Art. 28 Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) — Desfășurarea investigației

Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Procurorul european delegat care instrumentează un caz poate, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și cu dreptul intern, fie să întreprindă măsuri de investigare și alte măsuri pe cont propriu, fie să dea dispoziții autorităților competente din statul său membru. În conformitate cu dreptul intern, autoritățile respective se asigură că toate dispozițiile sunt respectate și iau toate măsurile care le sunt atribuite. Procurorul european delegat care instrumentează cazul raportează, prin intermediul sistemului de gestionare a cazurilor, procurorului european competent și camerei permanente competente, cu privire la orice evoluții semnificative ale cazului, în conformitate cu normele stabilite în regulamentul intern de procedură al EPPO.

(2)   În orice moment pe parcursul investigațiilor desfășurate de EPPO, autoritățile naționale competente iau măsuri urgente, în conformitate cu dreptul intern, necesare pentru a asigura eficacitatea investigațiilor, chiar și în cazul în care acestea nu acționează în mod specific în conformitate cu o dispoziție dată de procurorul european delegat care instrumentează cazul. Autoritățile naționale informează fără întârziere procurorul european delegat care instrumentează cazul cu privire la măsurile urgente întreprinse de acestea.

(3)   Camera permanentă competentă poate, la propunerea procurorului european însărcinat cu supravegherea, să decidă să realoce un caz unui alt procuror european delegat din același stat membru atunci când procurorul european delegat care instrumentează cazul:

(a)

nu poate efectua investigarea sau urmărirea penală sau

(b)

nu urmează instrucțiunile camerei permanente competente sau ale procurorului european.

(4)   În cazuri excepționale, după obținerea aprobării camerei permanente competente, procurorul european însărcinat cu supravegherea poate adopta o decizie motivată de a efectua investigația personal, fie prin măsuri de investigare și alte măsuri întreprinse personal, fie prin dispoziții date autorităților competente din statul său membru, în cazul în care acest lucru pare a fi indispensabil în interesul eficientizării investigării sau urmăririi penale în virtutea unuia sau mai multora dintre următoarele criterii:

(a)

gravitatea infracțiunii, în special în vederea posibilelor sale repercusiuni la nivelul Uniunii;

(b)

atunci când investigația privește funcționari sau alți agenți ai Uniunii sau membri ai instituțiilor Uniunii;

(c)

în eventualitatea în care mecanismul de realocare prevăzut la alineatul (3) nu a funcționat.

În astfel de situații excepționale, statele membre asigură faptul că procurorul european are dreptul de a dispune sau solicita măsuri de investigare și alte măsuri și că acesta dispune de toate competențele, responsabilitățile și obligațiile unui procuror european delegat în conformitate cu prezentul regulament și cu dreptul intern.

Autoritățile naționale competente și procurorii europeni delegați vizați de caz sunt informați fără întârzieri nejustificate cu privire la decizia luată în temeiul prezentului alineat.

Ai o întrebare despre art. 28 din Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit