Art. 139 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Declarația și dovada privind inexistența unei situații de excludere
Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European
(1) Participanții declară dacă se află într-una dintre situațiile menționate la articolul 138 alineatul (1) și la articolul 143 alineatul (1) și, după caz, dacă au luat măsurile de remediere menționate la articolul 138 alineatul (9) primul paragraf litera (a).
Participanții declară, de asemenea, dacă următoarele persoane sau entități se află într-una dintre situațiile de excludere menționate la articolul 138 alineatul (1) literele (c)-(h):
(a)
persoanele fizice sau juridice care sunt membre ale organului administrativ, de conducere ori de supraveghere al participantului sau care dețin competențe de reprezentare, de decizie ori de control în ceea ce privește participantul respectiv;
(b)
beneficiarii reali ai participantului, astfel cum sunt definiți la articolul 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849.
Participantul sau destinatarul informează fără întârziere ordonatorul de credite competent cu privire la orice schimbări în privința situațiilor declarate.
După caz, candidatul sau ofertantul furnizează aceleași declarații care sunt menționate la primul și al doilea paragraf semnate de subcontractant sau de orice altă entitate pe a cărei capacitate intenționează să se bazeze, după caz.
Ordonatorul de credite competent nu solicită declarațiile menționate la primul și al doilea paragraf dacă astfel de declarații au fost deja prezentate în scopul unei alte proceduri de atribuire, cu condiția ca situația să nu se fi schimbat și să nu fi trecut mai mult de un an de la data emiterii declarațiilor.
Ordonatorul de credite competent poate renunța la cerințele prevăzute la primul și al doilea paragraf în cazul granturilor cu valoare foarte scăzută și al contractelor cu valoare foarte scăzută, valoare care nu depășește cuantumurile menționate la articolul 2 punctul 75 și la punctul 14.4 din anexa I.
(2) Ori de câte ori se solicită de către ordonatorul de credite competent și în cazul în care acest lucru este necesar pentru a se asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii, participantul, subcontractantul sau entitatea pe a cărei capacitate intenționează să se bazeze candidatul sau ofertantul furnizează:
(a)
dovezi adecvate că nu se află într-una dintre situațiile de excludere menționate la articolul 138 alineatul (1);
(b)
informații privind persoanele fizice sau juridice care sunt membre ale organului administrativ, de conducere ori de supraveghere al participantului sau care dețin competențe de reprezentare, de decizie ori de control în ceea ce privește participantul respectiv, inclusiv privind persoanele și entitățile care fac parte din structura de proprietate sau de control și beneficiarii reali, și dovezi adecvate că niciuna dintre persoanele respective nu se află într-una dintre situațiile de excludere menționate la articolul 138 alineatul (1) literele (c)-(f);
(c)
dovezi adecvate că persoanele fizice sau juridice care își asumă răspunderea nelimitată pentru datoriile participantului respectiv nu se află într-o situație de excludere menționată la articolul 138 alineatul (1) litera (a) sau (b).
(3) Dacă este cazul și în conformitate cu dreptul intern, ordonatorul de credite competent poate accepta, ca dovadă adecvată a faptului că un participant sau o entitate menționată la alineatul (2) nu se află în niciuna dintre situațiile de excludere menționate la articolul 138 alineatul (1) literele (a), (c), (d), (f), (g) și (h), un extras recent din cazierul judiciar sau, în absența acestuia, un document echivalent eliberat recent de către o autoritate judiciară sau administrativă din țara în care își are sediul principal, din care să rezulte îndeplinirea cerințelor în cauză.
Ordonatorul de credite competent poate accepta, ca dovadă adecvată a faptului că un participant sau o entitate menționată la alineatul (2) nu se află în una dintre situațiile de excludere menționate la articolul 138 alineatul (1) literele (a) și (b), un certificat emis recent de autoritatea competentă din țara în care își are sediul principal. În cazul în care în țara în care își are sediul principal nu se eliberează asemenea tipuri de certificate, participantul poate furniza o declarație sub jurământ făcută în fața unei autorități judiciare sau a unui notar ori, în lipsa acesteia, o declarație solemnă făcută în fața unei autorități administrative sau a unui organism profesional calificat din țara în care își are sediul principal.
(4) Ordonatorul de credite competent renunță la obligația ca un participant sau o entitate menționată la alineatul (2) să prezinte documentele justificative menționate la alineatele (2) și (3):
(a)
dacă poate accesa aceste dovezi gratuit într-o bază de date națională;
(b)
dacă aceste dovezi i-au fost deja prezentate în scopul unei alte proceduri, cu condiția ca documentele prezentate să fie încă valabile și să nu fi trecut mai mult de un an de la data eliberării lor;
(c)
dacă recunoaște că există o imposibilitate materială de a furniza astfel de dovezi.
(5) Alineatele (1)-(4) de la prezentul articol nu se aplică persoanelor și entităților care execută fonduri ale Uniunii în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) și nici organelor Uniunii menționate la articolele 70 și 71.
În cazul instrumentelor financiare și al garanțiilor bugetare și în absența unor norme și proceduri pe deplin echivalente cu cele menționate la articolul 157 alineatul (4) primul paragraf litera (d), destinatarii finali și intermediarii furnizează persoanei sau entității care execută fonduri ale Uniunii în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) o declarație semnată pe propria răspundere prin care confirmă că nu se află în niciuna dintre situațiile menționate la articolul 138 alineatul (1) literele (a)-(d), (g) și (h) sau la articolul 143 alineatul (1) primul paragraf literele (b) și (c) ori într-o situație considerată echivalentă în urma evaluării efectuate în conformitate cu articolul 157 alineatul (4).
În cazul în care, în mod excepțional, instrumentele financiare se execută în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (a), destinatarii finali furnizează intermediarilor financiari o declarație pe proprie răspundere semnată prin care confirmă că nu se află în niciuna dintre situațiile menționate la articolul 138 alineatul (1) literele (a)-(d), (g) și (h) sau la articolul 143 alineatul (1) primul paragraf literele (b) și (c).
Ai o întrebare despre art. 139 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit