Titlul VIII Asistența judiciară în materie penală · Capitolul II Dispoziții privind asistența judiciară aplicabile în relația cu statele membre ale Uniunii Europene · Secțiunea 1 Dispoziții pentru punerea în aplicare a Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen

Art. 261 Legea 302/2004 — Acordarea asistenței

Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal

În vigoare din 27.05.2019Formă consolidată la 19.12.2025 2 versiuni

Potrivit prezentei secțiuni, asistența judiciară se acordă și:

a) în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române sau legii statului membru solicitant ca fiind încălcări ale normelor juridice, constatate de autoritățile administrative a căror decizie poate fi atacată în fața unei instanțe competente în materie penală;

b) în proceduri privind acordarea de despăgubiri pentru cercetare abuzivă sau condamnare nelegală;

c) în procedurile necontencioase;

d) în acțiunile civile alăturate acțiunilor penale, atât timp cât instanța nu a hotărât definitiv în ceea ce privește latura penală;

e) pentru a notifica comunicări judiciare care privesc executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță, achitarea unei amenzi sau plata cheltuielilor de judecată;

f) pentru măsuri privind suspendarea pronunțării sau amânarea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță, liberarea condiționată sau suspendarea ori întreruperea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 261 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

    Confiscarea în cazuri specialeAcordarea asistenței

    (1) Dacă un ordin de confiscare privește o anumită parte dintr-un bun, în cazul în care autoritatea emitentă consimte, și dacă o astfel de posibilitate este permisă de legea ambelor state, instanța poate dispune confiscarea prin echivalent bănesc corespunzător valorii bunului supus confiscării.Potrivit prezentei secțiuni, asistența judiciară se acordă și:

    a) în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române sau legii statului membru solicitant ca fiind încălcări ale normelor juridice, constatate de autoritățile administrative a căror decizie poate fi atacată în fața unei instanțe competente în materie penală;

    (2) Dacă ordinul de confiscare privește o sumă de bani, în cazul în care suma de bani nu poate fi obținută în totalitate, instanța poate dispune confiscarea oricărei părți dintr-un bun care va fi găsit disponibil.b) în proceduri privind acordarea de despăgubiri pentru cercetare abuzivă sau condamnare nelegală;

    c) în procedurile necontencioase;

    d) în acțiunile civile alăturate acțiunilor penale, atât timp cât instanța nu a hotărât definitiv în ceea ce privește latura penală;

    e) pentru a notifica comunicări judiciare care privesc executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță, achitarea unei amenzi sau plata cheltuielilor de judecată;

    f) pentru măsuri privind suspendarea pronunțării sau amânarea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță, liberarea condiționată sau suspendarea ori întreruperea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță.

  2. 31.05.2011 – 27.05.2019prima formă disponibilă

    Confiscarea în cazuri speciale

    (1) Dacă un ordin de confiscare privește o anumită parte dintr-un bun, în cazul în care autoritatea emitentă consimte, și dacă o astfel de posibilitate este permisă de legea ambelor state, instanța poate dispune confiscarea prin echivalent bănesc corespunzător valorii bunului supus confiscării.

    (2) Dacă ordinul de confiscare privește o sumă de bani, în cazul în care suma de bani nu poate fi obținută în totalitate, instanța poate dispune confiscarea oricărei părți dintr-un bun care va fi găsit disponibil.

Ai o întrebare despre art. 261 din Legea 302/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit