Capitolul V Supraveghere și control
Art. 16 Legea 365/2002 — Obligațiile furnizorilor de servicii
Legea nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerțul electronic · Drept Penal
(1) Furnizorii de servicii sunt obligați să informeze de îndată autoritățile publice competente despre activitățile cu aparență nelegală desfășurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceștia.
(2) Furnizorii de servicii sunt obligați să comunice de îndată autorităților prevăzute la alin. (1), la cererea acestora, informații care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care acești furnizori au încheiat contracte privind stocarea permanentă a informației.
(3) Furnizorii de servicii sunt obligați să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea într-o rețea de comunicații ori stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informației sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o rețea de comunicații ori prestarea oricărui alt serviciu al societății informaționale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de autoritatea publică definită la art. 17 alin. (2); această autoritate publică poate acționa din oficiu sau ca urmare a plângerii ori sesizării unei persoane interesate.
(4) Plângerea prevăzută la alin. (3) poate fi făcută de către orice persoană care se consideră prejudiciată prin conținutul informației în cauză. Plângerea sau sesizarea se întocmește în formă scrisă, cu arătarea motivelor pe care se întemeiază, și va fi în mod obligatoriu datată și semnată. Plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost anterior introdusă.
(5) Decizia autorității trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii sau a sesizării ori, dacă autoritatea a acționat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisă.
(6) Împotriva unei decizii luate potrivit prevederilor alin. (3) persoana interesată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Sentința este definitivă.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 16 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
29.11.2006 – prezentrepublicare
OblibațiileObligațiile furnizorilor de servicii(1) Furnizorii de servicii sunt
obligati saobligați să informeze de îndată autoritățile publice competente despre activitățile cuaparenta nelegalaaparență nelegală desfășurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cuaparenta nelegala furnizate de acestia.aparență nelegală furnizate de aceștia.(2) Furnizorii de servicii sunt
obligati saobligați să comunice de îndată autorităților prevăzute la alin. (1), la cererea acestora, informații care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu careacesti furnizori au incheiatacești furnizori au încheiat contracte privind stocareapermanenta a informatiei.permanentă a informației.(3) Furnizorii de servicii sunt
obligati sa intrerupa,obligați să întrerupă, temporar sau permanent, transmitereaintr-o retea de comunicatii ori stocarea informatieiîntr-o rețea de comunicații ori stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminareainformatieiinformației sau blocarea accesului la aceasta, accesul la oretea de comunicatiirețea de comunicații ori prestarea oricărui alt serviciu alsocietatii informationale,societății informaționale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de autoritatea publicădefinitadefinită la art. 17 alin. (2);aceastaaceastă autoritate publică poateactionaacționa din oficiu sau ca urmare aplangerii ori sesizariiplângerii ori sesizării unei persoane interesate.(4)
PlangereaPlângerea prevăzută la alin. (3) poate fifacutafăcută de către orice persoană care seconsidera prejudiciata prin conținutul informatiei în cauza. Plangereaconsideră prejudiciată prin conținutul informației în cauză. Plângerea sau sesizarea se întocmește înforma scrisa, cu aratareaformă scrisă, cu arătarea motivelor pe care seintemeiaza,întemeiază, și va fi în mod obligatoriudatata și semnata. Plangereadatată și semnată. Plângerea nu poate fiinaintataînaintată dacă o cerere în justiție, avândacelasi obiect și aceleasiacelași obiect și aceleași părți, a fost anteriorintrodusa.introdusă.(5) Decizia autorității trebuie
motivatamotivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primiriiplangerii sau a sesizariiplângerii sau a sesizării ori, dacă autoritatea aactionatacționat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fostemisa.emisă.(6) Împotriva unei decizii luate potrivit prevederilor alin. (3) persoana
interesatainteresată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiuneadecaderii,decăderii, la instanța de contencios administrativcompetența. Cererea se judeca de urgenta,competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților.SentintaSentința este definitivă.13.05.2006 – 29.11.2006modificat prin Legea 121/2006
Oblibațiile furnizorilor de servicii
(1) Furnizorii de servicii sunt obligati sa informeze de îndată autoritățile publice competente despre activitățile cu aparenta nelegala desfășurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cu aparenta nelegala furnizate de acestia.
(2) Furnizorii de servicii sunt obligati sa comunice de îndată autorităților prevăzute la alin. (1), la cererea acestora, informații care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care acesti furnizori au incheiat contracte privind stocarea permanenta a informatiei.
(3) Furnizorii de servicii sunt obligati sa intrerupa, temporar sau permanent, transmiterea intr-o retea de comunicatii
sauori stocarea informatiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informatiei sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o retea de comunicatiisauori prestarea oricărui alt serviciu al societatii informationale, dacă aceste măsuri au fost dispuse deo autoritate publică,autoritatea publică definita la art. 17 alin. (2); aceasta autoritate publică poate actiona din oficiu saula primirea unei plangeri ori sesizari din partea oricarei persoane.ca urmare a plangerii ori sesizarii unei persoane interesate.(4) Plangerea prevăzută la alin. (3) poate fi facuta de către orice persoană care se considera prejudiciata prin conținutul informatiei în cauza. Plangerea sau sesizarea se întocmește în forma scrisa, cu aratarea motivelor pe care se intemeiaza, și va fi în mod obligatoriu datata și semnata. Plangerea nu poate fi inaintata dacă o cerere în justiție, având acelasi obiect și aceleasi părți, a fost anterior introdusa.
(5) Decizia autorității trebuie motivata și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plangerii sau a sesizarii ori, dacă autoritatea a actionat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisa.
(6) Împotriva unei decizii luate potrivit prevederilor alin. (3) persoana interesata poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decaderii, la instanța de contencios administrativ competența. Cererea se judeca de urgenta, cu citarea părților. Sentinta este definitivă.
07.06.2002 – 13.05.2006text inițial
Oblibațiile furnizorilor de servicii
(1) Furnizorii de servicii sunt obligati sa informeze de îndată autoritățile publice competente despre activitățile cu aparenta nelegala desfășurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cu aparenta nelegala furnizate de acestia.
(2) Furnizorii de servicii sunt obligati sa comunice de îndată autorităților prevăzute la alin. (1), la cererea acestora, informații care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care acesti furnizori au incheiat contracte privind stocarea permanenta a informatiei.
(3) Furnizorii de servicii sunt obligati sa intrerupa, temporar sau permanent, transmiterea intr-o retea de comunicatii sau stocarea informatiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informatiei sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o retea de comunicatii sau prestarea oricărui alt serviciu al societatii informationale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de o autoritate publică, din oficiu sau la primirea unei plangeri ori sesizari din partea oricarei persoane.
(4) Plangerea prevăzută la alin. (3) poate fi facuta de către orice persoană care se considera prejudiciata prin conținutul informatiei în cauza. Plangerea sau sesizarea se întocmește în forma scrisa, cu aratarea motivelor pe care se intemeiaza, și va fi în mod obligatoriu datata și semnata. Plangerea nu poate fi inaintata dacă o cerere în justiție, având acelasi obiect și aceleasi părți, a fost anterior introdusa.
(5) Decizia autorității trebuie motivata și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plangerii sau a sesizarii ori, dacă autoritatea a actionat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisa.
(6) Împotriva unei decizii luate potrivit prevederilor alin. (3) persoana interesata poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decaderii, la instanța de contencios administrativ competența. Cererea se judeca de urgenta, cu citarea părților. Sentinta este definitivă.
Ai o întrebare despre art. 16 din Legea 365/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit