Capitolul V Durata, reînnoirea și modificarea înregistrării mărcii
Art. 38 Legea 84/1998
Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice · Proprietate Intelectuală
În tot cursul perioadei de protecție a mărcii, titularul acesteia poate solicita OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege, înscrierea modificărilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul mărcilor. Modificările înscrise în Registrul mărcilor se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 38 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
18.09.2020 – prezentrepublicare
(1) Dreptul asupra mărcii se epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea acesteia pentru produse care au fost puse în comerț în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European sub această marcă de titularul însuși sau cu consimțământul său.(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă există motive temeinice care justifică opoziția titularului la comercializarea ulterioară a produselor, în special atunci când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în comerț.În tot cursul perioadei de protecție a mărcii, titularul acesteia poate solicita OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege, înscrierea modificărilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul mărcilor. Modificările înscrise în Registrul mărcilor se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.27.05.2010 – 18.09.2020republicare
Titularul marcii nu poate cere să se interzică unui terț sa folosească în activitatea sa comercială:a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;b) indicații care se referă la specia, calitatea, destinația, valoarea, originea geografică, perioada de fabricație a produsului sau perioada prestării serviciului sub marca, precum și la orice alte caracteristici ale acestora;c) marca, dacă aceasta este necesară pentru a indica destinația produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detasabile.Dispozițiile alin. 1 sunt aplicabile cu condiția ca folosirea de către un terț a elementelor prevăzute la lit. a) și c) să fie conformă bunelor practici din domeniul industrial ori comercial.(1) Dreptul asupra mărcii se epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea acesteia pentru produse care au fost puse în comerț în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European sub această marcă de titularul însuși sau cu consimțământul său.(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă există motive temeinice care justifică opoziția titularului la comercializarea ulterioară a produselor, în special atunci când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în comerț.
09.05.2010 – 27.05.2010modificat prin Legea 66/2010
Titularul marcii nu poate cere să se
interzica unui tert sa foloseascainterzică unui terț sa folosească în activitatea sacomerciala:comercială:a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;
b)
indicatiiindicații care se referă la specia, calitatea, destinația, valoarea, origineageografica, perioada de fabricatiegeografică, perioada de fabricație a produsului sau perioadaprestariiprestării serviciului sub marca, precum și la orice alte caracteristici ale acestora;c) marca, dacă aceasta este necesară pentru a indica destinația produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detasabile.
DispozitiileDispozițiile alin. 1 suntaplicabile,aplicabile cu condiția ca folosirea de către un terț a elementelor prevăzute la lit.a)-c) să fie conforma practicilor loiale.a) și c) să fie conformă bunelor practici din domeniul industrial ori comercial.15.04.1998 – 09.05.2010text inițial
Titularul marcii nu poate cere să se interzica unui tert sa foloseasca în activitatea sa comerciala:
a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;
b) indicatii care se referă la specia, calitatea, destinația, valoarea, originea geografica, perioada de fabricatie a produsului sau perioada prestarii serviciului sub marca, precum și la orice alte caracteristici ale acestora;
c) marca, dacă aceasta este necesară pentru a indica destinația produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detasabile.
Dispozitiile alin. 1 sunt aplicabile, cu condiția ca folosirea elementelor prevăzute la lit. a)-c) să fie conforma practicilor loiale.
Ai o întrebare despre art. 38 din Legea 84/1998?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit