Capitolul II Dispoziții privind exercitarea, pe teritoriul României, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene · Secțiunea 1 Dispoziții privind facilitarea dreptului de stabilire pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali

Art. 24^3 OUG 144/2008

Ordonanța de Urgență nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical · Drept Medical

În vigoare din 28.11.2015Formă consolidată la 16.08.2025

(1) În cazul unor suspiciuni justificate, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România poate solicita autorităților competente ale statului membru emitent o confirmare a autenticității certificatelor și a titlurilor de calificare eliberate în acel stat membru, precum și, după caz, confirmarea faptului că asistentul medical generalist, moașa sau asistentul medical titular îndeplinește condițiile minime de formare prevăzute de normele comunitare pentru calificarea profesională dobândită de acesta în statul membru emitent.

(2) În cazul unor suspiciuni justificate, atunci când o autoritate competentă a unui alt stat membru a eliberat un titlu de calificare de asistent medical generalist, de moașă sau de asistent medical, care include o formare urmată în totalitate sau parțial într-o instituție legal stabilită pe teritoriul unui alt stat membru, România în calitate de stat membru gazdă are dreptul să verifice pe lângă organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare, dacă:

a) formarea asigurată de instituția în cauză a fost certificată în mod oficial de instituția de învățământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;

b) titlul de calificare eliberat este același cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care ciclul de formare ar fi fost același în statul membru de origine în care acesta a fost eliberat;

c) titlul de calificare eliberat conferă aceleași drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care acesta a fost eliberat.

(3) În cazul unor suspiciuni justificate, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în calitate de autoritate competentă din statul membru gazdă poate solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a faptului că solicitantul, după caz, asistent medical generalist, moașă sau asistent medical, nu este suspendat sau nu are interdicție de exercitare a profesiei ca urmare a unei erori profesionale grave sau a unei condamnări pentru infracțiuni legate de exercitarea activităților sale profesionale.

Ai o întrebare despre art. 24^3 din OUG 144/2008?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit