Titlul II Extrădarea · Capitolul I Extrădarea pasivă · Secțiunea a 2-a Procedura extrădării din România
Art. 55 Legea 302/2004 — Fuga extrădatului
Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal
Extrădatul care, după ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluționarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordată extrădarea și care se întoarce sau este identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat și predat, în baza unui mandat emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, cu excepția cazului în care acesta a încălcat condițiile în care extrădarea a fost acordată.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 55 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
31.05.2011 – prezentrepublicare
Judecarea recursului si comunicarea hotarariiFuga extrădatului(1) Dupa motivarea sentintei curtii de apel, dosarul cauzei se inainteaza, de indata, Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.(2) Presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, primind dosarul, fixeaza termen de judecata independent de inscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.(3) Judecarea recursului se face intr-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecatori.(4) In scopul solutionarii recursului, presedintele completului poate desemna pe unul din judecatori sau pe un magistrat asistent sa faca un raport scris.(5) Dosarul cauzei se restituie curtii de apel in cel mult trei zile de la solutionarea recursului.(6) Hotararea definitiva asupra extradarii se comunica procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel care a judecat cauza in prima instanta si directiei de specialitate din Ministerul Justitiei.Extrădatul care, după ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluționarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordată extrădarea și care se întoarce sau este identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat și predat, în baza unui mandat emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, cu excepția cazului în care acesta a încălcat condițiile în care extrădarea a fost acordată.13.11.2008 – 31.05.2011formă consolidată
Judecarea recursului
și comunicarea hotărâriisi comunicarea hotararii(1)
DupăDupa motivarea sentintei curtii de apel, dosarul cauzei se inainteaza, deîndată, Secțieiindata, Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatieși Justiție.si Justitie.(2)
Președintele SecțieiPresedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatieși Justiție,si Justitie, primind dosarul, fixeaza termen dejudecată independent de înscriereajudecata independent de inscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.(3) Judecarea recursului se face
într-unintr-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecatori.(4)
ÎnIn scopul solutionarii recursului,președintelepresedintele completului poate desemna pe unul din judecatori sau pe un magistrat asistent sa faca un raport scris.(5) Dosarul cauzei se restituie curtii de apel
înin cel mult trei zile de la solutionarea recursului.(6)
Hotărârea definitivăHotararea definitiva asupra extradarii secomunicăcomunica procurorului general al parchetului de pelângălanga curtea de apel care a judecat cauzaîn prima instanța șiin prima instanta si directiei de specialitate din MinisterulJustiției.Justitiei.24.06.2006 – 13.11.2008modificat prin Legea 224/2006
Judecarea recursului și comunicarea hotărârii
(1) După motivarea
sentinței curțiisentintei curtii de apel, dosarul cauzei seînaintează,inainteaza, de îndată, Secției penale aÎnaltei Curți de CasațieInaltei Curti de Casatie și Justiție.(2) Președintele Secției penale a
Înaltei Curți de CasațieInaltei Curti de Casatie și Justiție, primind dosarul,fixeazăfixeaza termen de judecată independent de înscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.(3) Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3
judecători.judecatori.(4) În scopul
soluționăriisolutionarii recursului, președintele completului poate desemna pe unul dinjudecătorijudecatori sau pe un magistrat asistentsă facăsa faca un raport scris.(5) Dosarul cauzei se restituie
curțiicurtii de apel în cel mult trei zile de lasoluționareasolutionarea recursului.(6) Hotărârea definitivă asupra
extrădăriiextradarii se comunică procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza înprimă instanță, care o remite, de îndată, ministrului justiției/compartimentuluiprima instanța și directiei de specialitate din Ministerul Justiției.28.06.2004 – 24.06.2006text inițial
Judecarea recursului și comunicarea hotărârii
(1) După motivarea sentinței curții de apel, dosarul cauzei se înaintează, de îndată, Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(2) Președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, primind dosarul, fixează termen de judecată independent de înscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.
(3) Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecători.
(4) În scopul soluționării recursului, președintele completului poate desemna pe unul din judecători sau pe un magistrat asistent să facă un raport scris.
(5) Dosarul cauzei se restituie curții de apel în cel mult trei zile de la soluționarea recursului.
(6) Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică procurorului general de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza în primă instanță, care o remite, de îndată, ministrului justiției/compartimentului de specialitate din Ministerul Justiției.
Ai o întrebare despre art. 55 din Legea 302/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit