Titlul XVIII Medicamentul · Capitolul III Punerea pe piață · Secțiunea a 4-a Proceduri privind autorizarea de punere pe piață

Art. 731 Legea 95/2006

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății · Drept Medical

În vigoare din 28.08.2015Formă consolidată la 08.08.2026 3 versiuni

(1) În completarea dispozițiilor menționate la art. 728, o autorizație de punere pe piață a unui medicament poate fi acordată sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multora din următoarele condiții:

a) adoptarea anumitor măsuri pentru a garanta utilizarea în siguranță a medicamentului incluse în sistemul de management al riscului;

b) efectuarea de studii de siguranță postautorizare;

c) îndeplinirea unor obligații mai stricte decât cele menționate la cap. X în ceea ce privește înregistrarea și raportarea reacțiilor adverse suspectate;

d) orice alte condiții sau restricții cu privire la utilizarea sigură și eficientă a medicamentului;

e) existența unui sistem adecvat de farmacovigilență;

f) efectuarea unor studii de eficacitate postautorizare, în cazul în care preocupările referitoare la anumite aspecte ale eficacității medicamentului sunt identificate și pot fi soluționate doar după punerea pe piață a medicamentului; obligația de a efectua aceste studii se bazează pe acte delegate adoptate de Comisia Europeană în conformitate cu art. 22b din Directiva 2010/84/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2010 de modificare, în ceea ce privește farmacovigilență, a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, ținând seama, în același timp, de ghidurile științifice menționate la art. 854.

(2) În autorizațiile de punere pe piață se stabilesc, după caz, termene pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1).

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 731 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 28.08.2015 – prezentrepublicare

    Autorizarea (1) În completarea dispozițiilor menționate la art. 728, o autorizație de punere pe piață nu înlătură răspunderea civilă și penală a fabricantului și, după caz, a deținătorului autorizației de punere pe piață.a unui medicament poate fi acordată sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multora din următoarele condiții:

    a) adoptarea anumitor măsuri pentru a garanta utilizarea în siguranță a medicamentului incluse în sistemul de management al riscului;

    b) efectuarea de studii de siguranță postautorizare;

    c) îndeplinirea unor obligații mai stricte decât cele menționate la cap. X în ceea ce privește înregistrarea și raportarea reacțiilor adverse suspectate;

    d) orice alte condiții sau restricții cu privire la utilizarea sigură și eficientă a medicamentului;

    e) existența unui sistem adecvat de farmacovigilență;

    f) efectuarea unor studii de eficacitate postautorizare, în cazul în care preocupările referitoare la anumite aspecte ale eficacității medicamentului sunt identificate și pot fi soluționate doar după punerea pe piață a medicamentului; obligația de a efectua aceste studii se bazează pe acte delegate adoptate de Comisia Europeană în conformitate cu art. 22b din Directiva 2010/84/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2010 de modificare, în ceea ce privește farmacovigilență, a Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, ținând seama, în același timp, de ghidurile științifice menționate la art. 854.

    (2) În autorizațiile de punere pe piață se stabilesc, după caz, termene pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1).

  2. 01.02.2014 – 28.08.2015formă consolidată

    Autorizarea de punere pe piața nu inlatura raspunderea civila și penalapiață nu înlătură răspunderea civilă și penală a fabricantului și, după caz, a deținătorului autorizatieiautorizației de punere pe piața.piață.

  3. 14.04.2006 – 01.02.2014text inițial

    Autorizarea de punere pe piața nu inlatura raspunderea civila și penala a fabricantului și, după caz, a deținătorului autorizatiei de punere pe piața.

Ai o întrebare despre art. 731 din Legea 95/2006?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit