Capitolul III Oficiul Național al Registrului Comerțului · Secțiunea a 3-a Atribuțiile structurilor din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului

Art. 17 Regulament din 1 iulie 2024 de organizare şi funcţionare a Oficiulu…

Regulament din 1 iulie 2024 de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale · Societar & Comercial

În vigoare din 01.07.2024Formă consolidată la 01.07.2024

(1) Direcția Contencios asigură reprezentarea Oficiului Național al Registrului Comerțului și/sau a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile cu autoritățile publice, respectiv cu alte persoane fizice sau juridice, asistența și reprezentarea statului în litigiile judiciare, în condițiile art. 287 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și alte cazuri, soluționarea petițiilor, avizarea din perspectiva legalității a actelor cu caracter juridic încheiate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și/sau oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale și asigură îndrumarea metodologică a activității de ținere a registrelor comerțului și a serviciilor de asistență, asigură accesul la Registrul beneficiarilor reali ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal, soluționarea cererilor de înregistrare, asigură activități în domeniul serviciilor de e-Guvernare, transformare digitală și inteligență artificială.

(2) În cadrul Direcției Contencios funcționează următoarele structuri:

a) Serviciul avizare și reprezentare;

b) Serviciul metodologie registrul comerțului și strategii anticorupție;

c) 42 de structuri teritoriale ce funcționează la nivelul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale.

(3) Serviciul avizare și reprezentare desfășoară următoarele activități, inclusiv în relația cu publicul:

a) elaborarea și prezentarea conducerii Oficiului Național al Registrului Comerțului, ori de câte ori se apreciază că este necesar, a propunerilor argumentate privind promovarea acțiunilor în instanță și a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești în care sunt parte sau în care au fost citate Oficiul Național al Registrului Comerțului și/sau oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale;

b) elaborarea și prezentarea conducerii Oficiului Național al Registrului Comerțului a propunerilor motivate de soluționare pe cale amiabilă a litigiilor aflate pe rol;

c) elaborarea și prezentarea conducerii Oficiului Național al Registrului Comerțului de informări referitoare la cazuistica în care Oficiul Național al Registrului Comerțului și/sau oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt parte, ori de câte ori este cazul;

d) reprezentarea Oficiului Național al Registrului Comerțului și/sau a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale în fața instanțelor judecătorești, în toate cauzele în care sunt parte pentru toate fazele procesuale, inclusiv în caz de mediere, precum și în fața altor organe jurisdicționale, și/sau propunând delegarea dreptului de reprezentare către un consilier juridic specialist din cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale după caz;

e) asigurarea reprezentării statului în litigiile judiciare, în condițiile art. 287 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 și alte cazuri;

f) redactarea și depunerea la instanțele judecătorești a actelor procedurale prevăzute de legislația în materie, în dosarele în care Oficiul Național al Registrului Comerțului și/sau oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt parte sau în care au fost citate;

g) ținerea în sistem electronic a evidenței litigiilor în care Oficiul Național al Registrului Comerțului și/sau oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt parte sau în care au fost citate;

h) elaborarea actelor de procedură-cadru, în vederea unei reprezentări unitare, la nivel național;

i) monitorizarea și controlul activității oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, potrivit competențelor sale, precum și în legătură cu litigiile în care au calitatea de parte sau în care sunt citați;

j) monitorizarea și coordonarea activității registratorilor de registrul comerțului;

k) participarea la cercetările administrative, respectiv cercetarea disciplinară în cazul săvârșirii de abateri de la Regulamentul intern și/sau de la Codul etic și regulile de conduită a salariaților;

l) formularea și înaintarea acțiunilor de dizolvare, radiere a profesioniștilor în condițiile prevăzute de lege;

m) elaborarea deciziilor directorului general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, după caz;

n) participarea și asigurarea consultanței juridice în cursul procedurii de atribuire a contractelor ce urmează a fi încheiate de Oficiul Național al Registrului Comerțului;

o) asigurarea consultanței juridice la derularea procedurilor de achiziție publică și la soluționarea contestațiilor;

p) avizarea sub aspectul legalității și contrasemnarea tuturor contractelor care urmează să fie încheiate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și/sau oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale;

q) avizarea din punctul de vedere al legalității a oricărei măsuri de natură să angajeze răspunderea patrimonială a Oficiului Național al Registrului Comerțului în calitate de ordonator terțiar de credite și a oricărei măsuri care ar putea aduce atingere drepturilor Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

r) asigurarea accesului la Registrul beneficiarilor reali ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal;

s) analizarea și formularea de propuneri de dezvoltare a aplicațiilor informatice specifice activității;

t) testarea și implementarea soluțiilor informatice specifice;

u) asigurarea de activități în domeniul serviciilor de e-guvernare, transformare digitală și inteligență artificială;

v) participarea la derularea procedurilor de achiziție;

w) întocmirea și actualizarea procedurilor aferente activităților specifice serviciului și activităților ce se desfășoară la nivelul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

x) menținerea sistemului de control intern managerial;

y) menținerea și îmbunătățirea sistemului de management al calității certificat;

z) organizarea activității de arhivare a documentelor specifice serviciului;

aa) îndeplinirea altor atribuții prevăzute de lege sau stabilite de conducerea Oficiului Național al Registrului Comerțului, specifice domeniului de activitate.

(4) Serviciul metodologie registrul comerțului și strategii anticorupție desfășoară următoarele activități, inclusiv în relația cu publicul:

a) asigurarea îndrumării metodologice a activității de ținere a registrului comerțului, a registrului beneficiarilor reali și de prestare a serviciilor de asistență pentru Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale;

b) asigurarea asistenței statului în litigiile judiciare, în condițiile art. 287 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 și alte cazuri;

c) sesizarea conducerii Oficiului Național al Registrului Comerțului în legătură cu aspectele de natură juridică ridicate de aplicarea actelor normative și propunerea de soluții unitare potrivit competenței sale;

d) asigurarea analizei petițiilor/reclamațiilor, sesizărilor, memoriilor etc. adresate Oficiului Național al Registrului Comerțului și/sau oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale de către autoritățile publice și alte persoane fizice și juridice și ținerea în sistem electronic a registrului de petiții și reclamații;

e) elaborarea și înaintarea conducerii Oficiului Național al Registrului Comerțului a propunerilor pentru modificarea instrucțiunilor metodologice de lucru privind înregistrările în registrul comerțului și în registrul beneficiarilor reali;

f) elaborarea instrucțiunilor metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, a registrului beneficiarilor reali, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, în colaborare cu celelalte direcții de specialitate din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului;

g) elaborarea și actualizarea formularisticii specifice activității registrului comerțului și registrului beneficiarilor reali;

h) aducerea la cunoștința structurilor din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale a actelor normative cu implicații în activitatea acestora și acordarea asistenței juridice de specialitate;

i) elaborarea proiectului de Regulament de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, a Regulamentului intern și a proiectului de act normativ privind aprobarea tarifelor, în colaborare cu structurile din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului;

j) asigurarea colaborării cu instituțiile inițiatoare, la solicitarea acestora, pentru actele normative cu implicații în activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

k) colaborarea cu celelalte direcții din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului cu privire la proiectele legislative și modificările legislative cu impact asupra activității Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

l) asigurarea informării inițiale cu privire la categoriile de informații existente în registrul comerțului, registrul beneficiarilor reali, precum și informarea privind serviciile oferite de Oficiul Național al Registrului Comerțului și de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale;

m) soluționarea solicitărilor cu privire la aspecte privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, registrul beneficiarilor reali, furnizare informații din registrul comerțului și prestarea serviciilor de asistență;

n) analizarea din punct de vedere juridic și înaintarea directorului de direcție a propunerilor de dezvoltare a aplicațiilor informatice, la solicitarea oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale sau ca urmare a constatărilor proprii;

o) elaborarea, pe baza propunerilor direcțiilor din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului, a proiectului planului de măsuri și a modului de prevenire și combatere a corupției;

p) asigurarea participării la elaborarea, modificarea și completarea strategiilor, programelor și planurilor de prevenire și combatere a criminalității organizate, etc;

q) elaborarea, coordonarea, monitorizarea implementării strategiilor, programelor și planurilor de prevenire și combatere a corupției, evaluarea rezultatelor și impactul acestora;

r) colaborarea cu structurile specializate din cadrul Ministerului Justiției în vederea stabilirii stadiului implementării măsurilor ajunse la termenele prevăzute în Planul național de acțiune pentru implementarea strategiei naționale anticorupție, precum și pentru elaborarea unor proiecte de acte normative în materia prevenirii și combaterii corupției și criminalității organizate;

s) colaborarea cu structurile specializate din cadrul Ministerului Justiției în vederea punerii în aplicare a Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar;

t) întocmirea rapoartelor periodice de activitate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;

u) analizarea și formularea de propuneri de dezvoltare a aplicațiilor informatice specifice activității;

v) testarea și implementarea soluțiilor informatice specifice;

w) asigurarea de activități în domeniul serviciilor de e-guvernare, transformare digitală și inteligență artificială;

x) monitorizarea și controlul activității oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, potrivit competențelor sale, precum și în legătură cu litigiile în care au calitatea de parte sau în care sunt citați;

y) monitorizarea și coordonarea activității registratorilor de registrul comerțului;

z) participarea la derularea procedurilor de achiziție;

aa) întocmirea și actualizarea procedurilor aferente activităților specifice serviciului și activităților ce se desfășoară la nivelul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

bb) menținerea sistemului de control intern managerial;

cc) menținerea și îmbunătățirea sistemului de management al calității certificat;

dd) organizarea activității de arhivare a documentelor specifice serviciului;

ee) îndeplinirea altor atribuții prevăzute de lege sau stabilite de conducerea Oficiului Național al Registrului Comerțului, specifice domeniului de activitate.

(5) În cadrul Serviciului avizare și reprezentare și Serviciului metodologie registrul comerțului și strategii anticorupție își desfășoară activitatea registratorii de registrul comerțului conform Legii nr. 265/2022, având următoarele atribuții:

a) constată întrunirea condițiilor pentru dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu și semnează încheierea pronunțată;

b) verifică cererile de înregistrare și alte cereri privind înregistrări în registrul comerțului, precum și înscrisurile depuse în susținerea acestora, în vederea asigurării respectării cerințelor legale pentru înregistrarea solicitată;

c) verifică datele din actele de identitate, anexate cererii de înregistrare, ale solicitanților persoane fizice sau, după caz, ale reprezentanților legali ai solicitanților persoane juridice, ale împuterniciților acestora, precum și ale altor persoane ale căror date de identificare se înregistrează în registrul comerțului, solicitând, dacă este cazul, prezența fizică a acestor persoane;

d) verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea firmei în registrul comerțului și în catalogul firmelor;

e) soluționează cererile de înregistrare, autorizează constituirea persoanei juridice și dispune înmatricularea persoanelor juridice în registrul comerțului, efectuarea publicității actelor, faptelor și mențiunilor prin registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României a înscrisurilor prevăzute de lege, precum și publicarea în Buletin;

f) soluționează cererile de înregistrare și dispune înregistrarea în registrul comerțului a sucursalelor persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și a întreprinderilor familiale, efectuarea publicității actelor, faptelor și mențiunilor prin registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, precum și publicarea în Buletin;

g) soluționează cererile de înregistrare și alte cereri privind înregistrările în registrul comerțului și dispune înregistrarea în registrul comerțului a actelor, faptelor și mențiunilor supuse înregistrării în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, precum și publicarea în Buletin;

h) soluționează cererile de înregistrare în registrul comerțului a actelor modificatoare ale actului constitutiv;

i) dispune rectificarea erorilor materiale din încheierile pronunțate;

j) constată depunerea declarațiilor pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare a persoanelor fizice și juridice care, potrivit legii, au obligația să ceară înmatricularea/înregistrarea în registrul comerțului și dispune înregistrarea în registrul comerțului a datelor din aceste declarații, a declarațiilor privind modificarea acestora, transmiterea lor, prin mijloace electronice, către autoritățile competente, precum și înregistrarea în registrul comerțului a notificărilor privind suspendarea/interzicerea desfășurării activității, emise de autoritățile publice competente;

k) verifică legalitatea fuziunii transfrontaliere/transformării transfrontaliere/divizării transfrontaliere sub aspectul procedurii pe care o urmează societatea participantă la fuziune/transformare sau divizare;

l) verifică îndeplinirea actelor și formalităților necesare transferului sediului unei societăți europene sau al unei societăți cooperative europene din România în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European;

m) asigură îndrumarea și asistența în vederea unei practici unitare în activitatea registratorilor din registrul comerțului din celelalte compartimente ale Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

n) îndeplinirea altor atribuții prevăzute de lege sau stabilite de conducerea Oficiului Național al Registrului Comerțului, specifice domeniului de activitate.

(6) Structurile teritoriale ce funcționează la nivelul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale din cadrul Direcției contencios, desfășoară activități specifice de contencios, îndrumare metodologică, asigurare asistență și reprezentare a statului în litigiile judiciare, în condițiile art. 287 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, și în fața terților, în limita competențelor delegate, prin decizie, de directorul general, în relația cu publicul. În cadrul acestor structuri se desfășoară următoarele activități:

a) reprezentarea Oficiului Național al Registrului Comerțului și/sau a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale în fața instanțelor judecătorești, în toate cauzele în care sunt parte pentru toate fazele procesuale, inclusiv în caz de mediere, precum și în fața altor organe jurisdicționale, și/sau propunând delegarea dreptului de reprezentare către un consilier juridic specialist din cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

b) redactarea și depunerea la instanțele judecătorești a actelor procedurale prevăzute de legislația în materie, în dosarele în care Oficiul Național al Registrului Comerțului și/sau oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt parte sau în care au fost citate;

c) formularea și înaintarea acțiunilor de dizolvare, radiere a profesioniștilor în condițiile prevăzute de lege;

d) redactarea și depunerea la instanțele judecătorești a actelor procedurale prevăzute de legislația în materie, în dosarele în care Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, este parte sau în care este citat, cu avizul Direcției contencios;

e) reprezentarea Oficiului Național al Registrului Comerțului în fața instanțelor judecătorești, în toate cauzele în care sunt parte sau în care este citat, precum și în fața altor organe jurisdicționale, în baza delegării dreptului de reprezentare, emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului;

f) înregistrarea în registrul litigiilor (RL) a tuturor litigiilor în care Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, este parte sau în care este citat;

g) avizarea pentru legalitate a dispozițiilor de serviciu emise de directorii oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale;

h) asigurarea analizei și soluționarea petițiilor/reclamațiilor, sesizărilor, memoriilor etc. adresate oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale de către autoritățile publice și alte persoane fizice și juridice și înregistrarea în registrul litigiilor (RL);

i) asigurarea informării inițiale a solicitanților cu privire la categoriile de informații existente în registrul comerțului central computerizat, precum și informarea privind serviciile oferite de Oficiul Național al Registrului Comerțului;

j) asigurarea asistenței la primirea cererilor având ca obiect înregistrarea hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus de către instanțele de judecată înregistrări în registrul comerțului, depuse de persoanele interesate;

k) efectuarea înregistrărilor din oficiu în registrul comerțului a mențiunilor dispuse de instanțele de judecată și/sau de organele de urmărire penală, organele judiciare, de alte instituții și autorități publice, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin lege;

l) asigurarea activității de asistență, anterior depunerii cererilor de înregistrare, în condițiile prevăzute de lege;

m) menținerea sistemului de control intern managerial;

n) menținerea și îmbunătățirea sistemului de management al calității certificat.

Ai o întrebare despre art. 17 din Regulament din 1 iulie 2024 de organizare şi funcţionare a Oficiulu…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit