Capitolul V Supraveghere și control
Art. 17 Legea 365/2002 — Autorități competente
Legea nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerțul electronic · Drept Penal
(1) Autoritatea pentru Digitalizarea României, denumită în continuare Autoritatea, este competentă să supravegheze și să controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute la art. 22, cu excepția situației în care sancțiunile se aplică de alte instituții sau autorități publice ce dețin atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prin autorități publice, în sensul art. 3 alin. (5), art. 5, art. 16 alin. (1) și (3), art. 23 alin. (2) din prezenta lege și art. 4-6 din Regulamentul (UE) 2022/2.065, se înțeleg acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul, instanțe de judecată a căror competență în materia respectivă este stabilită prin dispozițiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz.
(3) Autoritatea poate solicita furnizorilor de servicii orice informații necesare în vederea exercitării atribuțiilor sale, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.
(4) În vederea descoperirii și investigării încălcărilor prevederilor prezentei legi și ale normelor sale de aplicare, Autoritatea acționează prin personalul de control împuternicit în acest scop.
(5) În exercitarea atribuțiilor de investigare, personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al oricărei altei autorități sau instituții publice ce deține atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate poate solicita furnizorilor de servicii ale societății informaționale datele și/sau informațiile care îi sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de lege.
(6) Autoritatea dispune efectuarea de investigații, în condițiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.
(7) Personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al oricărei alte autorități sau instituții publice care exercită atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate poate să solicite declarații sau orice documente necesare pentru îndeplinirea misiunii, să sigileze, să ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe, eliberând persoanei supuse investigației copii de pe originale, ori să obțină copii, lăsându-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat să facă inspecții inopinate, al căror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, și să primească, la convocare sau la fața locului, informații și justificări.
(8) Organele administrației publice centrale și locale, precum și oricare alte autorități și instituții publice sunt obligate să permită personalului de control împuternicit în acest scop al Autorității accesul la documentele, datele și informațiile deținute de acestea, în măsura în care sunt necesare îndeplinirii misiunii legale a Autorității, cu respectarea prevederilor legale privind accesul la informații clasificate.
(9) Personalul de control împuternicit în acest scop, primind acces la documentele, datele și informațiile menționate la alin. (8), este ținut la observarea strictă a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu, atribuit legal respectivelor documente, date și informații.
(10) Autoritatea sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale.
(11) Autoritatea informează furnizorii de servicii, destinatarii, statele membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană cu privire la toate aspectele legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și cooperează cu autoritățile competente din alte state în vederea exercitării eficiente a supravegherii și controlului asupra activității furnizorilor de servicii.
(12) Abrogat.
(13) Pentru scopurile aplicării prezentei legi, până la înființarea Autorității atribuțiile acesteia sunt îndeplinite de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 17 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
18.04.2024 – prezentmodificat prin Legea 50/2024
Autorități competente
(1) Autoritatea
de reglementare în comunicații și tehnologia informației,pentru Digitalizarea României, denumită în continuare Autoritatea, este competentă să supravegheze și să controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute la art.22.22, cu excepția situației în care sancțiunile se aplică de alte instituții sau autorități publice ce dețin atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate.(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prin autorități publice, în sensul art. 3 alin. (5), art. 5,
13, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (3) și art. 23 alin. (2), se înțelegeart. 16 alin. (1) și (3), art. 23 alin. (2) din prezenta lege și art. 4-6 din Regulamentul (UE) 2022/2.065, se înțeleg acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul, instanțe de judecată a căror competență în materia respectivă este stabilită prin dispozițiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz.(3) Autoritatea poate solicita furnizorilor de servicii orice informații necesare în vederea exercitării atribuțiilor sale, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.
(4) În vederea descoperirii și investigării încălcărilor prevederilor prezentei legi și ale normelor sale de aplicare, Autoritatea acționează prin personalul de control împuternicit în acest scop.
(5) În exercitarea atribuțiilor de
investigareinvestigare, personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau alpersoanei juridice prevăzute la alin. (12)oricărei altei autorități sau instituții publice ce deține atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate poate solicita furnizorilor de servicii ale societății informaționale datele și/sau informațiile care îi sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută deprezentalege.(6) Autoritatea dispune efectuarea de investigații, în condițiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.
(7) Personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al
persoanei juridice prevăzute la alin. (12)oricărei alte autorități sau instituții publice care exercită atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate poate să solicite declarații sau orice documente necesare pentru îndeplinirea misiunii, să sigileze, să ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe, eliberând persoanei supuse investigației copii de pe originale, ori să obțină copii, lăsându-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat să facă inspecții inopinate, al căror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, și să primească, la convocare sau la fața locului, informații și justificări.(8) Organele administrației publice centrale și locale, precum și oricare alte
instituții și autoritățiautorități și instituții publice sunt obligate să permită personalului de control împuternicit în acest scop al Autoritățiisau, după caz, al persoanei juridice prevăzute la alin. (12)accesul la documentele, datele și informațiile deținute de acestea, în măsura în care sunt necesare îndeplinirii misiunii legale a Autorității,fără a se putea opune caracterul de secret de stat sau secret de serviciu al unor asemenea documente, date și informații.cu respectarea prevederilor legale privind accesul la informații clasificate.(9) Personalul de control împuternicit în acest scop, primind acces la documentele, datele și informațiile menționate la alin. (8), este ținut la observarea strictă a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu, atribuit legal respectivelor documente, date și informații.
(10) Autoritatea sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale.
(11) Autoritatea informează furnizorii de servicii, destinatarii, statele membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană cu privire la toate aspectele legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și cooperează cu autoritățile competente din alte state în vederea exercitării eficiente a supravegherii și controlului asupra activității furnizorilor de servicii.
(12)
Autoritatea poate delega exercitarea atribuțiilor prevăzute în prezentul articol unei alte persoane juridice de drept public, cu atribuții de supraveghere și control în domeniul telecomunicațiilor.Abrogat.(13) Pentru scopurile aplicării prezentei legi, până la înființarea Autorității atribuțiile acesteia sunt îndeplinite de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.
01.02.2014 – 18.04.2024modificat prin Legea 187/2012
Autorități competente
(1) Autoritatea de reglementare în comunicații și tehnologia
informatiei, denumitainformației, denumită în continuare Autoritatea, estecompetența sa supravegheze și sacompetentă să supravegheze și să controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute la art. 22.(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prin autorități publice, în sensul art. 3 alin. (5), art. 5,
art.13, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și(3), art. 23 alin. (2) și art. 29 alin. (1),(3) și art. 23 alin. (2), se înțelege acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul, instanțe dejudecată, a căror competența în materia respectivajudecată a căror competență în materia respectivă este stabilită prin dispozițiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz.(3) Autoritatea poate solicita furnizorilor de servicii orice informații necesare în vederea exercitării atribuțiilor sale, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații
sasă îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.(4) În vederea descoperirii și
investigarii incalcarilorinvestigării încălcărilor prevederilor prezentei legi și ale normelor sale de aplicare, Autoritatea acționează prin personalul de control împuternicit în acest scop.(5) În exercitarea atribuțiilor de investigare personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate solicita furnizorilor de servicii informațiile care îi sunt necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații
sasă îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.(6) Autoritatea dispune efectuarea de investigații, în condițiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.
(7) Personalul de control împuternicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate să solicite declarații sau orice documente necesare pentru îndeplinirea misiunii,
sa sigileze, sasă sigileze, să ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alteevidente, eliberand persoanei supuse investigatieievidențe, eliberând persoanei supuse investigației copii de pe originale, ori să obțină copii,lasandu-ilăsându-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat să facă inspecții inopinate, al căror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, șisasă primească, la convocare sau la fața locului, informații și justificări.(8) Organele administrației publice centrale și locale, precum și oricare alte instituții și autorități publice sunt obligate să permită personalului de control împuternicit în acest scop al Autorității sau, după caz, al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) accesul la documentele, datele și informațiile deținute de acestea, în măsura în care sunt necesare îndeplinirii misiunii legale a Autorității, fără a se putea opune caracterul de secret de stat sau secret de serviciu al unor asemenea documente, date și informații.
(9) Personalul de control împuternicit în acest scop, primind acces la documentele, datele și informațiile menționate la alin. (8), este ținut la observarea
strictastrictă a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu, atribuit legal respectivelor documente, date și informații.(10) Autoritatea sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori
constataconstată încălcări ale legii penale.(11) Autoritatea informează furnizorii de servicii, destinatarii, statele membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană cu privire la toate aspectele legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și cooperează cu autoritățile competente din alte state în vederea exercitării eficiente a supravegherii și controlului asupra activității furnizorilor de servicii.
(12) Autoritatea poate delega exercitarea atribuțiilor prevăzute în prezentul articol unei alte persoane juridice de drept public, cu atribuții de supraveghere și control în domeniul
telecomunicatiilor.telecomunicațiilor.(13) Pentru scopurile aplicării prezentei legi, până la înființarea Autorității atribuțiile acesteia sunt îndeplinite de Ministerul
Comunicatiior și Tehnologiei Informatiei.Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.29.11.2006 – 01.02.2014republicare
Autorități competente
(1) Autoritatea de reglementare în
comunicatiicomunicații și tehnologia informatiei, denumita în continuare Autoritatea, este competența sa supravegheze și sa controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să constatecontraventiilecontravențiile și să aplicesanctiunilesancțiunile prevăzute la art. 22.(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prin autorități publice, în sensul art. 3 alin. (5), art. 5,
13, art. 14 alin. (2),art. 13, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (3), art. 23 alin. (2) și art.3029 alin. (1), se înțelege acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul,instanteinstanțe de judecată, acarorcăror competența în materia respectiva estestabilita prin dispozitiilestabilită prin dispozițiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz.(3) Autoritatea poate solicita furnizorilor de servicii orice informații necesare în vederea
exercitarii atribuțiilor sale, mentionand baza legala și scopul solicitarii,exercitării atribuțiilor sale, menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații sa îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.(4) În vederea descoperirii și investigarii incalcarilor prevederilor prezentei legi și ale normelor sale de
aplicareaplicare, Autoritatea acționează prin personalul de controlimputernicitîmputernicit în acest scop.(5) În exercitarea atribuțiilor de investigare personalul de control
imputernicitîmputernicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate solicita furnizorilor de servicii informațiile care îi sunt necesare,mentionand baza legala și scopul solicitarii,menționând baza legală și scopul solicitării, și poate stabili termene până la care aceste informații sa îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.(6) Autoritatea dispune efectuarea de
investigatii,investigații, în condițiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea uneiplangeri ori sesizari din partea oricareiplângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.(7) Personalul de control
imputernicitîmputernicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate să solicitedeclaratiideclarații sau orice documente necesare pentruindeplinireaîndeplinirea misiunii, sa sigileze, sa ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidente, eliberand persoanei supuse investigatiei copii de pe originale, ori să obțină copii, lasandu-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizatsa facasă facă inspecții inopinate, alcarorcăror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, și saprimeasca,primească, la convocare sau la fața locului, informații șijustificari.justificări.(8) Organele administrației publice centrale și locale, precum și oricare alte
institutiiinstituții și autorități publice sunt obligate să permită personalului de controlimputernicitîmputernicit în acest scop al Autorității sau, după caz, al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) accesul la documentele, datele și informațiile deținute de acestea, în măsura în care sunt necesareindepliniriiîndeplinirii misiunii legale a Autorității, fără a se putea opune caracterul de secret de stat sau secret de serviciu al unor asemenea documente, date și informații.(9) Personalul de control
imputernicitîmputernicit în acest scop, primind acces la documentele, datele și informațiile menționate la alin. (8), estetinutținut la observarea stricta a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu, atribuit legal respectivelor documente, date și informații.(10) Autoritatea
sesizeazasesizează organele de urmărirepenala ori de catepenală ori de câte ori constata încălcări ale legii penale.(11) Autoritatea
informeazainformează furnizorii de servicii, destinatarii, statele membre ale Uniunii Europene și ComisiaEuropeanaEuropeană cu privire la toate aspectele legate de aplicarea prevederilor prezentei legi șicoopereazacooperează cu autoritățile competente din alte state în vedereaexercitariiexercitării eficiente a supravegherii și controlului asupra activității furnizorilor de servicii.(12) Autoritatea poate delega exercitarea atribuțiilor prevăzute în prezentul articol unei alte persoane juridice de drept public, cu atribuții de supraveghere și control în domeniul telecomunicatiilor.
(13) Pentru scopurile
aplicariiaplicării prezentei legi, până la înființarea Autorității atribuțiile acesteia suntindeplinite de Ministerul Comunicatiilorîndeplinite de Ministerul Comunicatiior și Tehnologiei Informatiei.07.06.2002 – 29.11.2006text inițial
Autorități competente
(1) Autoritatea de reglementare în comunicatii și tehnologia informatiei, denumita în continuare Autoritatea, este competența sa supravegheze și sa controleze respectarea de către furnizorii de servicii a prevederilor prezentei legi și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, să constate contraventiile și să aplice sanctiunile prevăzute la art. 22.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prin autorități publice, în sensul art. 3 alin. (5), art. 5, 13, art. 14 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (3), art. 23 alin. (2) și art. 30 alin. (1), se înțelege acele autorități ale administrației publice sau, acolo unde este cazul, instante de judecată, a caror competența în materia respectiva este stabilita prin dispozitiile legale în vigoare, aplicabile în fiecare caz.
(3) Autoritatea poate solicita furnizorilor de servicii orice informații necesare în vederea exercitarii atribuțiilor sale, mentionand baza legala și scopul solicitarii, și poate stabili termene până la care aceste informații sa îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.
(4) În vederea descoperirii și investigarii incalcarilor prevederilor prezentei legi și ale normelor sale de aplicare Autoritatea acționează prin personalul de control imputernicit în acest scop.
(5) În exercitarea atribuțiilor de investigare personalul de control imputernicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate solicita furnizorilor de servicii informațiile care îi sunt necesare, mentionand baza legala și scopul solicitarii, și poate stabili termene până la care aceste informații sa îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută de prezenta lege.
(6) Autoritatea dispune efectuarea de investigatii, în condițiile prezentei legi, din oficiu sau la primirea unei plangeri ori sesizari din partea oricarei persoane.
(7) Personalul de control imputernicit în acest scop al Autorității sau al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) poate să solicite declaratii sau orice documente necesare pentru indeplinirea misiunii, sa sigileze, sa ridice orice registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidente, eliberand persoanei supuse investigatiei copii de pe originale, ori să obțină copii, lasandu-i acesteia originalele; de asemenea, este autorizat sa faca inspecții inopinate, al caror rezultat va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare, și sa primeasca, la convocare sau la fața locului, informații și justificari.
(8) Organele administrației publice centrale și locale, precum și oricare alte institutii și autorități publice sunt obligate să permită personalului de control imputernicit în acest scop al Autorității sau, după caz, al persoanei juridice prevăzute la alin. (12) accesul la documentele, datele și informațiile deținute de acestea, în măsura în care sunt necesare indeplinirii misiunii legale a Autorității, fără a se putea opune caracterul de secret de stat sau secret de serviciu al unor asemenea documente, date și informații.
(9) Personalul de control imputernicit în acest scop, primind acces la documentele, datele și informațiile menționate la alin. (8), este tinut la observarea stricta a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu, atribuit legal respectivelor documente, date și informații.
(10) Autoritatea sesizeaza organele de urmărire penala ori de cate ori constata încălcări ale legii penale.
(11) Autoritatea informeaza furnizorii de servicii, destinatarii, statele membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeana cu privire la toate aspectele legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și coopereaza cu autoritățile competente din alte state în vederea exercitarii eficiente a supravegherii și controlului asupra activității furnizorilor de servicii.
(12) Autoritatea poate delega exercitarea atribuțiilor prevăzute în prezentul articol unei alte persoane juridice de drept public, cu atribuții de supraveghere și control în domeniul telecomunicatiilor.
(13) Pentru scopurile aplicarii prezentei legi, până la înființarea Autorității atribuțiile acesteia sunt indeplinite de Ministerul Comunicatiilor și Tehnologiei Informatiei.
Ai o întrebare despre art. 17 din Legea 365/2002?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit