Capitolul II Dispoziții privind exercitarea, pe teritoriul României, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene · Secțiunea 1 Dispoziții privind facilitarea dreptului de stabilire pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali
Art. 24^2 OUG 144/2008
Ordonanța de Urgență nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical · Drept Medical
(1) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de o lună de la data primirii și informează solicitantul, după caz, despre eventualele documente necesare pentru completarea dosarului.
(2) Procedura de examinare a cererii de obținere a autorizației de a exercita profesia în România înaintată de către asistenții medicali generaliști, moașele sau asistenții medicali prevăzuți la art. 24 alin. (1) trebuie să conducă la o decizie justificată, în mod corespunzător, a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în oricare dintre cazuri, și finalizată în termen de 90 de zile de la data prezentării dosarului complet al titularului.
(3) Termenul prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit cu 30 de zile în cazul asistenților medicali, precum și în cazurile în care recunoașterea calificărilor de asistent medical generalist și, respectiv, de moașă intră sub incidența Sistemului general de recunoaștere a calificărilor profesionale prevăzut de lege.
(4) Certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se eliberează în urma aplicării procedurii de recunoaștere a calificării profesionale.
Ai o întrebare despre art. 24^2 din OUG 144/2008?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit