Titlul III Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre · Capitolul IV Alte dispoziții
Art. 124 Legea 302/2004 — Dispoziții tranzitorii
Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal
(1) Dispozițiile prezentului titlu se aplică mandatelor europene de arestare primite de autoritățile române ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date.
(2) Procedurile de extrădare în curs în momentul intrării în vigoare a prezentului titlu vor continua să se soluționeze potrivit titlului II.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 124 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
27.05.2019 – prezentrepublicare
CondițiiAutoritățile judiciare române pot solicita autorităților competente ale altui stat inițierea unei proceduri penale sau continuarea acesteia, atunci când exercitarea de către statul străin solicitat servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează, în caz de condamnare, reintegrarea socială și sunt incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri:a) persoana cercetată are reședința obișnuită în statul solicitat;b) persoana cercetată este cetățean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine;c) persoana cercetată execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;d) persoana cercetată face obiectul, în statul solicitat, al unei cercetări penale pentru aceeași faptă sau fapte conexe;Dispoziții tranzitoriie) transferul este justificat prin interesul de a descoperi adevărul și, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat;f) executarea unei eventuale hotărâri de condamnare în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a condamnatului;g) prezența persoanei cercetate la audieri în procedurile penale instrumentate de autoritățile judiciare române nu poate fi asigurată, chiar și atunci când ar exista posibilitatea audierii prin videoconferință, însă poate fi asigurată în statul solicitat;h) o eventuală hotărâre de condamnare nu ar putea fi pusă în executare în România, chiar și atunci când ar exista posibilitatea formulării unei cereri de extrădare sau emiterii unui mandat european de arestare, statul solicitat fiind în măsură să o facă;i) inculpatul a fost condamnat definitiv în România, sunt incidente unul sau mai multe din cazurile prevăzute la lit. a)-h), iar statul român nu poate pune în executare hotărârea de condamnare, chiar având deschisă calea extrădării sau a mandatului european de arestare, iar statul solicitat nu acceptă, ca principiu, executarea unei hotărâri străine de condamnare sau a refuzat punerea în executare a hotărârii de condamnare date de instanța străină.(1) Dispozițiile prezentului titlu se aplică mandatelor europene de arestare primite de autoritățile române ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date.(2) Procedurile de extrădare în curs în momentul intrării în vigoare a prezentului titlu vor continua să se soluționeze potrivit titlului II.
26.12.2013 – 27.05.2019modificat prin Legea 300/2013
Condiții
(1)Autoritățile judiciare române pot solicita autorităților competente ale altui statexercitareainițierea unei proceduri penale sau continuareaacesteia dacă transferul procedurii penaleacesteia, atunci când exercitarea de către statul străin solicitat servește intereselor unei bune administrări a justiției saufavorizează reintegrarea socialăfavorizează, în caz de condamnare,în unul dintrereintegrarea socială și sunt incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri:a) persoana
învinuită de săvârșirea infracțiunii se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România;cercetată are reședința obișnuită în statul solicitat;b) persoana cercetată este cetățean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine;
b) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare;c) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, recunoașterea hotărârii penale definitive de condamnare pronunțate de instanța română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea pedepsei, iar executarea nu este posibilă chiar având deschisă calea extrădării ori a predării.c) persoana cercetată execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;d) persoana cercetată face obiectul, în statul solicitat, al unei cercetări penale pentru aceeași faptă sau fapte conexe;
e) transferul este justificat prin interesul de a descoperi adevărul și, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat;
f) executarea unei eventuale hotărâri de condamnare în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a condamnatului;
g) prezența persoanei cercetate la audieri în procedurile penale instrumentate de autoritățile judiciare române nu poate fi asigurată, chiar și atunci când ar exista posibilitatea audierii prin videoconferință, însă poate fi asigurată în statul solicitat;
(2) Transferul procedurii penale poate fi solicitath) o eventuală hotărâre de condamnare nu ar putea fi pusă în executare în România, chiar și atunci cândautoritățile judiciare române apreciază, funcție de particularitățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de săvârșirea infracțiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin.ar exista posibilitatea formulării unei cereri de extrădare sau emiterii unui mandat european de arestare, statul solicitat fiind în măsură să o facă;i) inculpatul a fost condamnat definitiv în România, sunt incidente unul sau mai multe din cazurile prevăzute la lit. a)-h), iar statul român nu poate pune în executare hotărârea de condamnare, chiar având deschisă calea extrădării sau a mandatului european de arestare, iar statul solicitat nu acceptă, ca principiu, executarea unei hotărâri străine de condamnare sau a refuzat punerea în executare a hotărârii de condamnare date de instanța străină.
31.05.2011 – 26.12.2013republicare
Efectele recunoasteriiCondiții(1)
Recunoasterea si executarea de catre statul strain a cererii de recunoastere formulate de instantele romane are ca efect renuntarea de catre statul roman la executarea hotararii pe teritoriul Romaniei.Autoritățile judiciare române pot solicita autorităților competente ale altui stat exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acesteia dacă transferul procedurii penale servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare, în unul dintre următoarele cazuri:a) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România;
(2) Statul roman redobandeste dreptul la executarea hotararii in cazul in care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, incepand din momentul in care a fost informat de neexecutarea totala sau partiala a acestei pedepse.b) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare;c) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, recunoașterea hotărârii penale definitive de condamnare pronunțate de instanța română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea pedepsei, iar executarea nu este posibilă chiar având deschisă calea extrădării ori a predării.
(2) Transferul procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române apreciază, funcție de particularitățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de săvârșirea infracțiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin.
13.11.2008 – 31.05.2011formă consolidată
Efectele recunoasterii
(1) Recunoasterea
și executarea de cătresi executarea de catre statul strain a cererii de recunoastere formulate de instanteleromâneromane are ca efect renuntarea decătre statul român la executarea hotărârii pe teritoriul României.catre statul roman la executarea hotararii pe teritoriul Romaniei.(2) Statul
românroman redobandeste dreptul la executareahotărârii în cazul înhotararii in cazul in care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei,începând din momentul înincepand din momentul in care a fost informat de neexecutarea totala sauparțialăpartiala a acestei pedepse.24.06.2006 – 13.11.2008modificat prin Legea 224/2006
ProceduraEfectele recunoasterii(1)
Cererea de delegare a executării unei hotărâri într-un stat străin este formulată de instanța de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 122.Recunoasterea și executarea de către statul strain a cererii de recunoastere formulate de instantele române are ca efect renuntarea de către statul român la executarea hotărârii pe teritoriul României.(2)
La cerere se anexează actele prevăzute la art. 119.(3) Atunci când este necesar consimțământul condamnatului, acesta va fi dat în camera de consiliu a instanței de executare, exceptândStatul român redobandeste dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul seaflă în străinătate; în acest caz, consimțământul poate fi dat în fața unui funcționar consular român sau în fața autorității judiciare străine competente.(4) În cazul în care condamnatul se află în România și nu a formulat el însuși cererea prevăzută la alin. (1), procurorul competent procedează la notificarea acestuia.(5) Lipsa unui răspuns al condamnatului echivalează cu consimțământul la formularea cererii, fapt asupra căruia este informat prin notificare.sustrage de la executarea pedepsei, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea totala sau parțială a acestei pedepse.28.06.2004 – 24.06.2006text inițial
Procedura
(1) Cererea de delegare a executării unei hotărâri într-un stat străin este formulată de instanța de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 122.
(2) La cerere se anexează actele prevăzute la art. 119.
(3) Atunci când este necesar consimțământul condamnatului, acesta va fi dat în camera de consiliu a instanței de executare, exceptând cazul în care condamnatul se află în străinătate; în acest caz, consimțământul poate fi dat în fața unui funcționar consular român sau în fața autorității judiciare străine competente.
(4) În cazul în care condamnatul se află în România și nu a formulat el însuși cererea prevăzută la alin. (1), procurorul competent procedează la notificarea acestuia.
(5) Lipsa unui răspuns al condamnatului echivalează cu consimțământul la formularea cererii, fapt asupra căruia este informat prin notificare.
Ai o întrebare despre art. 124 din Legea 302/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit