Capitolul III Răspunderi și sancțiuni
Art. 33 Legea 50/1991
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții · Drept Civil
(1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.
(3) În cazul neîndeplinirii de către autoritatea administrației publice competente a procedurii de desființare, în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării prevăzute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului aparținând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desființarea construcțiilor executate fără autorizație de construire.
(4) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor ori comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
(5) Pentru realizarea prevederilor alin. (1) autoritățile publice competente pot contracta efectuarea acestor servicii cu societăți comerciale specializate în astfel de lucrări, în condițiile legii.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 33 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
14.10.2009 – prezentmodificat prin Legea 261/2009
(1) Prin excepție de la prevederile art. 32,
constructiile executate fără autorizatieconstrucțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat alstatuluistatului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe caleadministrativaadministrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde seafla construcția, fărăaflă construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate
declansadeclanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde seaflaaflă construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.(3) În cazul
neindepliniriineîndeplinirii de către autoritatea administrației publice competente a procedurii de desființare, în termen de 15 zile calendaristice de la datasolicitariisolicitării prevăzute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului aparținând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată ladesfiintareadesființarea construcțiilor executate fărăautorizatieautorizație de construire.(4) Prin excepție de la prevederile art. 32,
constructiile executate fără autorizatieconstrucțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat aljudetelor,județelor, orașelor ori comunelor vor putea fi desființate pe caleadministrativaadministrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.(5) Pentru realizarea prevederilor alin. (1) autoritățile publice competente pot contracta efectuarea acestor servicii cu societăți comerciale specializate în astfel de
lucrari,lucrări, în condițiile legii.16.10.2006 – 14.10.2009modificat prin Legea 376/2006
(1) Prin
derogareexcepție de la prevederile art. 32,construcțiile executate fără autorizațieconstructiile executate fără autorizatie de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat alstatului, al județelor, orașelor saustatului vor putea fi desființate pe cale administrativa de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se afla construcția, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declansa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se afla construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.
(3) În cazul neindeplinirii de către autoritatea administrației publice competente a procedurii de desființare, în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitarii prevăzute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului aparținând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desfiintarea construcțiilor executate fără autorizatie de construire.
(4) Prin excepție de la prevederile art. 32, constructiile executate fără autorizatie de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al judetelor, orașelor ori comunelor vor putea fi desființate pe cale
administrativă de cătreadministrativa de autoritatea administrației publicelocale competența,competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.(2)(5) Pentru realizarea prevederilor alin. (1)consiliile locale comunale, orășenești, municipale ori județene, după caz,autoritățile publice competente pot contracta efectuarea acestor servicii cu societățicomerciale, încomerciale specializate în astfel de lucrari, în condițiile legii.13.10.2004 – 16.10.2006republicare
Toate construcțiile proprietate particulară, realizate în condițiile prezentei legi, se declara, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unitățile subordonate acestora, după terminarea lor completa și nu mai tirziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire.(1) Prin derogare de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, al județelor, orașelor sau comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de către autoritatea administrației publice locale competența, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.(2) Pentru realizarea prevederilor alin. (1) consiliile locale comunale, orășenești, municipale ori județene, după caz, pot contracta efectuarea acestor servicii cu societăți comerciale, în condițiile legii.
13.01.1997 – 13.10.2004republicare
Persoanele fizice și juridice care beneficiază de terenToate construcțiile proprietate particulară, realizate în condițiile prezenteilegi sînt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și sa înceapă construcția în termen de cel mult 1 an de la data obținerii actului de concesionare a terenului.În caz de încălcare a obligației prevăzute la alin. 1, concesionarea își pierde valabilitatea.legi, se declara, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unitățile subordonate acestora, după terminarea lor completa și nu mai tirziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire.29.07.1991 – 13.01.1997text inițial
Persoanele fizice și juridice care beneficiază de teren în condițiile prezentei legi sînt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și sa înceapă construcția în termen de cel mult 1 an de la data obținerii actului de concesionare a terenului.
În caz de încălcare a obligației prevăzute la alin. 1, concesionarea își pierde valabilitatea.
Ai o întrebare despre art. 33 din Legea 50/1991?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit