Art. 72 Codul vamal al Uniunii — Elementele care nu se includ în valoarea în vamă

Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Pentru determinarea valorii în vamă în temeiul articolului 70, nu se includ următoarele elemente:

(a)

costul pentru transportul mărfurilor importate după intrarea lor pe teritoriul vamal al Uniunii;

(b)

cheltuielile pentru construcție, montare, asamblare, întreținere sau asistență tehnică, întreprinse după intrarea pe teritoriul vamal al Uniunii a mărfurilor importate, cum ar fi instalații, utilaje sau echipamente industriale;

(c)

dobânzile în temeiul unui acord de finanțare încheiat de cumpărător și referitor la achiziționarea mărfurilor importate, indiferent dacă finanțarea este acordată de vânzător sau de o altă persoană, cu condiția ca acordul de finanțare să fi fost încheiat în scris și, după caz, cumpărătorul să poată face dovada îndeplinirii următoarelor condiții:

(i)

astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la prețul declarat ca preț efectiv plătit sau de plătit;

(ii)

rata dobânzii pretinsă nu depășește nivelul predominant pentru astfel de tranzacții în țara și la momentul în care s-a acordat finanțarea;

(d)

cheltuielile pentru dreptul de reproducere a mărfurilor importate în Uniune;

(e)

comisioanele de cumpărare;

(f)

taxele la import sau alte taxe de plătit în Uniune pentru importul sau vânzarea mărfurilor;

(g)

fără a aduce atingere articolului 71 alineatul (1) litera (c), plățile efectuate de cumpărător pentru dreptul de a distribui sau de a revinde mărfurile importate, dacă plățile respective nu reprezintă o condiție pentru vânzarea mărfurilor în scopul exportării în Uniune.

Ai o întrebare despre art. 72 din Codul vamal al Uniunii?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit