Art. 29 Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) — Ridicarea privilegiilor sau imunităților
Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) · Drept European
(1) În cazul în care investigațiile EPPO implică persoane protejate de un privilegiu sau o imunitate în conformitate cu dreptul intern, iar acest privilegiu (această imunitate) reprezintă un obstacol în calea unei anumite investigații în curs, procurorul-șef european înaintează o cerere scrisă și motivată pentru ridicarea privilegiului sau imunității, în conformitate cu procedurile stabilite de dreptul intern.
(2) În cazul în care investigațiile EPPO implică persoane protejate de privilegii sau imunități în conformitate cu dreptul Uniunii, în special în conformitate cu Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, iar acestea reprezintă un obstacol în calea unei anumite investigații în curs, procurorul-șef european înaintează o cerere scrisă și motivată pentru ridicarea privilegiului sau imunității, în conformitate cu procedurile stabilite de dreptul Uniunii.
Norme privind măsurile de investigare și alte măsuri
Ai o întrebare despre art. 29 din Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit