Titlul VIII Asistența judiciară în materie penală · Capitolul I Asistența judiciară internațională

Art. 238 Legea 302/2004 — Utilizarea investigatorilor sub acoperire

Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal

În vigoare din 27.05.2019Formă consolidată la 19.12.2025 4 versiuni

(1) Statul român poate conveni cu un stat străin să își acorde asistență reciprocă pentru desfășurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire.

(2) Autoritățile române competente vor decide, de la caz la caz, potrivit legii române.

(3) În condițiile prevăzute de legea română, autoritățile judiciare române și cele străine vor stabili modalitățile concrete de desfășurare a anchetei și statutul juridic al agenților.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 238 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

    Limbile folosite

    (1) Certificatul transmis autorităților române trebuie tradus în limba română.

    (2) Executarea hotărârii poate fi suspendată pe perioada necesară obținerii traducerii acesteia, pe cheltuiala statului de executare.Utilizarea investigatorilor sub acoperire

    (1) Statul român poate conveni cu un stat străin să își acorde asistență reciprocă pentru desfășurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire.

    (3) Autoritățile judiciare române emitente vor traduce certificatul în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare ori în altă limbă acceptată de acesta, potrivit declarațiilor notificate Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.(2) Autoritățile române competente vor decide, de la caz la caz, potrivit legii române.

    (3) În condițiile prevăzute de legea română, autoritățile judiciare române și cele străine vor stabili modalitățile concrete de desfășurare a anchetei și statutul juridic al agenților.

  2. 23.05.2016 – 27.05.2019formă consolidată

    Limbile folosite

    (1) Certificatul transmis autorităților române trebuie tradus în limba română.

    (2) Executarea hotărârii poate fi suspendată pe perioada necesară obținerii traducerii acesteia, pe cheltuiala statului de executare.

    (3) Autoritățile judiciare române emitente vor traduce certificatul în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare ori în altă limbă acceptată de acesta, potrivit declarațiilor notificate Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.

    PARAGRAFUL 3

    Procedura de executare a hotărârii

  3. 26.12.2013 – 23.05.2016formă consolidată

  4. 31.05.2011 – 26.12.2013prima formă disponibilă

Ai o întrebare despre art. 238 din Legea 302/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit