Anexa nr. 7 · Capitolul II Procedura administrativ-disciplinară · Secțiunea a 2-a Sesizarea comisiei de disciplină
Art. 27 Codul administrativ
Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ · Drept Administrativ
(1) Sesizarea se formulează în scris și trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) numele, prenumele, domiciliul/reședința, numărul de telefon și adresa de poștă electronică sau, după caz, locul de muncă și funcția deținută de persoana care a formulat sesizarea ori denumirea și sediul persoanei juridice, numărul de telefon și adresa de poștă electronică ale acesteia, precum și numele, prenumele și funcția reprezentantului legal;
b) numele și prenumele funcționarului public a cărui faptă este sesizată ca abatere disciplinară și denumirea autorității sau a instituției publice în care acesta își desfășoară activitatea;
c) descrierea faptei care constituie obiectul sesizării și data săvârșirii acesteia;
d) prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea;
e) adresa de corespondență, dacă este alta decât cea prevăzută la lit. a);
f) data;
g) semnătura.
(2) Sesizarea se depune în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință de fapta reclamată, dar nu mai târziu de un an și 6 luni de la data săvârșirii faptei sesizate ca abatere disciplinară și trebuie însoțită, atunci când este posibil, de înscrisurile care o susțin.
(3) În situația în care persoana care formulează sesizarea nu cunoaște informațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), sesizarea poate să cuprindă alte elemente de identificare a funcționarului public ale cărui fapte sunt sesizate ca abateri disciplinare.
Ai o întrebare despre art. 27 din Codul administrativ?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit