Capitolul IV Procedura de înregistrare a mărcii
Art. 21 Legea 84/1998
Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice · Proprietate Intelectuală
(1) OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii sub condiția achitării taxelor de examinare a cererii prevăzută de lege și hotărăște admiterea cererii de înregistrare a mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea acesteia, în termen de 6 luni de la publicarea cererii.
(2) OSIM examinează:
a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) și i), după caz;
b) condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) și (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;
c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) și, dacă este cazul, observațiile formulate.
(3) În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), OSIM este obligat la restituirea taxelor percepute.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 21 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
18.09.2020 – prezentrepublicare
Abrogat.(1) OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii sub condiția achitării taxelor de examinare a cererii prevăzută de lege și hotărăște admiterea cererii de înregistrare a mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea acesteia, în termen de 6 luni de la publicarea cererii.(2) OSIM examinează:
a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) și i), după caz;
b) condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) și (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;
c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) și, dacă este cazul, observațiile formulate.
(3) În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), OSIM este obligat la restituirea taxelor percepute.
12.07.2020 – 18.09.2020modificat prin Legea 112/2020
(1) Opoziția formulată cu privire la cererea de înregistrare a mărcii publicată se soluționează de o comisie din cadrul Serviciului mărci și indicații geografice al OSIM, potrivit regulamentului*) de aplicare a prezentei legi.(2) Comisia emite un aviz de admitere sau de respingere a opoziției, care este avut în vedere la examinarea pe fond.Abrogat.08.05.2014 – 12.07.2020republicare
(1) Opoziția formulată cu privire la cererea de înregistrare a mărcii publicată se soluționează de o comisie din cadrul Serviciului mărci și indicații geografice al OSIM, potrivit
regulamentuluiregulamentului*) de aplicare a prezentei legi.(2) Comisia emite un aviz de admitere sau de respingere a opoziției, care este avut în vedere la examinarea pe fond.
27.05.2010 – 08.05.2014republicare
Când un motiv de refuz, dintre cele prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse sau servicii pentru care înregistrarea marcii a fost solicitată, înregistrarea va fi refuzată numai pentru aceste produse sau servicii.(1) Opoziția formulată cu privire la cererea de înregistrare a mărcii publicată se soluționează de o comisie din cadrul Serviciului mărci al OSIM, potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi.(2) Comisia emite un aviz de admitere sau de respingere a opoziției, care este avut în vedere la examinarea pe fond.
15.04.1998 – 27.05.2010text inițial
Când un motiv de refuz, dintre cele prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse sau servicii pentru care înregistrarea marcii a fost solicitată, înregistrarea va fi refuzată numai pentru aceste produse sau servicii.
Ai o întrebare despre art. 21 din Legea 84/1998?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit