Titlul XVIII Medicamentul · Capitolul XIV Dispoziții finale și tranzitorii

Art. 892 Legea 95/2006

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății · Drept Medical

În vigoare din 28.08.2015Formă consolidată la 08.08.2026 3 versiuni

În privința procedurii de autorizare de punere pe piață, pentru cererile depuse la ANMDMR până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, se respectă prevederile legale în vigoare la momentul depunerii cererii.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 892 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 28.08.2015 – prezentrepublicare

    (1) În aplicarea prevederilor prezentului titlu, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale are următoarele atribuții principale:

    a) elaborează proceduri tehnice specifice în domeniul dispozitivelor medicale;

    b) evaluează și/sau auditează, la cerere, persoanele fizice sau juridice care solicită avizul prevăzut la art. 888 alin. (3);

    c) asigură, prin examinare și testare, controlul dispozitivelor medicale aflate în utilizare, în baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului sănătății;

    d) asigură evaluarea performanțelor dispozitivelor medicale, în condițiile prevăzute de prezentul titlu;

    e) informează periodic Ministerul Sănătății cu privire la activitatea din domeniul său de competență.

    (2) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale desfășoară și alte activități, în condițiile legii.În privința procedurii de autorizare de punere pe piață, pentru cererile depuse la ANMDMR până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, se respectă prevederile legale în vigoare la momentul depunerii cererii.

  2. 13.10.2014 – 28.08.2015modificat prin Legea 132/2014

    (1) În aplicarea prevederilor prezentului titlu, structura de specialitate Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale are următoarele atribuții principale:

    a) elaborează proceduri tehnice specifice în domeniul dispozitivelor medicale, care se aprobă prin act administrativ al conducătorului acesteia;medicale;

    b) evaluează și/sau auditează, la cerere, persoanele fizice sau juridice care solicită avizul prevăzut la art. 888 alin. (3);

    c) asigură, prin examinare și testare, controlul dispozitivelor medicale aflate în utilizare, în baza normelor metodologice aprobate prin act administrativ al conducătorului acesteia;ordin al ministrului sănătății;

    d) asigură evaluarea performanțelor dispozitivelor medicale, în condițiile prevăzute de prezentul titlu;

    e) informează periodic Ministerul Sănătății cu privire la activitatea din domeniul său de competență.

    (2) Structura de specialitate Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale desfășoară și alte activități, în condițiile legii.

  3. 12.05.2014 – 13.10.2014prima formă disponibilă

    (1) În aplicarea prevederilor prezentului titlu, structura de specialitate are următoarele atribuții principale:

    a) elaborează proceduri tehnice specifice în domeniul dispozitivelor medicale, care se aprobă prin act administrativ al conducătorului acesteia;

    b) evaluează și/sau auditează, la cerere, persoanele fizice sau juridice care solicită avizul prevăzut la art. 888 alin. (3);

    c) asigură, prin examinare și testare, controlul dispozitivelor medicale aflate în utilizare, în baza normelor metodologice aprobate prin act administrativ al conducătorului acesteia;

    d) asigură evaluarea performanțelor dispozitivelor medicale, în condițiile prevăzute de prezentul titlu;

    e) informează periodic Ministerul Sănătății cu privire la activitatea din domeniul de competență.

    (2) Structura de specialitate desfășoară și alte activități, în condițiile legii.

Ai o întrebare despre art. 892 din Legea 95/2006?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit