Capitolul VII Consiliul consultativ

Art. 46 OG 21/1992

Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor · Drept Civil

În vigoare din 28.03.2007Formă consolidată la 11.11.2023 2 versiuni

Guvernul stabilește, în mod concret, componența, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, pe fiecare nivel în parte.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 46 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 28.03.2007 – prezentrepublicare

    Constituie contravenții, dacă nu au fost săvîrșite în astfel de condiții încît să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte:

    a) comercializarea produselor care au standarde române obligatorii referitoare la protecția vieții, sănătății, sau securității consumatorilor, fără ca acestea să fie certificate conform actelor normative în vigoare;

    b) omiterea anunțării de către agenții economici, conform art. 7 lit. c) din prezenta ordonanță, a autorităților publice competente;

    c) comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elementele de identificare prevăzute la art. 19-22 din prezenta ordonanță sau cu caracteristici calitative neconforme celor prescrise;

    d) prezentarea prin publicitate - în prospecte, cataloage, prin mass-media și altele - a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile, altele decît cele efectiv realizate;

    e) păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiții care nu asigura menținerea caracteristicilor calitative ale acestora dacă, în acest fel, acestea ar periclita viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor;

    f) comercializarea produselor la care s-au constatat abateri de la caracteristicile tehnico-calitative prescrise, de natura a afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, pentru care organele de control abilitate au dispus oprirea comercializării acestora;

    g) împiedicarea, sub orice formă, de către agentul economic sau de către orice altă persoană, a organelor administrației publice însărcinate cu protecția consumatorilor și supravegherea calității produselor și serviciilor de a-și exercită atribuțiile de serviciu referitoare la prevenirea și combaterea faptelor ce pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor

    h) folosirea practicilor abuzive la vînzarea produselor și prestarea serviciilor, prevăzute la art. 9 și art. 10 din prezenta ordonanță, altele decît cele menționate la art. 1 lit. c) și k) din Legea nr. 12/1990, republicată;

    i) neasigurarea activității de service și a pieselor de schimb necesare întreținerii sau repararii, conform prevederilor art. 10 lit. e) din prezenta ordonanță;

    j) neremedierea în termenul stabilit la art. 13 sau remedierea necorespunzătoare a deficiențelor constatate la produsele vîndute sau serviciile prestate;

    k) refuzul înlocuirii produselor sau restituirii contravalorii acestora sau a serviciilor necorespunzătoare, în cazurile prevăzute de prezenta ordonanțăGuvernul stabilește, în mod concret, componența, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, pe fiecare nivel în parte.

  2. 21.08.1992 – 28.03.2007text inițial

    Constituie contravenții, dacă nu au fost săvîrșite în astfel de condiții încît să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte:

    a) comercializarea produselor care au standarde române obligatorii referitoare la protecția vieții, sănătății, sau securității consumatorilor, fără ca acestea să fie certificate conform actelor normative în vigoare;

    b) omiterea anunțării de către agenții economici, conform art. 7 lit. c) din prezenta ordonanță, a autorităților publice competente;

    c) comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elementele de identificare prevăzute la art. 19-22 din prezenta ordonanță sau cu caracteristici calitative neconforme celor prescrise;

    d) prezentarea prin publicitate - în prospecte, cataloage, prin mass-media și altele - a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile, altele decît cele efectiv realizate;

    e) păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiții care nu asigura menținerea caracteristicilor calitative ale acestora dacă, în acest fel, acestea ar periclita viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor;

    f) comercializarea produselor la care s-au constatat abateri de la caracteristicile tehnico-calitative prescrise, de natura a afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, pentru care organele de control abilitate au dispus oprirea comercializării acestora;

    g) împiedicarea, sub orice formă, de către agentul economic sau de către orice altă persoană, a organelor administrației publice însărcinate cu protecția consumatorilor și supravegherea calității produselor și serviciilor de a-și exercită atribuțiile de serviciu referitoare la prevenirea și combaterea faptelor ce pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor

    h) folosirea practicilor abuzive la vînzarea produselor și prestarea serviciilor, prevăzute la art. 9 și art. 10 din prezenta ordonanță, altele decît cele menționate la art. 1 lit. c) și k) din Legea nr. 12/1990, republicată;

    i) neasigurarea activității de service și a pieselor de schimb necesare întreținerii sau repararii, conform prevederilor art. 10 lit. e) din prezenta ordonanță;

    j) neremedierea în termenul stabilit la art. 13 sau remedierea necorespunzătoare a deficiențelor constatate la produsele vîndute sau serviciile prestate;

    k) refuzul înlocuirii produselor sau restituirii contravalorii acestora sau a serviciilor necorespunzătoare, în cazurile prevăzute de prezenta ordonanță

Ai o întrebare despre art. 46 din OG 21/1992?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit