Capitolul V Internarea într-o unitate de psihiatrie · Secțiunea a 2-a Internarea nevoluntară

Art. 56 Legea 487/2002

Lege nr. 487 din 11 iulie 2002 (republicată) sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice · Drept Medical

În vigoare din 13.09.2012Formă consolidată la 13.12.2024 3 versiuni

(1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:

a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;

b) familia persoanei;

c) reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică;

d) reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către procuror;

e) instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară.

(2) Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele menționate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute.

(3) Procedura prevăzută la art. 61 și următoarele se aplică în mod corespunzător.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 56 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 13.09.2012 – prezentrepublicare

    (1) Comisia prevăzută la art. 52 alin. (1) are obligația de a reexamina pacienții la cel mult o lună și ori de câte ori este nevoie în funcție de starea acestora, precum și la cererea medicului șef de secție, a pacientului, a reprezentantului legal sau convențional al pacientului, precum și a procurorului.Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:

    a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;

    b) familia persoanei;

    c) reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică;

    d) reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către procuror;

    (2) În situația în care nu se mai constată condițiile care au determinat hotărârea de internare nevoluntară, ținând cont și de opinia medicului psihiatru care are în îngrijire pacientul, comisia prevăzută la art. 52 alin. (1), prin examinarea directă a pacientului și a dosarului său medical, constată încetarea condițiilor care au impus internarea nevoluntară.

    (3) Comisia prevăzută la art. 52 alin. (1) va informa conducerea unității medicale, care va sesiza, de îndată, judecătoria care a hotărât confirmarea internării nevoluntare în legătură cu propunerea de încetare a condițiilor care au impus internarea nevoluntară, propunând confirmarea acesteia din urmă.

    (4) Prevederile art. 54e) instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară.

    (2) Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele menționate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute.

    (3) Procedura prevăzută la art. 61 și următoarele se aplică în mod corespunzător.

  2. 20.07.2012 – 13.09.2012modificat prin Legea 129/2012

    (1) Comisia prevăzută la art. 52 alin. (1) are obligația de a reexamina pacienții la cel mult o lună și ori de câte ori este nevoie în funcție de starea acestora, precum și la cererea medicului șef de secție, a pacientului, a reprezentantului legal sau convențional al pacientului, precum și a procurorului.

    (2) În situația în care nu se mai constataconstată condițiile care au determinat hotărârea de internare nevoluntara, fapt confirmat și de medicul nevoluntară, ținând cont și de opinia medicului psihiatru care are în îngrijire pacientul, comisia de revizie a procedurii decide externarea după examinarea directa a pacientului. În acest caz pacientul are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita continuarea tratamentului în urma consimțământului scris.prevăzută la art. 52 alin. (1), prin examinarea directă a pacientului și a dosarului său medical, constată încetarea condițiilor care au impus internarea nevoluntară.

    (3) Comisia prevăzută la art. 52 alin. (1) va informa conducerea unității medicale, care va sesiza, de îndată, judecătoria care a hotărât confirmarea internării nevoluntare în legătură cu propunerea de încetare a condițiilor care au impus internarea nevoluntară, propunând confirmarea acesteia din urmă.

    (4) Prevederile art. 54 se aplică în mod corespunzător.

  3. 11.07.2002 – 20.07.2012text inițial

    În situația în care nu se mai constata condițiile care au determinat hotărârea de internare nevoluntara, fapt confirmat și de medicul psihiatru care are în îngrijire pacientul, comisia de revizie a procedurii decide externarea după examinarea directa a pacientului. În acest caz pacientul are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita continuarea tratamentului în urma consimțământului scris.

Ai o întrebare despre art. 56 din Legea 487/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit