Capitolul V Procedura actelor notariale · Secțiunea a 2-a Autentificarea înscrisurilor
Art. 93 Legea 36/1995
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 (republicată) notarilor publici şi a activităţii notariale · Drept Civil
Autentificarea testamentului se face cu respectarea dispozițiilor art. 94.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 93 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
19.03.2018 – prezentrepublicare
(1) Testatorul își dictează dispozițiile în fața notarului. Notarul public se îngrijește de scrierea testamentului, pe care apoi îl citește testatorului sau, după caz, îl dă să îl citească, făcând mențiune expresă despre îndeplinirea acestor formalități. Dacă dispunătorul își redactase deja actul de ultimă voință, testamentul autentic îi va fi citit de către notarul public.(2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voință, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notarul public.(3) Testatorul știutor de carte va solicita, printr-o cerere scrisă, autentificarea testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz:a) faptul că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el însuși, situație în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare;b) faptul că testatorul nu are un testament deja scris și solicită să dicteze conținutul testamentului notarului public.(4) În cerere testatorul va preciza că i s-au pus în vedere prevederile art. 1.043 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, potrivit cărora poate să fie asistat în cadrul procedurii de către unul sau 2 martori. De asemenea, va face și mențiunea potrivit căreia conținutul testamentului deja redactat sau ce va fi dictat notarului public, după caz, reprezintă ultima sa voință.(5) În cazul în care testatorul prezintă un testament deja redactat, notarul public va da îndrumările necesare privind legalitatea, eficacitatea și consecințele actului de ultimă voință, după care va proceda la tehnoredactarea testamentului.(6) În cazul în care testatorul nu prezintă un testament redactat, acesta îl va dicta notarului. Notarul public va tehnoredacta testamentul după dictarea testatorului.(7) În cuprinsul testamentului se va face mențiune expresă că actul reprezintă ultima voință a testatorului și că acesta a fost redactat cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1.044 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.(8) După tehnoredactarea testamentului, acesta va fi citit de către notarul public și, la cererea testatorului, i se va da spre citire și acestuia.(9) După citire, testatorul va confirma că testamentul reprezintă ultima sa voință și îl va semna.(10) În cazul în care testatorul a fost asistat de către unul sau 2 martori, aceștia vor semna testamentul.(11) După semnarea testamentului, notarul public va semna încheierea de autentificare a acestuia.(12) Cererea testatorului și testamentul prezentat de acesta, dacă este cazul, se vor reține la dosarul autentificării.Autentificarea testamentului se face cu respectarea dispozițiilor art. 94.18.06.2014 – 19.03.2018republicare
Autentificarea testamentului se face cu respectarea dispozițiilor art. 94.(1) Testatorul își dictează dispozițiile în fața notarului. Notarul public se îngrijește de scrierea testamentului, pe care apoi îl citește testatorului sau, după caz, îl dă să îl citească, făcând mențiune expresă despre îndeplinirea acestor formalități. Dacă dispunătorul își redactase deja actul de ultimă voință, testamentul autentic îi va fi citit de către notarul public.(2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voință, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notarul public.
(3) Testatorul știutor de carte va solicita, printr-o cerere scrisă, autentificarea testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz:
a) faptul că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el însuși, situație în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare;
b) faptul că testatorul nu are un testament deja scris și solicită să dicteze conținutul testamentului notarului public.
(4) În cerere testatorul va preciza că i s-au pus în vedere prevederile art. 1.043 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, potrivit cărora poate să fie asistat în cadrul procedurii de către unul sau 2 martori. De asemenea, va face și mențiunea potrivit căreia conținutul testamentului deja redactat sau ce va fi dictat notarului public, după caz, reprezintă ultima sa voință.
(5) În cazul în care testatorul prezintă un testament deja redactat, notarul public va da îndrumările necesare privind legalitatea, eficacitatea și consecințele actului de ultimă voință, după care va proceda la tehnoredactarea testamentului.
(6) În cazul în care testatorul nu prezintă un testament redactat, acesta îl va dicta notarului. Notarul public va tehnoredacta testamentul după dictarea testatorului.
(7) În cuprinsul testamentului se va face mențiune expresă că actul reprezintă ultima voință a testatorului și că acesta a fost redactat cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1.044 din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.
(8) După tehnoredactarea testamentului, acesta va fi citit de către notarul public și, la cererea testatorului, i se va da spre citire și acestuia.
(9) După citire, testatorul va confirma că testamentul reprezintă ultima sa voință și îl va semna.
(10) În cazul în care testatorul a fost asistat de către unul sau 2 martori, aceștia vor semna testamentul.
(11) După semnarea testamentului, notarul public va semna încheierea de autentificare a acestuia.
(12) Cererea testatorului și testamentul prezentat de acesta, dacă este cazul, se vor reține la dosarul autentificării.
04.02.2013 – 18.06.2014republicare
Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin se face în condițiile stabilite prin legile speciale.H. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notarialeAutentificarea testamentului se face cu respectarea dispozițiilor art. 94.01.02.2013 – 04.02.2013formă consolidată
Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin se face în condițiile stabilite prin legile speciale.
H. Eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale
18.10.2011 – 01.02.2013republicare
Notarul public eliberează copii legalizate după înscrisurile originale prezentate de părți, după confruntarea copiei cu originalul.În încheiere se va arata ca s-au îndeplinit condițiile esențiale ale legalizarii copiei, în sensul art. 49 lit. g), prin următoarele mențiuni:a) atestarea conformitatii, copiei cu înscrisul prezentat;b) starea în care se afla înscrisul;c) semnătura secretarului care a făcut colationarea.Dacă se legalizează un înscris sub semnătura privată sau din arhiva biroului notarial, în încheiere se va face mențiune expresă în acest sens.În cazul în care confruntarea copiei cu originalul înscrisului cere o pregătire de specialitate, copia se va elibera numai pe baza confruntarii efectuate de către un expert desemnat de notar, potrivit prevederilor legale. În acest caz încheierea este semnată și de expert.Copii legalizate de pe actele autentificate din arhiva biroului notarial se eliberează numai părților, succesorilor și reprezentanților acestora, precum și celor ce justifica un drept sau un interes legitim.Întocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor și al altor titluri la ordin se face în condițiile stabilite prin legile speciale.12.05.1995 – 18.10.2011text inițial
Notarul public eliberează copii legalizate după înscrisurile originale prezentate de părți, după confruntarea copiei cu originalul.
În încheiere se va arata ca s-au îndeplinit condițiile esențiale ale legalizarii copiei, în sensul art. 49 lit. g), prin următoarele mențiuni:
a) atestarea conformitatii, copiei cu înscrisul prezentat;
b) starea în care se afla înscrisul;
c) semnătura secretarului care a făcut colationarea.
Dacă se legalizează un înscris sub semnătura privată sau din arhiva biroului notarial, în încheiere se va face mențiune expresă în acest sens.
În cazul în care confruntarea copiei cu originalul înscrisului cere o pregătire de specialitate, copia se va elibera numai pe baza confruntarii efectuate de către un expert desemnat de notar, potrivit prevederilor legale. În acest caz încheierea este semnată și de expert.
Copii legalizate de pe actele autentificate din arhiva biroului notarial se eliberează numai părților, succesorilor și reprezentanților acestora, precum și celor ce justifica un drept sau un interes legitim.
Ai o întrebare despre art. 93 din Legea 36/1995?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit