei condamnate, în vederea stabilirii autorității prevăzute la art. 154;

   i) să refuze inițierea procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, atunci când, la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puțin de 6 luni, cu excepția cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României;

   i^1) să refuze inițierea procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, atunci când, la data primirii acesteia, nu au fost dovedite legăturile persoanei condamnate cu statul român, în baza unor elemente cum ar fi: reședința obișnuită, relațiile sociale, familiale, profesionale sau culturale. În acest sens, Ministerul Justiției are dreptul de a solicita oricăror autorități competente informații în vederea verificării legăturilor persoanei condamnate cu România;

   j) să informeze autoritatea competentă a statului emitent cu privire la demersurile efectuate potrivit art. 165 alin. (1);

   k) să comunice, la cererea expresă a statului emitent, informații cu privire la liberarea condiționată a persoanei condamnate.

2. 27.05.2019 – 29.03.2021republicare

   Atribuțiile Ministerului Justiției

   În cazul transferării din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene a unei persoane condamnate, aflate în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent:Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent:

   a) să primească hotărârea și certificatul prevăzut în anexa nr. 5, transmise de către statul emitent, traduse în limba română, în afară de cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 173 alin. (9);

   a) să primească cererea b) în cazul persoanelor condamnate, aflate în alte state membre ale Uniunii Europene, în executarea unei pedepse, să primească cererile acestora de inițiere a procedurii de transmitere către statul de executarede către statul emitent a hotărârii judecătorești și a certificatului prevăzut în anexa nr. 5;

   b) să completeze certificatul prevăzut în anexa nr. 5 și să îl transmită împreună cu hotărârea judecătorească autorității competente a statului de executare;

   c) să solicite unui traducător autorizat traducerea certificatului și, dacă este cazul, a hotărârii judecătorești române, precum și certificatului;

   c) să solicite statului emitent, din oficiu sau la cererea persoanei condamnate, să transmită hotărârea judecătorească și certificatul;

   d) să se consulte, din oficiu sau la cererea instanței competente, cu autoritatea competentă din statul emitent;

   e) să efectueze controlul de regularitate și să solicite, după caz:

   (i) completarea sau corectarea certificatului;

   (ii) declarația persoanei condamnate;

   (iii) notificarea adresată acesteia, prevăzută în anexa nr. 6;

   (iv) atunci când pedeapsa aplicată este o măsură privativă de libertate, o copie a oricărui raport sau a oricărei constatări medico-legale ori a oricăror altor informații suplimentare;

   d) să solicite statului de executare, anterior sau cel mai târziu la data transmiterii certificatului, dispozițiile legale privind liberarea anticipată sau condiționată, precum și informații privind aplicarea lor în cazul pedepsei la care a fost condamnată persoana în cauză;acte medicale care să ateste starea fizică și mintală a persoanei, tratamentul urmat de aceasta pe teritoriul statului emitent și eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în România;

   f) să suspende transmiterea către instanța română competentă a hotărârii și a certificatului, atunci când certificatul este incomplet sau nu corespunde hotărârii judecătorești ori lipsește unul din documentele menționate la lit. e) pct. (iii) și (iv);

   e) să notifice persoanei condamnate decizia cu privire la transmiterea hotărârii judecătorești și certificatului;g) să restituie hotărârea judecătorească și certificatul, în cazul în care statul emitent nu a transmis documentele prevăzute la lit. f), până la expirarea unui termen de 60 de zile;

   f) să comunice persoanei condamnate decizia statului de executare privind executarea pedepsei;h) să verifice domiciliul persoanei condamnate, în vederea stabilirii autorității prevăzute la art. 154;

   g) să solicite, din oficiu sau la cererea autorității judiciare române competente, retragerea certificatului transmis statului de executare;i) să refuze inițierea procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, atunci când, la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puțin de 6 luni, cu excepția cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României;

   h) să informeze statul de executare j) să informeze autoritatea competentă a statului emitent cu privire la amnistia sau grațierea acordată după transferarea persoanei condamnate;demersurile efectuate potrivit art. 165 alin. (1);

   i) să comunice statului de executare informațiile suplimentare solicitate.k) să comunice, la cererea expresă a statului emitent, informații cu privire la liberarea condiționată a persoanei condamnate.

3. 26.12.2013 – 27.05.2019modificat prin Legea 300/2013

   Reglementări convergenteAtribuțiile Ministerului Justiției

   Prevederile art. 162 se completează cu cele ale art. 151 și 152, care se aplică în mod corespunzător.În cazul transferării din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene a unei persoane condamnate, aflate în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent:

   a) să primească cererea de inițiere a procedurii de transmitere către statul de executare a hotărârii judecătorești și a certificatului prevăzut în anexa nr. 5;

   b) să completeze certificatul prevăzut în anexa nr. 5 și să îl transmită împreună cu hotărârea judecătorească autorității competente a statului de executare;

   c) să solicite unui traducător autorizat traducerea certificatului și, dacă este cazul, a hotărârii judecătorești române, precum și a oricăror altor informații suplimentare;

   d) să solicite statului de executare, anterior sau cel mai târziu la data transmiterii certificatului, dispozițiile legale privind liberarea anticipată sau condiționată, precum și informații privind aplicarea lor în cazul pedepsei la care a fost condamnată persoana în cauză;

   e) să notifice persoanei condamnate decizia cu privire la transmiterea hotărârii judecătorești și certificatului;

   f) să comunice persoanei condamnate decizia statului de executare privind executarea pedepsei;

   g) să solicite, din oficiu sau la cererea autorității judiciare române competente, retragerea certificatului transmis statului de executare;

   h) să informeze statul de executare cu privire la amnistia sau grațierea acordată după transferarea persoanei condamnate;

   i) să comunice statului de executare informațiile suplimentare solicitate.

4. 31.05.2011 – 26.12.2013republicare

   Remiterea obiectelor si dosarelorReglementări convergente

   (1) Statul roman va putea sa amane remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a caror comunicare este ceruta, daca acestea ii sunt necesare pentru o procedura penala in curs.

   (2) Obiectele si originalele dosarelor si ale documentelor, comunicate in indeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cat mai curand posibil statului roman de catre statul solicitant, in afara de cazul in care statul roman renunta la ele.Prevederile art. 162 se completează cu cele ale art. 151 și 152, care se aplică în mod corespunzător.

5. 13.11.2008 – 31.05.2011formă consolidată

   Remiterea obiectelor șisi dosarelor

   (1) Statul românroman va putea sa amane remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a caror comunicare este ceruta, dacă acestea îidaca acestea ii sunt necesare pentru o procedură penala înprocedura penala in curs.

   (2) Obiectele și originalele dosarelor șisi originalele dosarelor si ale documentelor, comunicate înin indeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cat mai curand posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul românroman de catre statul solicitant, in afara de cazul in care statul roman renunta la ele.

6. 24.06.2006 – 13.11.2008modificat prin Legea 224/2006

   Audierile prin videoconferință

   (1) În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul României trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către autoritățile judiciare ale unui stat străin și este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să compară personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin videoconferință, potrivit alineatelor următoare.Remiterea obiectelor și dosarelor

   (2) O asemenea cerere poate fi acceptată de statul român dacă nu contravine principiilor sale fundamentale de drept și cu condiția să dispună de mijloacele tehnice care să permită efectuarea audierii prin videoconferință.

   (3) În cererea de audiere prin videoconferință trebuie să se precizeze, în afară de informațiile prevăzute la art. 19, motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, precum și denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care vor proceda la audiere.

   (4) Martorul sau expertul vor fi citați potrivit legii române.

   (5) Audierea prin videoconferință se desfășoară potrivit următoarelor reguli:

   a) audierea are loc în prezența magistratului român competent, asistat, după caz, de un interpret; magistratul român verifică identitatea persoanei audiate și este obligat să asigure respectarea principiilor fundamentale ale legii române. În cazul în care constată că sunt încălcate principiile fundamentale ale dreptului român, magistratul ia de îndată măsurile necesare pentru a asigura desfășurarea audierii în conformitate cu legea română;(1) Statul român va putea sa amane remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a caror comunicare este ceruta, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penala în curs.

   b) autoritățile judiciare române competente și cele ale statului solicitant convin, după caz, asupra măsurilor de protecție a martorului sau expertului;

   c) audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară competentă a statului solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale interne;

   d) martorul sau expertul va fi asistat, după caz, de un interpret, potrivit legii române;

   e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie, care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului solicitat.

   (6) Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecția martorilor, autoritatea judiciară română întocmește un proces-verbal în care se consemnează data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, informații privind depunerea jurământului și condițiile tehnice în care audierea s-a desfășurat. Procesul-verbal se transmite autorității judiciare competente a statului solicitant.

   (7) Dispozițiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

   (8) Dispozițiile prezentului articol se pot aplica și în cazul audierii învinuiților sau inculpaților, dacă persoana în cauză consimte și dacă există un acord în acest sens între autoritățile judiciare române și cele ale statului solicitant.(2) Obiectele și originalele dosarelor și ale documentelor, comunicate în indeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cat mai curand posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunta la ele.

7. 28.06.2004 – 24.06.2006text inițial

   Audierile prin videoconferință

   (1) În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul României trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către autoritățile judiciare ale unui stat străin și este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să compară personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să aibă loc prin videoconferință, potrivit alineatelor următoare.

   (2) O asemenea cerere poate fi acceptată de statul român dacă nu contravine principiilor sale fundamentale de drept și cu condiția să dispună de mijloacele tehnice care să permită efectuarea audierii prin videoconferință.

   (3) În cererea de audiere prin videoconferință trebuie să se precizeze, în afară de informațiile prevăzute la art. 19, motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, precum și denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care vor proceda la audiere.

   (4) Martorul sau expertul vor fi citați potrivit legii române.

   (5) Audierea prin videoconferință se desfășoară potrivit următoarelor reguli:

   a) audierea are loc în prezența magistratului român competent, asistat, după caz, de un interpret; magistratul român verifică identitatea persoanei audiate și este obligat să asigure respectarea principiilor fundamentale ale legii române. În cazul în care constată că sunt încălcate principiile fundamentale ale dreptului român, magistratul ia de îndată măsurile necesare pentru a asigura desfășurarea audierii în conformitate cu legea română;

   b) autoritățile judiciare române competente și cele ale statului solicitant convin, după caz, asupra măsurilor de protecție a martorului sau expertului;

   c) audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară competentă a statului solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale interne;

   d) martorul sau expertul va fi asistat, după caz, de un interpret, potrivit legii române;

   e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie, care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului solicitat.

   (6) Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecția martorilor, autoritatea judiciară română întocmește un proces-verbal în care se consemnează data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, informații privind depunerea jurământului și condițiile tehnice în care audierea s-a desfășurat. Procesul-verbal se transmite autorității judiciare competente a statului solicitant.

   (7) Dispozițiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

   (8) Dispozițiile prezentului articol se pot aplica și în cazul audierii învinuiților sau inculpaților, dacă persoana în cauză consimte și dacă există un acord în acest sens între autoritățile judiciare române și cele ale statului solicitant.