Titlul XI Răspunderea juridică · Capitolul I Regulamentul intern

Art. 243 Codul muncii

Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) · Dreptul Muncii

În vigoare din 22.10.2022Formă consolidată la 27.04.2026 3 versiuni

(1) Angajatorul are obligația de a aduce la cunoștința fiecărui salariat prevederile regulamentului intern, în prima zi de lucru, și de a face dovada îndeplinirii acestei obligații.

(2) Aducerea la cunoștința salariaților a prevederilor regulamentului intern se poate realiza pe suport hârtie sau în format electronic, cu condiția ca, în acest din urmă caz, documentul să fie accesibil salariatului și să poată fi stocat și printat de către acesta.

(3) Regulamentul intern își produce efectele față de salariat de la momentul luării la cunoștință a acestuia.

(4) Regulamentul intern se afișează la sediul angajatorului.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 243 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 22.10.2022 – prezentmodificat prin Legea 283/2022

    (1) Regulamentul intern se Angajatorul are obligația de a aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora.fiecărui salariat prevederile regulamentului intern, în prima zi de lucru, și de a face dovada îndeplinirii acestei obligații.

    (2) Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.

    (3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul regulamentului intern se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conținutul regulamentului intern.Aducerea la cunoștința salariaților a prevederilor regulamentului intern se poate realiza pe suport hârtie sau în format electronic, cu condiția ca, în acest din urmă caz, documentul să fie accesibil salariatului și să poată fi stocat și printat de către acesta.

    (3) Regulamentul intern își produce efectele față de salariat de la momentul luării la cunoștință a acestuia.

    (4) Regulamentul intern se afișează la sediul angajatorului.

  2. 18.05.2011 – 22.10.2022republicare

    (1) Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.Regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora.

    (2) Neindeplinirea obligațiilor asumate Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.

    (3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul regulamentului intern se stabilește prin contractul colectiv de muncă atrage raspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.aplicabil sau, după caz, prin conținutul regulamentului intern.

    (4) Regulamentul intern se afișează la sediul angajatorului.

  3. 24.01.2003 – 18.05.2011text inițial

    (1) Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

    (2) Neindeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage raspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

Ai o întrebare despre art. 243 din Codul muncii?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit