Anexa nr. 7 · Capitolul II Procedura administrativ-disciplinară · Secțiunea a 2-a Sesizarea comisiei de disciplină
Art. 28 Codul administrativ
Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ · Drept Administrativ
(1) La prima ședință a comisiei de disciplină pentru analizarea oricărei sesizări adresate acesteia, membrii comisiei de disciplină au obligația de depunere a declarațiilor pe propria răspundere prevăzute la art. 11 alin. (2) din prezenta anexă din prezenta anexă, pe baza informațiilor privind persoana care a formulat sesizarea, respectiv privind funcționarul public a cărui faptă este sesizată ca abatere disciplinară.
(2) Membrul comisiei de disciplină care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 11 alin. (1) din prezenta anexă are obligația de a solicita suspendarea mandatului, în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (3) și (4) din prezenta anexă.
(3) În situația în care niciunul dintre membrii comisiei de disciplină nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 11 alin. (1) din prezenta anexă, în prima ședință a comisiei de disciplină se procedează la:
a) verificarea respectării termenului de depunere a sesizării;
b) identificarea obiectului sesizării și stabilirea competenței de soluționare;
c) verificarea elementelor constitutive ale sesizării.
(4) În situația în care unul/mai mulți dintre membrii comisiei de disciplină se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 11 alin. (1) din prezenta anexă, verificarea elementelor prevăzute la alin. (3) se face la prima ședință a comisiei de disciplină desfășurată ulterior aplicării dispozițiilor art. 12 alin. (5) și (6) ori, după caz, alin. (7) din prezenta anexă.
Ai o întrebare despre art. 28 din Codul administrativ?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit