Titlul II Contractul individual de muncă · Capitolul VI Contractul individual de muncă pe durată determinată
Art. 83 Codul muncii — Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri:
Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) · Dreptul Muncii
a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepția situației în care acel salariat participă la grevă;
b) creșterea și/sau modificarea temporară a structurii activității angajatorului;
c) desfășurarea unor activități cu caracter sezonier;
d) în situația în care este încheiat în temeiul unor dispoziții legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
e) angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă;
f) ocuparea unei funcții eligibile în cadrul organizațiilor sindicale, patronale sau al organizațiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
g) angajarea pensionarilor care, în condițiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Decizie de respingere: HP nr. 365/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1178 din 19 decembrie 2025.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 83 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
18.05.2011 – prezentrepublicare
Salariatul incadrat cu contractContractul individual de muncăpe durata determinata poate fi supus unei perioade de proba, care nu va depăși:poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri:a)
5 zile lucratoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mica de 3 luni;înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepția situației în care acel salariat participă la grevă;b)
15 zile lucratoare pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsa între 3 și 6 luni;c) 30 de zile lucratoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni;d) 45 de zile lucratoare în cazul salariatilor incadrati în functii de conducere, pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.creșterea și/sau modificarea temporară a structurii activității angajatorului;c) desfășurarea unor activități cu caracter sezonier;
d) în situația în care este încheiat în temeiul unor dispoziții legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
e) angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă;
f) ocuparea unei funcții eligibile în cadrul organizațiilor sindicale, patronale sau al organizațiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
g) angajarea pensionarilor care, în condițiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.
24.01.2003 – 18.05.2011text inițial
Salariatul incadrat cu contract individual de muncă pe durata determinata poate fi supus unei perioade de proba, care nu va depăși:
a) 5 zile lucratoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mica de 3 luni;
b) 15 zile lucratoare pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsa între 3 și 6 luni;
c) 30 de zile lucratoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni;
d) 45 de zile lucratoare în cazul salariatilor incadrati în functii de conducere, pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.
Ai o întrebare despre art. 83 din Codul muncii?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit