Art. 101 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Norme privind recuperările

(1)   Contabilul se ocupă de ordinele de recuperare a creanțelor constatate în mod corespunzător de ordonatorul de credite competent. Contabilul depune toate eforturile pentru a se asigura că Uniunea își încasează veniturile și se asigură că drepturile Uniunii sunt respectate.

Rambursarea parțială de către un debitor care face obiectul mai multor ordine de recuperare se impută în primul rând asupra creanței celei mai vechi, cu excepția cazului în care se specifică altfel de către debitor. Orice plată parțială acoperă mai întâi dobânda.

Contabilul recuperează cuantumurile datorate bugetului prin compensarea lor în conformitate cu articolul 102.

(2)   Ordonatorul de credite competent poate renunța integral sau parțial la o creanță constatată numai în următoarele cazuri:

(a)

atunci când costurile previzibile ale recuperării ar depăși cuantumul care trebuie recuperat, iar renunțarea nu ar dăuna imaginii Uniunii;

(b)

atunci când creanța nu poate fi recuperată din cauza vechimii ei, din cauza depășirii termenului de expediere a notei de debit definit la articolul 98 alineatul (2), din cauza insolvabilității debitorului ori ca urmare a altor proceduri de insolvență;

(c)

atunci când recuperarea nu este conformă cu principiul proporționalității.

Atunci când intenționează să renunțe, total sau parțial, la recuperarea unei creanțe constatate, ordonatorul de credite competent se asigură că renunțarea este corectă și conformă cu principiul bunei gestiuni financiare și cu principiul proporționalității. Decizia de renunțare la recuperare se motivează. Ordonatorul de credite poate delega competența de a lua respectiva decizie.

(3)   În cazurile menționate la alineatul (2) primul paragraf litera (c), ordonatorul de credite competent acționează în conformitate cu procedurile instituite în prealabil în cadrul instituției Uniunii de care aparține și aplică, în toate circumstanțele, următoarele criterii obligatorii:

(a)

faptele, ținând cont de gravitatea neregulii care generează constatarea creanței (fraudă, recidivă, intenție, diligență, bună-credință, eroare manifestă);

(b)

impactul pe care renunțarea la recuperare l-ar avea asupra funcționării Uniunii și asupra intereselor financiare ale acesteia (suma în cauză, riscul de stabilire a unui precedent, subminarea autorității legii).

(4)   În funcție de circumstanțele cazului, ordonatorul de credite competent ține seama, după caz, de următoarele criterii suplimentare:

(a)

orice denaturare a concurenței care ar fi cauzată de renunțarea la recuperare;

(b)

daunele economice și sociale care ar fi cauzate de recuperarea integrală a creanței.

(5)   Fiecare instituție a Uniunii transmite în fiecare an Parlamentului European și Consiliului un raport privind renunțările acordate de aceasta în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol. Informațiile privind renunțările inferioare cuantumului de 60 000 EUR sunt furnizate sub formă de cuantum total. În cazul Comisiei, raportul respectiv se anexează la rezumatul rapoartelor anuale de activitate menționate la articolul 74 alineatul (9).

(6)   Ordonatorul de credite competent poate anula, integral sau parțial, o creanță constatată. Anularea parțială a unei creanțe constatate nu presupune renunțarea la cealaltă parte a dreptului constatat al Uniunii.

În cazul unei erori, ordonatorul de credite competent anulează total sau parțial creanța constatată și motivează corespunzător această decizie.

Fiecare instituție a Uniunii stabilește în normele sale interne condițiile și procedura de delegare a competenței de anulare a unei creanțe constatate.

(7)   Responsabilitatea principală pentru realizarea controalelor și a auditurilor și pentru recuperarea cuantumurilor cheltuite în mod necuvenit, astfel cum se prevede în normele sectoriale, revine statelor membre. În măsura în care statele membre detectează și corectează nereguli în nume propriu, acestea sunt scutite de aplicarea unor corecții financiare de către Comisie cu privire la respectivele nereguli.

(8)   Comisia aplică corecții financiare statelor membre pentru a exclude din finanțarea din bugetul Uniunii cheltuielile care sunt efectuate cu încălcarea legislației aplicabile. Comisia își bazează corecțiile financiare pe identificarea cuantumurilor cheltuite în mod necuvenit și a implicațiilor financiare asupra bugetului. În cazul în care aceste cuantumuri nu pot fi identificate cu exactitate, Comisia poate aplica corecții extrapolate sau forfetare, în conformitate cu normele sectoriale.

Atunci când decide cuantumul unei corecții financiare, Comisia ia în considerare natura și gravitatea încălcării legislației aplicabile și implicațiile financiare asupra bugetului, inclusiv deficiențele identificate la nivelul sistemelor de gestiune și de control.

Criteriile pentru stabilirea corecțiilor financiare și procedura care trebuie urmată pot fi prevăzute în norme sectoriale.

(9)   Metodologia pentru aplicarea corecțiilor extrapolate sau forfetare se stabilește în conformitate cu normele sectoriale, pentru a permite Comisiei să protejeze interesele financiare ale Uniunii.